Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu ceva timp înainte de revoluţie era moda grădinilor în faţa blocurilor, pe spaţiul verde ce, în mod normal, trebuia întreţinut de cei de la ADP. Am luat, în faţa blocului, teren plin cu pir şi alte ierburi, atât cât de lungă era suprafaţa apartamentului meu şi lată de vreo zece metri. Destul de mare! Cu tot elanul şi plină de optimism am purces la curăţarea terenului.
Cumplit! Terenul era plin de resturi rămase de la construirea blocului şi acoperite de ierburi. Am scos din pământ de la bare din fier beton la clanţe, ciorapi de damă, fâşii de linoleum, bucăţi de cărămidă, resturi de ţevi, bucăţi de stinghii, cioburi şi alte alea. După ce l-am curăţat rămăsese o groapă lungă cât ţinea blocul. Pământul nu era bun de grădinărit şi am mai făcut o şedinţă, aşa între grădinari. Am stabilit ca un vecin, cu relaţii printre ţigani, să ne facă rost de pământ de flori. Fiecare am cumpărat după dimensiunea lotului respectiv. Eu am luat cinci căruţe de pământ, cu 400 de lei. Împreună cu copiii l-am împrăştiat pe lot, am ridicat terenul şi am îmbogăţit solul. Lot aveam, lipseau doar plantele. Unii vecini începuseră să semene flori, legume etc. Am plantat pe marginea terenului, ca un gard viu, bulbi de irişi albaştri, cumpăraţi de la piaţă, în rest nimic. Am pus mâna pe telefon şi am sunat la un prieten, care era "cineva" într-o staţiune experimentală de pe lângă Bucureşti, şi i-am povestit în ce situaţie eram. El, băiat subţire şi deştept, s-a prins imediat şi mi-a zis: "Mâine pe la patru după-amiază să fii în faţa blocului. Pa!", şi m-a lăsat fără grai. Dar bucuroasă.
A doua zi, ne-am întâlnit şi mi-a pus în braţe ditamai pacheţoiul care conţinea mai multe pachete cu răsaduri de legume ce puţeau îngrozitor. Le-am pus într-un lighean şi l-am expediat pe balcon, ca să-mi pedepsesc vecinii. L-am sunat pe prieten ca să mă lumineze. Mi-a zis că mirosul acela urât este de la un îngrăşământ în care cresc ei plantele, că am fire de ardei gras, de vinete şi două tipuri de roşii. Un tip de roşii nu trebuie arăcite, pentru că se întind pe sol, fac fructe rotunde cât o minge de tenis şi dau recoltă multă, şi alt tip, care trebuie arăcite şi dau roşii imense, dar numai trei-patru bucăţi la fir. După care mi le-a descris, ca să le pot deosebi. M-a avertizat că trebuie udate mult, de două ori pe zi. Noaptea am visat numai legume.
După-amiază, a doua zi, le-am plantat. Spre oftica vecinilor, plantele mele erau mai mari şi miroseau divin. Mă sculam de la patru şi le udam. Când plecam la serviciu plantele mele erau vesele. Îmi făceam tot felul de preparate din ele. În gând! Vise! Până la Revoluţie am avut lotul acela care mi-a creat tot felul de probleme. M-au costat 150 de lei treizeci de bare din fier forjat reciclat, pe care le-am folosit de araci stârnind o invidie cumplită. Să nu mai vorbim că n-am prins nici măcar o vânătă, să-mi fac o salată! Ardei am prins vreo trei. Roşii, din cele mici, am recoltat vreo zece bucăţi, cam necoapte, pentru că altfel nici nu le mai vedeam. Dar roşiile cele mari erau uriaşe, cam de 300-400 de grame. Pe fiecare fir, trei sau patru. Dar cum se pârguiau, cineva le fura! Într-o zi, rămăsese o ultimă roşie pe un fir şi era pârguită bine. De cu seară, am acoperit-o cu frunze, ca să nu se vadă, cu gând să o culeg. Îmi făcusem, în minte, o salată cu ceapă şi ardei graşi (de la aprozar). Eram numai o speranţă!
În duminica aia, ne-am sculat toţi devreme. Fiul meu cel mare se uită peste balcon, în grădina care devenise din ce în ce mai goală de verdeaţă. Deodată îmi zice: "Vino, să vezi cine-ţi mănâncă roşiile!".
Şi, am văzut. În grădină, stătea pe pământ, cu firul de roşie între picioare, ţinând cu amândouă mâinile roşia mea, Veronica, o fetiţă de la blocul vecin. Când am văzut că a căscat gura să muşte roşia, am strigat la ea: "Mă, ce faci acolo?!î Copila a încremenit cu gura căscată. Când i-am văzut mutrişoara îngrozită mi s-a rupt sufletul. Am întrebat-o: "E bună?". Ea a dat din cap în semn că da şi i-am strigat: "Bine! Mănânc-o!". Ce era să fac? Ce-mi trebuia salată!
Citește pe Antena3.ro
