x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar 30 mai (Marţi)

Calendar 30 mai (Marţi)

30 Mai 2009   •   00:00
Calendar 30 mai (Marţi)

● Soarele a răsărit la 5:35 , a apus la 20:52 ● Luna a răsărit la 2:59, a apus la 17:04 ● Sărbătoare creştină: Cuv. Mărt. Isaac de la Mănăstirea Dalmat; Cuv. Varlaam; Sf. Mc. Natalia



S-a întâmplat la 30 mai 1989
● Guvernul argentinian, convocat într-o şedinţă de urgenţă de preşedintele Raul Alfonsin, a decretat starea de asediu pe întreg teritoriul naţional, pe o durată de 30 de zile, ca urmare a incidentelor produse la Rosario şi în alte localităţi ale ţării - a anunţat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei. El a precizat că, în urma unor acţiuni contrare po­li­ticii economice, s-a hotărât crearea unui comitet pentru securitate internă.


Vremea
Vremea s-a mai încălzit uşor. Cerul a fost variabil cu înnorări mai accentuate în cursul după-amiezii. Pe alocuri au căzut averse de ploaie însoţite şi de descărcări electrice şi izolat de grindină în regiunile vestice, centrale şi nordice. În restul teritoriului, ploile au fost izolate. Vântul a suflat slab până la moderat, cu intensificări din sectorul vestic la munte cu viteze de 35-50 km/h.
Temperaturile maxime au fost cuprinse între 18 şi 28 de grade, cele minime nocturne între 6 şi 16 grade. Izolat, în estul ţării şi la munte, s-a produs ceaţă.
La Bucureşti vremea a fost caldă, cu slabe condiţii de averse de ploaie după-amiaza. Vântul a suflat slab. Temperaturile maxime au fost cuprinse între 24 şi 26 grade, iar cele minime între 10 şi 12 grade.


Tv 30 mai 1989
● 19:00 Telejurnal
● 19:25 Să trăim şi să muncim în spiritul eticii şi echităţii socialiste
Sub semnul răspunderii
Redactor Lucia Postelnicu
● 19:45 Industria - programe prio­ritare
Încadrarea în normele de consum energetic şi în cotele alocate - pârghie esenţială pentru mărirea eficienţei economice
Redactor Radu George Serafim
● 20:05 Teatru TV
De joi până duminică, de Rodica Padina
Cu: Diana Lupescu, Vladimir Găitan, Ileana Predescu, Corado Negreanu, Dorina Done, Angela Ioan, Dan Tufaru, Daniel Tomescu şi copiii Mihai Voicu, Cătălin Oprişan
Redactor Ioana Prodan
Regia artistică Domniţa Mun­teanu
● 21:30 Rolul familiei în societatea noastră
Competenţe educaţionale sporite
Redactor Mădălina Tudor
● 21:50 Telejurnal
● 22:00 Închiderea programului


Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU

● Căutăm femeie în putere pentru ajutor menaj uşor. Asigurăm lo­cuinţă.
● Institutul de Cercetare Proiectare pentru Industria Materialelor de construcţii cu sediul în Bucureşti, Calea Griviţei 136, Sector 1, încadrează dactilografe conform Legii 12/1971, cu plată în acord.
● Întreprinderea de pompe Bu­cu­reşti, încadrează urgent analişti pro­­gra­matori, inginer oţelar, electricieni şi lăcătuşi pentru lucrări de într­eţinere maşini-utilaje. Relaţii suplimentare la serviciul regional al întreprinderii.
● Asociaţia de locatari din Bulevardul Magheru numărul 32-36 şi Piaţa Romană numărul 9, încadrează me­canic fochist cu experienţă. Doritorii se pot adresa zilnic la sediul asociaţiei între orele 16:00-19:00.

VĂNZĂRI
● Vând urgent în condiţii avantajoase apartament cu trei camere, decomandat, confort 1 sporit, multiple îm­bunătăţiri, zona Berceni.
● Vând mobilă, covor manual, ta­blouri, panouri decorative, rochii unicat, scăunel păianjen, cărucior.
● Vând tobe garnitură Lignetone, îmbunătăţiri, pedală Yamaha pentru tobă mare. Aştept şi provincia.
● Vând Radiocasetofon Sanyo, polizor, pompă zugrav, bicicletă, difuzoare, benzi, casete. Cumpăr scurtă piele.
● Vând apartament două camere, confort 1, decomandat, etaj 6, zona Piaţa Muncii.

CUMPĂRĂRI
● Cumpăr radiocasetofon performant.
● Cumpăr videocasete, sigilate, absolut noi, televizor color în garanţie.
● Cumpăr uşi, bascule, diverse piese pentru Dacia 1100.
● Cumpăr bicicletă pentru turism Montana, performantă.

×
Subiecte în articol: special