La Repubblica din 8 august 1989 povestea despre negocierile duse de pe diverse canale, oficiale şi neoficiale, de Clubul Bologna pentru a-l obţine pe Hagi.
"Bologna - În fine, acum crede şi Corioni. Nu îl va avea pe Hagi; totuşi preşedintele îşi revine şi aruncă mănuşa. Povesteşte că în fiecare zi aude la telefon aceeaşi placă din România: fiţi liniştit domnule preşedinte, jucătorul este al vostru, vom încheia contractul în curând. Azi Corioni spune că s-a terminat cu placa asta... Mai rămâne o întrebare: au fost aceste tratative doar un enorm balon de săpun? Sau într-adevăr Corioni va reuşi să-l smulgă de la Steaua pe acest Maradonna al Estului, după ce, rând pe rând, au eşuat Fiorentina, Juventus şi Verona, ca şi Marsilia, Panathinaikos şi Barcelona.
Ieri, Corioni a anunţat de la Capri că renunţă. «Chiar şi duminica asta mi-au telefonat», spune el, «şi mi-au repetat acelaşi discurs: Hagi va veni numai la Bologna. Dar cum tratativele nu încep niciodată, este bine să privim realitatea în faţă. Şi să constatăm că nu facem decât să ne pierdem timpul.» O poveste a fotbalului de stat, ca şi multe altele.
Da, o poveste banală, puţin altfel - pe un fundal diferit faţă de intrigile impresarilor şi ale cluburilor, ale mediatorilor şi preşedinţilor de club: fundalul unei Românii pline de mister, ca şi misterul lui Dracula. În această republică obscură ar trebui să facem slalom printre mai multe canale, un canal oficial care neagă totul în mod inutil şi alte sute de canale paralele.
Corioni foloseşte metodele corecte: a sponsorizat Dinamo Bucureşti, ţine de mai multe săptămâni în anticamere un om de încredere, pe Vinicio Fioranelli; are fir direct cu Valentin Ceauşescu. Fiul, desigur. Astfel l-a curtat Bologna timp de o lună pe Hagi; când te gândeşti că nimic din toate astea nu a contat. La ora actuală Bologna a renunţat la tratativele pentru Dertycia şi Caniggia, a refuzat oferta specială pentru Zavarov, are doi stranieri (Iliev şi Geovani), un tehnician care cere un al treilea stranier valoros, un preşedinte care ar vrea să facă ceva, chiar dacă campania de abonamente a atins cota de 10.000 de carduri şi se aşteaptă un miliard de la sponsor. Singura lui speranţă este să sune telefonul şi Bucureştiul să-şi schimbe placa. Dar cum să mai crezi aşa ceva?