Campania de primăvară în judeţul Olt

Ion Mincă era tractorist în 1989, unul dintre cei mai buni mecanizatori din judeţul Olt. Cum a fost ultima mare campanie de primăvară planificată?

După ce a absolvit o şcoală temeinică profesio­nală, de Mecanică agricolă, şi după 20 de ani de muncă pe tractor, cât făcuse în anul 1989, Ion Mincă se poate lăuda că "învăţasem să învârt piesele de tractor, mai ceva ca Hagi mingea".  "Ca să fii tractorist înainte de 1989 trebuia mai întâi să faci profesionala de Mecanici agricole, unde învăţai totul: cum arată piesele de tractor, maşinile agricole, protecţia muncii sau circulaţia rutieră. Aveam machete ale tractorului la Profesională, am învăţat din ce se compune un tractor. La ate­lier amestecam piesele şi apoi le îmbinam din nou. Pot să fac un tractor cu ochii închişi."

TARLAUA LUNGĂ, FĂRĂ APĂ, FĂRĂ UMBRĂ
Campania de primăvară din anul 1989 l-a prins pe Ion Mincă în acelaşi loc ca şi ultimele două decenii de muncă pe tractor, în localitatea Gostavăţu, judeţul Olt. Aici se semănau atunci numai culturile propice solului şi climei locale. Pe cele 1.200 de hectare, câte erau arondate SMA-ului la care lucra, se cultivau în general fasole, mazăre, sfeclă, porumb şi floarea-soarelui.

"Programul lucrărilor de primăvară, semănatul, începea la 7 dimineaţa şi se oprea noaptea târziu. Totul era calculat bine: discuit, combinator, ierbicidat şi semănat. Conducerea stabilea cât se seamănă din culturile astea şi cât nu. Fiecare tractorist era cu tractorul lui. Era o echipă la discuit, o echipă la semănat. După semănat, începea campania de fertilizat. Contractele erau «în acord», aveam normă: făceai mai mult, luai mai mult. Salariul de bază de 2.200 lei era numai iarna, la reparaţii. Aveam mai mult liber, erau mai multe tractoare şi fiecare făcea treaba lui. Răspundeam de calitatea lucrării. Toamna te penalizau imediat dacă recolta era slabă", îşi aminteşte Ion Mincă.

"Tractoarele româneşti erau cele mai bune dintre toate. Le foloseam la mai multe treburi. Se mai trăgea şi chiulul, dar era în interesul nostru să lucrăm cât mai mult. Tractorul pe care îl folosesc acum îl am de 30 de ani, şi tot tractor e. Atunci se ştiau salariile, tot timpul luam salariul pe 23 ale lunii. Timpul acum e bun pentru unii, nu mai e pentru noi. Acum lucrez uneori până la 12 noaptea şi nu ştiu dacă iau salariul", spune Ion Mincă.

REFLECŢII DE TRACTORIST
"Toate au avut producţie foarte mare. Atunci era şi cantitate, şi calitate. Îngrăşămintea o puneam întotdeauna la timp. Grâul se făcea cam la 5.000 de kg/ha. Orz - 7.000 kg/ha. Sfeclă de zahăr aveam 80 t/ha, iar porumb 50 t/ha. Atunci aveam şi sistemul de irigaţii, care mergea ziua şi noaptea. Nu se fura nimic atunci. Nici piesele de tractor sau motorina. Nu mişcam nimic. Dacă schimbam piese prea des, era dubios. Directorul general al agriculturii pe judeţul Olt venea pe câmp să verifice. Aveam fişă individuală, unde era totul trecut. Se uita la câte piese schimbi, câtă motorină foloseşti. Dacă erau prea multe în fişe, ne scădeau salariile.

Ne aduceau mâncare pe câmp, fasole, spanac. Cât spanac am mâncat...! Grădiniţele făceau mâncare, erau obligate, şi ne aduceau. Seminţele erau foarte bune atunci, făcute de staţiunea de cercetare. Dădeau randament, faţă de ce se face astăzi. De-asta ieşeau producţii mari. Nimeni nu avea curaj să nu respecte normele. Se făceau controale din oră în oră. Pământul era arat de toamna, era perfect pentru însămânţări, iar campania se făcea în timpul optim, în aprilie. Fiecare tractorist era specializat în ceva: unii erau în discuit, ierbicidat, alţii - semănat. Eram repartizaţi pe ferme. Ferma I, Ferma II. Era concurenţă. Am luat premiu pe judeţ pentru cel mai bun mecanizator din judeţul Olt. Lucram şi noaptea la arat. Fiecare tractor era perfect pregătit pentru asta. La fel, staţiile de irigat mergeau zi şi noapte. Acum s-a ales praful de tot", povesteşte Ion Mincă.

S-a simţit că lucrurile nu mai merg deloc, înainte cu câţiva ani de '89. "Din '86 s-a cam agravat situaţia. Voiau să fie producţii cât mai mari.  Când veneau activiştii, fugeam pe toate părţile. Ne întrebau una, alta, dar nu ştiau nici măcar să se iscălească. Unii se pricepeau la agricultură, alţii, dacă nu ştiau, se uitau! Mai luau una, alta toamna. Apoi oamenii veneau şi cumpărau de la activişti ce furau ei de la CAP, de la zootehnie. Mai venea unul, Gheor­ghe Dincă, îi ziceam «Teleagă», tremura lumea de el. Totuşi, eram mulţumit de bani, că se ştia ziua de salariu, nu ca acum, când nu ştim dacă luăm banii. Am primit cupa de onoare şi diplomă de tractorist, pe judeţ, pentru cel mai bun tractorist. Era mai bine atunci. Astăzi, dacă se face recoltă, nu ai cui să vinzi...", îşi aminteşte Ion Mincă.