x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cum se scrie şi cum se rescrie istoria...

0
Autor: Serban Cionoff 24 Oct 2009 - 00:00
Cum se scrie şi cum se rescrie istoria...


Toată lumea este de acord, astăzi cu ideea că, în "Epoca de Aur", rescrierea istoriei României, de fapt a unor anumite evenimente din perioada numită "istoria modernă şi contemporană", avea un scop bine determinat: acela de a conferi un ascendent istoric aparte, unic şi inconfundabil personalităţii lui Nicolae Ceauşescu.

În acest fel, formulări ultraelogioase, devenite repede simple clişee bombastice, precum "erou între eroii neamului", "strălucită personalitate istorică" şi încă altele asemenea, primeau (sau, mai bine spus, păreau să pri­mească!) o aparenţă de firesc şi de legitimitate. Aşa se face dacă, din participant la anumite evenimente politice din perioada interbelică, Nicolae Ceauşescu devenise figura centrală, personalitatea proeminentă, ba chiar, prin excesul de zel al unora, iniţiatorul şi exponentul unic al respectivelor evenimente.

Unul dintre aceste momente de referinţă în istoriografia oficială a vremii a fost, fără doar şi poate, Conferinţa Comitetului Naţional An­tifascist din martie 1933. Potrivit unui clişeu intangibil, la respectiva acţiune figura centrală, cel care imprimase un curs cu adevărat re­voluţionar lucrărilor "comitetului...", fusese însuşi Nicolae Ceau­şescu, pe atunci un tânăr muncitor în vârstă de numai 15 ani!

Circula pe atunci o istorisire despre impresia puternică, de neuitat, pe care o avusese asupra participanţilor la reuniune intervenţia - mai târziu "cuvântarea" - tânărului muncitor cizmar Nicolae Ceuşescu. Spre a fi şi mai con­vingători, răs­pândacii istorisirii lan­saseră o snoavă care glăsuia cam aşa: "La un moment dat, profesorul universitar Iorgu Iordan s-a întors către vecinul său, profesorul şi gazetarul Petre Constantinescu-Iaşi, întrebându-l, cu mare, nes­tăpânită curiozitate: - Cine este acest tânăr care vorbeşte atât de frumos? Cel întrebat i-a răspuns, fără să clipească: - Este tâ­nărul muncitor Nicolae Ceauşescu.

Pornind de la această legendă şi tânăr gazetar fiind, am încercat, pe la începutul anilor '70, să o reconstitui, apelând, fireşte, la cei doi distinşi interlocutori.

Primul care mi-a răspuns, pe loc şi cu mare gentileţe, a fost profesorul Petre Constantinescu-Iaşi, la acea vreme membru al Aca­demiei RS România. M-a primit la locuinţa sa, situată în Strada Dionisie Lupu, în apropierea Pieţii Cosmonauţilor (astăzi Piaţa Lahovary). După cum era de aşteptat, domnia sa a relatat cu lux de amănunte întâmplarea, iar textul acestor confesiuni poate fi citit, cred, în colecţia revistei "Tânărul leninist", cel mai probabil din anul 1973.

Peste câţiva ani, de data asta ca redactor la "Scînteia tineretului", am vrut să reiau rememorarea acelui "eveniment de referinţă". M-am adresat, aşadar, unui alt proeminent participant, adică profesorului Tudor Bugnariu, pe atunci membru corespondent al Academiei. Dincolo de sus-menţionata calitate, profesorul Tudor Bugnariu avea, în special pentru noi, cei care îi fusesem studenţi la facultatea bucureşteană de filozofie (sic!) în cea de-a doua jumătate a anilor '60, alura unui cărturar distins şi, mai cu seamă, a unui om de o deosebită căldură sufletească pentru învăţăceii săi.

În plus, domnia sa era ginerele lui Lucian Blaga, poetul şi filosoful a cărui operă noi, mai tinerii cititori, începeam să o redescoperim, odată ieşită fiind de sub o urâtă şi  atât de nedreaptă "trecere la index". Numai că, spre marea mea dezamăgire, profesorul Tudor Bugnariu a refuzat, cu delicateţe, dar şi cu fermitate!, să susţină clişeele propagandistice asupra "pu­ternicei impresii" produse asupra distinsului auditoriu de către curajosul utecist Nicolae Ceuşescu. În consecinţă, am renunţat.

Rămăsese numai o singură speranţă, academicianul Iorgu Iordan. Îi fusesem prezentat, dacă nu mă înşală memoria, de către profesorul Dan Grigorescu (binecuvântată fie-i memoria!) şi, fără să mă laud, cred că, date fiind ascendenţele mele cam "bulgarohtone", pe linie paternă, profesorul Iorgu Iordan mă simpatiza oarecumva.

Plin de speranţe, am bătut la uşa locuinţei sale, aflată foarte aproape de Piaţa Dorobanţi. Cu multă amabilitate, profesorul Iorgu Iordan mi-a ascultat doleanţa şi s-a pus pe istorisiri. Dar, supriză! Şi încă ce surpriză?! În loc să reia, fireşte cu accente mai personale, istorisirea oficială, profesorul Iorgu Iordan mi-a spus răspicat:
- Dragul meu, toată povestea asta a scornit-o Constantinescu-Iaşi.
După care, văzând uimirea buimacă lesne de citit pe chipul meu, a continuat:
- Închipuieşte-ţi şi dumneata. Acolo ne aflam oameni cu carte, universitari, nu numai eu, dar şi un Tudor Bugnariu, un Radu Cernătescu. Sigur că atunci când la tribună a venit un puştan de 15 ani, pe deasupra şi niţel bâlbâit, m-am întors la vecinul meu, Petre Constantinescu-Iaşi, şi l-am întrebat: - Domnule, cine e băieţaşul ăsta? El mi-a răspuns: - E un muncitor, Nicolae Ceauşescu, mi se pare că îl cheamă. Asta a fost tot! Nici pomeneală să spun că "vorbeşte atât de frumos"!

După care, a continuat cu o crescândă iritare:
- Dar asta nu e totul. Am auzit că tot Constantinescu-Iaşi a povestit cum că eu aş mai fi spus că îi prevăd tovarăşului Nicolae Ceauşescu un viitor politic strălucit. Nici pomeneală de aşa ceva! Nu am spus eu chestia asta.

De data asta, după cum este de aşteptat, nu pot să mai fac trimitere la pagina de ziar în care ar fi apărut aceste amintiri ale academicia­nu­lui Iorgu Iordan. Şi nu cred că trebuie să adaug din ce motive anume.

Rememorând, după atâţia ani, păţania asta, simt nevoia unei precizări: Poate că unor cititori această istorisire le-ar putea apărea neverosimilă. Sau, mai direct spus, neadevărată. Îi asigur, sub cuvânt de onoare, că ea s-a petrecut întocmai. Şi că, tot întocmai, v-am şi relatat-o.
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de