Dor de libertate şi sălbăticie, cu Anca Florea

"A dumneavoastră Anca Florea", cunoscuta şi recunoscuta voce de la radio şi totodată incisiva realizatoare tv, era în 1989 medic! Spre deosebire de alte personalităţi care nu vor să mai vorbească despre acea perioadă, Anca s-a întors în timp "de bună voie".

Chiar dacă a fost şef de promoţie pe ţară, n-a prins post în Bucureşti, ci a "prins" doar naveta, două ore dus, două ore întors, pe tren. "'89 - vara a fost parcă mai omenească decât '86 sau '87. Făceam naveta zilnic la Găeşti. Vara mureai de cald, iarna mergeam uneori cu zăpadă pe banchetă. Iarna aveam un halat al so­ţului (Mihai are 1,82 - eu 1,52). La ce era bun halatul lui? Să-l îmbrac peste palton în cabinet! Era frigu' naibii", îşi aminteşte realizatoarea. Se practica pe-atunci, se mai obiş­nu­ieş­te şi acum, ca oamenii simpli să vină la doctor, drept mulţumire, cu câte-o "atenţie" constând în ouă, făi­nă sau câte-o găină. "Mai ales sătenii din Petreşti (de unde era coana Leana) veneau la mine... pe jos. Aveau medic în sat, dar le-am căzut cu tronc şi se aduceau unii pe alţii. Nişte bătrânei minunaţi. «Doctoriţa noastră», aşa îmi ziceau, deşi numai a lor nu eram." În vara cu pricina, Anca şi colegii ei jucau bridge până ajungeau la destinaţie. "Am să nu­mesc doar trei colegi: avocatul Eu­gen Pleşca - ulterior primar al Sectorului 3, dr Cristian Oană - îl vedeţi mai des la tv decât pe mine, şi Tino Furtună de la Holograf, clăparul. Dar taman ei nu erau bridge-işti. Citeam enorm în cele patru ore din zi şi că­ram sacoşe de la Găeşti, unde erau mai lesne de găsit multe de-ale gu­rii. Urăsc să car sacoşe de-atunci! Şi totuşi... ce zile bune am avut, aşa rele cum erau. Sigur că era umilitoare fiecare coadă de la care luam ce «se băga», sigur că era greu de fugit după trenuri. Sigur că era jalnică fiecare clipă irosită în întuneric până când «venea lumina»." Totuşi, ceva îi răscoleşte amintirile. "În vara lui '89 s-a pronunţat şi amiabilul nostru divorţ şi am plecat la 2 Mai cu o amică. Mihai ne-a dat o sticlă de palincă, brânză şi ceapă aveam noi, iar în cort era un frig sinistru. Am râs amândouă până când am trezit toată plaja ca să putem bea pălinca cu ei. Motivul de râs? Simplu. Eram la fel de tembel-curioasă şi în miez de noapte am întrebat-o pe Luminiţa: «Femeie, scoală să-mi explici: De ce e un vapor în capul satului 2 Mai?». Răspuns: «Ca să te bag în mă-ta, Florea»... Atât! Până aici a fost."

Atunci era 2 Maiul adevărat şi era Vama Vamă. De atunci a rămas Anca Florea cu acest dor de libertate şi sălbăticie. "Că am fost salvaţi de Vama Veche între timp", spune ea, şi adaugă: "Aş vrea să spun ceva de rău, dar răul se şterge, se uită, am iertat acei ani, trăindu-i pe aceştia din urmă. Pentru că la noi se stinge adesea lumina la Podul Grant, con­du­că­to­rii ne dispreţuiesc, iar... cine a gândit atunci liber gândeşte şi acum la fel. Sistemul încalecă nu­mai pe cine se lasă încălecat. N-am fost disident. Nici acum nu sunt. Dar nici nu-mi poate manipula nimeni simţirea că, din păcate, timpurile se repetă cumva. Atunci n-aveam viză - acum n-am bani să văd lumea. Ca şi atunci, citesc mult. Dar, pentru că nu mai sunt tânără, nu mai visez.