Cine s-a înscris în colectivă mai întâi?

Ritualul "vizitelor de lucru ale To­varăşului" aveau, în mod obligatoriu, un punct distinct: întâlnirile - tot de lu­cru!" - cu aşa-numita co­lec­ţie de oa­meni ai muncii de la oraşe şi sate. Dar şi aici era un schepsis, adică era vor­ba despre anumite colective cu care "cel mai iubit fiu al partidului şi po­porului" se mai în­tâl­nise cu o vre­me în urmă.

Prilej (chipurile!) de a evo­ca ro­lul decisiv şi efectul bine­fă­că­tor al pre­ţioaselor indicaţii. Date de clar­vă­zătorul "ctitor şi erou de ţară nouă".

Într-atât era de întinsă mania "vi­zi­telor de lucru" şi a "ctitoriilor" To­varăşului (şi, după caz, a To­va­ră­şei) încât un hâtru a propus să se toarne un serial de televiziune după roma­nul "Fraţii Jderi", iar serialul să se numească "Vizita de lucru a lui Ştefan cel Mare în judeţele Iaşi, Vaslui, Suceava, Botoşani, Neamţ". Numai că în ultimii ani ai "(I) epocii" asemenea des­cinderi propagandistice îşi pierduseră orice brumă de interes.

Nimeni nu mai credea în spontaneitatea "ma­nif­estării de sti­mă, dra­gos­te şi pre­ţuire" şi puţini se mai arătau dis­puşi la gesturi spontane, adică să ofe­re flori sau pâine şi sare "înaltului oas­­pete"... Ba, încă, să mai aducă şi cal­de mulţumiri... De atunci datează şi bancul următor: Cică to­va­ră­şul vi­zi­tea­ză o coopera­ti­vă agricolă de pro­duc­ţie dintr-un un­gher în­de­păr­tat al ţării şi la a cărei în­fiinţare "per­sonal, Tova­ră­şul" con­tri­buise în mod decisiv cu decenii în urmă.

După cum cerea tipicul, musai trebuia să ia cuvântul un bătrân al satului care să aducă vorba despre faptul că "în întreaga istorie multimilenară a patriei" etc., etc., etc.

Zis şi făcut! Iau cuvântul pionieri, ţărani cooperatori, femei şi bărbaţi. Numai nea Gheorghe, odinioară un tânăr ţăran sărac, dar cu con­ştiinţă moral-politică înaintată, ta­man cel care semnase prima ce­re­re de înscriere în CAP, nu se arăta la tribună. Tovarăşul îşi aduce aminte de Gheorghiţă şi întreabă de el.

- Este în sală, tovarăşe secretar general, îl informează primul se­cretar de la Judeţeana de partid.

- Atunci de ce nu ia cuvântul?

Stupoare, agitaţie, până la urmă "tov. prim." de la judeţ se duce personal în fundul sălii, acolo unde se aciuise nea Gheorghe, şuşoteşte ceva cu acesta şi vine, înapoi, în prezidiu.

- Ce s-a întâmplat?, întreabă Tovarăşul.

- De ce nu vrea să ia cuvântul?

- Păi, să vedeţi tovarăşe secretar general, zice că îi este ruşine să vină în faţa dumneavoastră. Are pantalonii rupţi... în fund.

- Măi tovarăşe Gheorghiţă - i se adresează cu voce tare secretarul general -, cum se poate să îţi fie ruşine pentru atâta lucru? Păi, uite, în vizitele mele de lucru prin Africa am văzut foarte mulţi oameni care nu aveau altă îmbrăcăminte pe ei decât două frunze: una în faţă, şi alta în dos. Şi să ştii că nu le-a fost ruşine să ne aclame, pe mine şi pe Tovarăşa, să dea mâna cu noi, să danseze şi să cânte.

- Aveţi dreptate, tovarăşe Ceau­şescu - răspunde după câteva mi­nute de gândire badea Gheorghe -, dar bag seama că ăştia s-or înscris în Colectivă înaintea co­munii noastre.