Incendiu muşamalizat la "Institutul lui Leana"

ICECHIM-ul, cunoscut ca "Institutul lui Leana", a existat şi înainte şi după "Epoca de Aur". Ajunsese la un moment dat la peste 1.600 de sala­riaţi doar pe platforma centrală din Splaiul Independenţei nr. 202. În­tâm­plările petrecute pe parcursul anului 1989 au fost muşamalizate, doar instituţia trebuia să fie un mo­del pentru toată lumea. Un incendiu petrecut în luna ianuarie, în laboratorul de la etajul trei al ICECHIM a rămas întipărit doar în memoria salariaţilor. Nici un rând nu s-a scris. Nu permitea sistemul.

Apogeul înmulţirii slujbaşilor din cercetarea chimică s-a petrecut imediat după cutremurul din 4 martie 1977. Atunci, prin dispoziţia-găsel­niţă a şefei Cabinetului 2, Elena Ceau­şescu, toate Institutele de Cer­ce­tare cu profil de Chimie ale Acade­miei Române (chipurile, afectate de cutremur) au fost aduse cu japca pe platforma de aici.

Pagubele mutării lor intempestive, care s-a petrecut în câteva zile cu ajutorul armatei şi ca­mi­oanelor sale, au fost de peste zece ori mai mari decât cele suferite la cutremur. Fostul Centru de Chimie Fizică, cu laboratoare proiectate şi construite special şi recent de profesorul academician Murgulescu, a devenit, deşi clădirea era nouă şi funcţională, un institut de pro­iec­tări. Secţia bucureşteană a Institutului de Chimie Macromoleculară PETRU PONI de la Iaşi (institut ce îl avea ca director pe academicianul Cristofor Simionescu, cel care a condus şi doctoratul savantei) a eliberat clădirile din Strada Dumbrava Roşie pentru a se încadra Centrului de Materiale Plastice din ICECHIM. Centrul de Chimie Organică, înfiin­ţat de academicianul Costin Neni­ţescu, a ajuns şi el sub umbrela celei pe care acest adevărat savant nu a putut să o suporte niciodată.

Lucram la in­stitut încă din 1977, multe evenimente au avut loc în interior, ni­meni nu avea voie să povestească cele petrecute la ICECHIM. Se întâm­p­lau tot felul de accidente, era normal. Nu puteam fi perfecţi. Îmi aduc aminte că la începutul anului 1989, într-una din zilele lunii ianuarie, mă îndreptam spre laboratorul în care lucram la etajul trei al clădirii noi. Ajuns în dreptul laboratorului ve­cin, uşa a tâşnit din balamale. Pro­babil că explodase ceva. Cele două cercetă­toare surprinse de bufnitura din incinta cu pricina, tovarăşa Du­zinschi şi Mihaela Popescu, panicate, strigau în goana îndepărtării lor de locul cu pricina: evacuaţi clă­direa, o să explodeze, fugiţi...

Incendiul, ce părea de necontrolat, stârnit de incompetenţa preopi­nen­telor, care turnaseră apa peste o sârmă de sodiu eliberată acci­dental dintr-un reactor ce se spărsese, fu­sese generat de aprin­derea a circa doi litri de benzen. Benzenul anhi­drizat cu ajutorul sârmei de sodiu constituia mediul de reac­ţie al sintezei respective.

Nu ştiu cum am ajuns să pun mâna pe un extinctor cu bioxid de carbon de la mine din laborator şi intrând în încăperea incendiată am reuşit să sting în mai puţin de un minut focul violent ce cuprinsese şi o butelie de hidrogen şi alta de clor. Explozia acestor gaze sub presiune ar fi însemnat un dezastru inco­men­surabil pentru institut şi chiar pen­tru cartierul învecinat. După is­pravă, părăsit de toţi, m-a apucat un soi de tremurat nervos.

Povestea a fost muşamalizată ra­pid. Nu se putea ca la institutul to­va­răşei Elena Ceauşescu să fie semnalate evenimente. Nu era de demnitatea unei activiste de partid precum tovarăşa Duzinschi să-i mulţu­mească unui inginer cercetător neangajat politic. Ar fi fost o recu­noaştere a vinovăţiei şi implicit a incompetenţei sale.

După vreo săptămână sau două, în momentul ritualului semnării condicii de dimineaţă, m-am aplecat către măsuţa ce susţinea caietul cu prezenţa. Colegul Vasiliu m-a întrebat:
– Ce scoţi, bă, aşa fundul când semnezi?
Tovarăşa Duzinshi m-a interceptat şi ea:
– Scoate şi el în evidenţă ce are mai deştept...
Întorcând privirea, i-am răspuns acesteia: "Să ştiţi că fundul meu poate fi folosit şi la pupat!".

Consternarea onomatopeică a tovarăşei care a protestat vehement cu un "cum de-ţi permiţi să vorbeşti aşa" şi "ai să vezi dumneata" a persistat concomitent cu pă­ră­sirea de către mine a locului cu pri­cina. Şi încă o dată, un gest de-al meu a fost muşamalizat pentru li­niştea ştiin­ţifică şi a susţină­torilor Cabinetului 2.
Nicolae Rădulescu Dobrogea