Copilul anului 1989

În noua tradiţie a sărbătoririi Anului Nou, în programul televiziunii dintre orele 23:00 şi 24:00 erau plasate Pluguşorul, Hora Unirii şi Mesajul ­condu­că­to­rului către popor. După obiş­nui­tele de-acum riguroase se­lec­ţii, în Pluguşor apăruseră şi "copiii-ani": copilul care personifică Anul Vechi preda ştafeta Noului An.

Iată cum îl prezintă revista Cutezătorii pe "şoimul patriei" care-a fost tânărul an 1989:
 "Se numeşte Marius Cosmin Nicolae, este şoim al patriei şi unul dintre cei mai îndrăgiţi copii de la Grădiniţa nr. 246 din Capitală. Şi mai este... cel care a întruchipat într-un mod atât de spontan şi entuziast – în cadrul tra­diţionalei sărbători a Plu­gu­şorului – Anul 1989.

Şi o frumoasă coincidenţă: în ziua în care Cosmin sărbătorea într-un cadru deosebit urările pentru noul an, el împlinea vârsta de 5 ani. Să-i urăm şi noi un viitor bogat în împliniri, pe măsura viitorului minunat al patriei dragi".

---

"Băiatul ăsta i-a purtat ghinion lui Ceauşescu"

În iarna dintre 1988 şi 1989, Daniela Nicula era educatoarea grupei mari de la Grădiniţa 246 din Bucureşti. Îşi aminteşte că, într-o zi, în faţa grădiniţei a oprit o maşină şi "nişte oameni de la un for superior, nu-mi amintesc exact care, au intrat şi au început să selecteze copii". Îl căutau pe cel care avea să fie "Anul Nou 1989".

"De la noi au selecţionat unul singur. Pe Marius Cosmin Nicolae. Avea 5 ani atunci, era la mine în grupă şi era foarte drăgălaş şi isteţ. Abia fusese făcut şoim al patriei", povesteşte fosta educatoare.

"Ne-au luat apoi şi ne-au dus cu maşina până la sediul Comitetului Central. Am intrat pe undeva, pe o la­terală a clădirii. Nu ştiam exact unde sunt. Pe mine m-au lăsat într-un birou, cu nişte funcţionari, iar pe cel mic l-au luat în altă cameră. Niciodată n-am ştiut ce făceau cu ei acolo. Pentru că iniţial au fost mai mulţi copii. De la vreo trei-patru grădiniţe din Bucureşti. Probabil îi puneau să recite sau îi învăţau ce să spună tovarăşului... Cine ştie? Asta s-a întâmplat timp de câteva zile. Veneau, ne luau, ne duceau la Comitetul Central, mie îmi făceau un control corporal sumar, după care mă lăsau în birou şi luau copilul cu ei. Ştiam că erau mai mulţi copii şi mai multe educatoare, dar nu am dat ochii cu ele niciodată. Nu ne puneau în acelaşi birou să aşteptăm. Până la urmă, l-au ales dintre toţi copiii pe Cosmin. Criteriile, după câte am aflat, erau mai multe – copilul trebuia să fie frumuşel, drăgălaş, să aibă memorie bună, să ştie să recite, să aibă dicţie şi intonaţie bune şi, foarte important, să fie uşurel, pentru ca Ceauşescu să-l poată ridica uşor în braţe. Oricum, senzaţia mea pe tot parcursul acestei experienţe a fost că îl tratau pe copil ca pe un obiect. Îl luau, fără cuvinte frumoase sau drăgălăşenii, şi îl puneau să memoreze.

Înainte de Sărbători, era vacanţă, am fost sunată. Pe 31 decembrie trebuia să fiu la grădiniţă cu copilul, cu părinţii lui şi cu directoarea. Ne-am prezentat, a venit o maşină cu nişte domni şi au luat doar copilul. Singur. Nici acum nu ştiu cine erau acei oameni. Înainte să-l ia l-au controlat, i-au controlat hăinuţele. Vedeţi dvs.... Încă de pe atunci apăruseră ne­mulţumiri... Pe Cosmin l-au controlat ca nu cumva să aibă ascuns în buzunare sau pe undeva vreun bileţel de la părinţi pentru tovarăşul... În fine, l-au luat şi tot ei l-au adus înapoi acasă, după ce s-a terminat totul. Noi l-am văzut la televizor şi, a doua zi, pe prima pagină la Scînteia, în braţe la Ceauşescu. Am fost toţi încântaţi. Eram tare mândri de copilul nostru. Ne făcusem un renume...

La câteva săptămâni după Anul Nou m-am întâlnit cu părinţii lui Cosmin. Erau încântaţi. Mi-au spus că au primit un ajutor de la Ceauşescu. Nu ştiu exact ce... Presupun că alimente, fructe, haine şi jucării... Ca de Sărbători.

După evenimentele din decembrie 1989, atât mie, cât şi colegelor mele ni s-a dus gândul la el. La Cosmin. El a avut o menire pe pământul ăsta. Stăteam de vorbă chiar cu soţul meu într-o seară şi el mi-a spus: «Să ştii tu că menirea copilului ăstuia a fost să-i poarte ghinion lui Ceauşescu!». Şi chiar cred că aşa a fost".
a consemnat Andreea Sminchişe