x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Scînteia Special Daruri sovietice pentru Conducător

Daruri sovietice pentru Conducător

de Diana RotaruAdela Cristina Teodorescu Publicat la 30 Apr 2009 00:00 Modificat la 30 Apr 2009 00:00
Daruri sovietice pentru Conducător

Colecţia externă de daruri a famili­ei Ceauşescu nu avea cum să nu fie com­pletată de o atenţie pri­mită de fa­mi­lia prezidenţială din partea URSS.



Astfel, la Muzeul Naţional de Istorie a României poate fi admirată o bu­telcă tradiţională  rusească (foto), pictată în stilul popu­lar specific, cu flori şi alte elemente ornamentale. Este de bănuit că obiectul era folosit strict ca element de decor, având în vedere că "To­varăşul", bolnav de diabet, consu­ma băuturi alcoolice.

Cadoul nu este în­so­ţit de nici o dată care să indice în ca­drul cărei vizite a fost oferit, exis­tând posibi­litatea ca el să fi completat co­lec­ţia încă de la în­ce­pu­tul relaţiei tu­mul­tuoase dintre Ro­mâ­nia lui Nicolae Ceauşescu în func­ţia de secretar general şi URSS.

Prima intrare la sovietici în calitate de "tânăr conducător" a lui Nicolae Cea­u­­şescu a avut loc în 1965, în cadrul unei vizite diplomatice a unei delegaţii româ­neşti condusă în premieră de acesta. Atunci, sovieticii doreau ca partea ro­mâ­nă să li se alăture în conflictul chino-sovie­tic, însă comuniştii ro­mâni au optat pentru neutra­litate.

×
Subiecte în articol: special