Din culisele fotbalului

de Monalise Hihn | 03 Oct 2009 • 00:00

În toamna lui 1989, Gelu Simoc, preşedintele clubului Corvinul Hunedoara, şi lotul de jucători au participat la un turneu în Italia, aranjat de Dinamo Bucureşti. Doi dintre fotbalişti au decis să fugă. La întoarcere, Simoc a fost chemat la Securitate să dea explicaţii despre acest incident. A adus cu el şi un exemplar din Newsweek, în care era un articol despre Nicolae Ceauşescu.

"DU-TE REPEDE ACASĂ!"
În 1989, Gelu Simoc era deja de şapte ani preşedinte al Corvinului. Echipa din Hunedoara era într-un parteneriat cu Dinamo Bucureşti, care o ajuta să plece la diverse turnee şi în cantonamente în străinătate. În octombrie 1989, campionatul era întrerupt, iar lotul Corvinului a participat la un turneu în Italia.

La vremea aceea, nimeni nu pleca din ţară fără acceptul celor de la Securitate. Cei de la Corvinul erau privilegiaţi, pentru că se aflau în relaţii excelente cu Dinamo, aşa că obţinerea paşapoartelor nu era o problemă. Corvinul a jucat meciurile din turneul italian şi urma să se întoarcă acasă.

Preşedintele de atunci al Corvinului îşi aminteşte că, la Trieste, antrenorul Octavian Cojocaru l-a rugat să facă o oprire: "Tavi Cojocaru m-a rugat să facem un popas, pentru că băieţii mai aveau nişte bani la ei şi mai voiau să cumpere câte ceva. Am fost de acord, deşi la Trieste îţi ia ceva să ieşi de pe autostradă. Nu îmi făceam probleme, Corvinul a fost întotdeauna o echipă disciplinată, parcam autocarul, ei plecau în oraş şi, dacă ne dădeam o oră de întâlnire, toţi o respectau. De regulă plecam cu 18-20 de jucători.

S-a făcut ora de întâlnire, autocarul era parcat într-o piaţă centrală, peste drum de sediul poliţiei. Am stat şi i-am aşteptat pe toţi. Doi, Iordache şi Ilaş, n-au apărut. Am aşteptat 15 minute peste ora programată, apoi am mai stat un pic. Am văzut că gluma se îngroaşă. Am trecut strada şi am anunţat la postul de poliţie, ca să fiu acoperit, pentru că ştiam ce mă va aştepta la întoarcerea în ţară. Mai mult, am sunat la Ambasada României.

La acea vreme la Roma era ambasador Cornel Burtică. Am vorbit chiar cu el. M-am prezentat şi i-am spus: «Doi au rămas. Ce fac?!». Mi-a zis: «Du-te repede acasă! Mai sună-mă să ştiu şi eu dacă au apărut sau nu!». Cred că îi era teamă să nu rămână şi alţii. L-am sunat mai târziu şi mi-a repetat: «Du-te acasă! Nu-i mai aştepta!». Pe drum mă tot gândeam că mă vor lua ăştia în şuturi. Ţin minte că am ajuns sâmbătă noaptea pe la 2-3 acasă şi am adormit imediat. Eram obosit, plus că trecusem prin această întâmplare".

"N-O SĂ MAI PLECI NICIODATĂ!"
Somnul i-a fost întrerupt de un miliţian. "Duminică dimineaţa pe la 6 a venit unul de la Miliţie şi mi-a zis să merg repede la Deva, la un colonel care se ocupa de paşapoarte. Am ajuns la el şi a şi început: «O să vezi ce vei păţi! Corvinul nu va mai merge niciunde în veci! N-ai să mai primeşti paşaport niciodată. Ne-aţi făcut de râs! Cum de au rămas ăia doi? O să te discutăm!». Îmi venea să şi râd. Eu aveam trei paşapoarte. Unul era la Bucureşti. Parcă era după el. Eu nu îi întrebam niciodată pe ăştia de aici, de la judeţ, când plecam. A continuat cu fel de fel de ameninţări. Făcea asta la 7 dimineaţa, când eu nici măcar nu îmi revenisem bine.

Nu era prima dată când păţeam aşa ceva. În urmă cu câteva luni, şeful Securităţii m-a închis ore bune în sediul Securităţii de la Hunedoara, pentru că nu voiam să semnez transferul lui Michael Klein la Dinamo. Pe la 10:00 a venit şi generalul Mihai Rotaru. Eu îl cunoşteam bine. El era inspectorul-şef. Era altă calitate de om. Îmi făcea plăcere să îi aduc câte ceva din fiecare deplasare. O mică atenţie, poate un aftershave sau nişte cafea, mărunţişuri care nu se găseau pe aici. Când venea la noi şi generalul ne mai aducea câte o sticlă de whisky. I-am zis că m-a făcut acela în toate felurile. Aveam încredere în Mihai Rotaru. Generalul mi-a zis aşa: «Lasă-l în pace! Ce, sunt primii români care au plecat?! N-o să fie nici ultimii! Lasă! Stă lumea în loc fără cei doi?! Mergem mai departe şi fără ei!». Aşa a aplanat Rotaru conflictul", rememorează Gelu Simoc.

Tot atunci, profitând de faptul că autocarele cu fotbalişti nu erau controlate la vamă, Gelu Simoc a adus din Italia un exemplar din Newsweek: "L-am cumpărat din Italia. Era în limba engleză şi mi-a atras atenţia un articol în care se vorbea despre Ceauşescu. I l-am dat generalului Rotaru. Era în luna octombrie 1989 şi din câte am înţeles eu, pentru că nu ştiam limba engleză, se vorbea despre căderea lui Nicolae Ceauşescu".
"AVEAM TURNĂTORI PRINTRE NOI!"
După fiecare deplasare în străinătate, Gelu Simoc făcea un raport, o notă de serviciu către Securitate.
"Scriam că am fost, că ne-am întors, că nu s-a întâmplat nimic. Întotdeauna mergeam a doua zi după ce ajungeam în ţară. Nu scriam nimic de rău acolo, dar aşa era procedura şi nici nu însemna că eram informator al Securităţii. Noi am ieşit destul de mult afară, cam de două-trei ori pe an. După un timp mi-am dat seama că avem turnători în echipă. Se mai întâmpla să facă vreun fotbalist câte ceva. Cădeam de acord să nu spunem. Nu scriam în raport, dar apoi mă chemau şi îmi spuneau că nu am fost corect. Aşa mi-am dat seama că cel puţin doi spuneau tot. Ştiu cine sunt, dar astăzi nu mai are importanţă. Nu ştiu în ce condiţii turnau, dacă erau informatori voluntari sau plătiţi", povesteşte fostul preşedinte al Corvinului.

PARTENERIAT CU DINAMO
Corvinul Hunedoara pleca în cantonamente sau turnee în străinătate de două-trei ori pe an. Toate acestea cădeau în grija celor de la Dinamo Bucureşti. Nici nu se putea altfel, având în vedere că echipa din Hunedoara dăduse la Dinamo patru jucători valoroşi: Ioan Andone, Mircea Rednic, Dorin Mateuţ şi Michael Klein. Aceştia erau şi componenţi ai Naţionalei de fotbal.

"Clubul era sărac, chiar dacă veneau bani de la combinatul siderurgic. Nu ne-am fi putut permite să mergem de atâtea ori în străinătate. Un turneu costa foarte mult. Niciodată nu s-a cheltuit vreun leu din casieria Corvinului pentru asemenea deplasări. Se plăteau biletele de avion, diurnele, cazarea.

Uneori nu plătea nici Dinamo. Se lucra prin firme de comerţ exterior sau prin alţi beneficiari. De exemplu, în Siria, unde am fost de cele mai multe ori, stăteam câte două săptămâni şi fiecare jucător primea câte 500 de dolari. Ce puteam să facem?! Aveau bani să îşi cumpere blugi, un video sau alte lucruri. Mai vindeau şi aşa îşi mai făceau bani. Aşa îi puteam ţine, altfel ar fi plecat. Ce să fi făcut?! Aşa era atunci în România! Aşa se trăia! Aşa am reuşit să mergem afară. Corvinul nu era nici Timişoara, nici Craiova, nici Dinamo şi nici Steaua. Dinamo a fost un partener care ne-a rezolvat problemele. Corvinul nu putea trăi singur. Nu eram un satelit al lui Dinamo, era mai mult un parteneriat. Ne-a ajutat. Plus că mai avea şi influenţă la arbitri. Şi aceştia voiau să meargă afară. Aveau şi ei nevoie de paşapoarte!", spune Gelu Simoc.

FOTBAL, AGRICULTURĂ ŞI INDUSTRIE
Legătura cu Dinamo a rezolvat multe lucruri. Chiar dacă mai-marii de la Dinamo au forţat plecarea lui Michael Klein de la Hunedoara, Gelu Simoc spune că multe probleme ale Hunedoarei au avut soluţie apelându-se la cei care dictau la echipa din Capitală: "Ne-au ajutat de multe ori, mai ales generalii Diaconescu şi Anghelache. Ţin minte că se întâmpla să nu primim din port de la Constanţa nu ştiu ce minereu. Îmi spunea directorul Faur să vorbesc cu colonelul Baciu, care era şef la Economic pe România. Am rezolvat prin fotbal o serie de probleme ale combinatului".

La un moment dat, raportările cu însămânţările agricole au fost mai mari decât suprafaţa judeţului. "Mi-a zis Ion Popa (prim-secretarul judeţului Hunedoara - n.r.) să rezolv treaba asta cu Lică Bărbulescu. Îl ştiam de prin 1987. Corvinul juca în compania echipei FC Scorniceşti. A venit şi a întrebat: «Cine e şef aici la voi, la fotbal?». I-am zis că eu. «Atunci vii şi stai cu mine în tribună». Nu prea aveam chef să merg acolo, dar mi-a zis: «Ce, vrei să te pun cu mili-ţienii?!».

La meci erau două sute de oameni, dar aveau şi fanfară. Bărbulescu era posesorul unei genţi gen ORACA, în care ţinea două termosuri, unul cu ţuică şi unul cu cafea. Era şi nevastă-sa cu el. Aşa că, dacă tot îl cunoşteam, Ion Popa m-a rugat să vorbesc cu el să rezolve agricultura judeţului, să ne repună în drepturi suprafaţa agricolă, să ne mai rămână şi păduri, şi munţi, şi ape, şi localităţi", povesteşte amuzat Gelu Simoc.

Pe de altă parte, el spune că nu se ştie ce s-a dat de la Dinamo la Corvinul. "Totul s-a creat când am adus noi primul jucător de la Dinamo, Radu Nunweiller. Acesta a venit la Hunedoara într-un moment în care nu mai era bine văzut din cauza nevestei. Era de viţă nobilă şi înfocată împotriva comunismului. Juca şi tenis şi i-a plăcut la Hunedoara. Au venit aici. Lucescu era prieten bun cu Radu şi s-a lăsat convins să vină, dar nu voiau să-i dea drumul, fiindcă era cadru militar. Teodor Coman refuza să îl lase să plece, aşa că Ştefan Tripşa, unul dintre primii trei eroi ai muncii socialiste, a mers la Ilie Verdeţ şi cu presiune a obţinut acceptul ca Mircea Lucescu să vină la Hunedoara.

Aşa s-a construit echipa care în 1982 a ajuns pe locul al treilea în campionat. Lucescu a reuşit să facă din Gabor, Klein, Mateuţ, Andone, Rednic, Petcu şi alţii mari jucători. El are acest merit, pentru că, sigur, la Hunedoara s-au născut şi alţi jucători talentaţi, care nu au fost valorificaţi".

În sezonul 1989, Corvinul Hunedoara a încheiat campionatul pe locul al optulea. Gelu Simoc s-a retras din activitatea fotbalistică în anii '90 şi s-a ocupat de afaceri. Recent, el a devenit preşedintele clubului FC Hunedoara, o echipă care îi are printre membrii fondatori pe Mircea Lucescu şi Ioan Andone. Corvinul Hunedoara a fost exclusă din competiţii în anul 2004 din cauza unor datorii.