x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Campionatul

Campionatul

de Marius Mihalcea    |    09 Mar 2009   •   00:00

În urmă cu 20 de ani, nu exista meci din cadrul Campionatului Diviziei A la fotbal care să nu fie precedat de o altă partidă. Faţă în faţă, echipele de tineret ale prim-divizionarelor.



O confruntare nu foarte atractivă pentru marea masă a iubitorilor sportului cu balonul rotund în comparaţie cu meciul-vedetă al zilei, câtă vreme pe teren apăreau o sumedenie de puşti ale căror nume spuneau prea puţin sau nimic. Bineînţeles, derby-ul Steaua – Dinamo avea şi el parte de un astfel de preambul. Se confruntau "bătrânii" Lăcătuş şi Mateuţ, au­tomat, în aceeaşi zi, îşi măsurau for­ţele şi junii care aspirau să atin­gă faima acestora. Practic, în paralel cu Divizia A şi tot sub oblăduirea Federaţiei Române de Fotbal se mai desfăşura un campionat, denumit al "speranţelor". Unul în care sfe­re­le de influenţă nu mai contau atât de mult, iar Steaua, Dinamo şi Victoria nu mai monopolizau treptele podiumului. Prin urmare, o întrecere mai curată, cu "speranţele" lui ASA Târgu Mureş cocoţate pe locul 2 înaintea returului sezonului 1988-1989, în condiţiile în care seniorii erau deţinătorii "lanternei roşii" în Divizia A.

Spre deosebire de meciurile din Divizia A, unde funcţiona regula clasică a acelor vremuri, acor­dân­du-se două puncte la victorie şi un punct la meci egal, în campiona­tul de "speranţe" apărea o prevedere inedită, menită să dinamizeze com­petiţia. Astfel, în caz de egalita­te, echipele nu se retrăgeau la ves­tiare ci treceau la executarea lovi­tu­rilor de departajare. Iar la sfâr­şi­tul acestora învingătorul rămânea cu punctul obţinut în timpul re­gulamentar de joc, în timp ce în­vin­sul nu mai primea nici un fel de bonificaţie. Aruncându-ne o pri­vire pe clasamentul la zi la ju­mă­tatea sezonului 1988-1989 al campionatului "speranţelor", se ob­ser­vă că Steaua a pierdut în urma acestui procedeu nu mai puţin de cinci puncte, cu ajutorul cărora ar fi fost pe locul doi.

Indiferent însă sub ce formă s-a des­făşurat, campionatul "spe­ran­ţe­lor" a scos la iveală câţiva jucători de real talent. "Cu doi ani în urmă, Flo­rin Răducioiu – junior fiind, era com­ponent de bază al echipei Di­namo. Ce frumos ar fi fost pentru el dacă ar fi marcat în acel minut 89 al partidei cu Sampdoria! Cu doi ani şi jumătate în urmă, Dan Pe­tres­cu se afla printre titularii cu care Steaua îşi disputa şansele în lupta pentru primul loc (pe care îl şi obţinea, de altfel) în campiona­tul «speranţelor». Nu după mult timp, antrenorii campioanei au trebuit să facă schimbări în echipă, pentru a-i lăsa lui postul cu numărul 2 pe tri­cou. Cu trei ani în urmă, în echi­pa de speranţe a Craiovei a mai apărut un... Popescu, iar antrenorul lui, Nicolae Zamfir, i-a prevăzut de la început o ascensiune extrem de rapidă. Şi ştim cu toţii cine este acum Gică Popescu...", relata ziarul Sportul în martie 1989.   

Rampă de lansare pentru mulţi dintre componenţii Generaţiei de Aur, campionatul de "speranţe" a stârnit de-a lungul timpului vii controverse, cele mai aprige dintre acestea în anii ce au urmat Re­vo­luţiei din decembrie ’89, când s-a şi luat măsura desfiinţării lui. Astfel, dacă în perioada comunismului a avut locul său bine stabilit în pei­sa­jul fotbalului autohton, chiar dacă şi atunci s-a desfăşurat cu intermi­ten­ţe, campionatul "spe­ran­ţe­lor" este acum de domeniul trecutului, spre sfârşitul anilor ’90 şefii clu­bu­ri­lor ajungând la concluzia că acesta nu reprezintă altceva decât o cheltuială suplimentară şi inutilă. Abia după câţiva ani, aliniindu-se po­liticii grupărilor occidentale, cele mai multe dintre cluburile din pri­mele două eşaloane din ţara noastră au reînfiinţat echipele de "speranţe". Acestea poartă tot de­nu­mirea clubului-mamă, însă sunt cu­noscute ca echipe secunde sau satelit şi nu mai activează laolaltă, într-o competiţie de sine stă­tă­toa­re, ci separat, în funcţie de valoarea fiecăreia, într-unul din eşaloanele inferioare. Toate aceste echipe nu au dreptul să promoveze dacă în eşalonul imediat superior se gă­seş­te clubul-mamă, şi, la fel, sunt re­tro­gradate automat, in­di­ferent de rezultatele obţinute, dacă gruparea al cărei satelit este ajunge şi ea, prin retrogadare, în aceeaşi ligă.   

×
Subiecte în articol: special