x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Întâlnirea lui Ceauşescu cu Károly Grósz, "sabotată" de o nuntă

Întâlnirea lui Ceauşescu cu Károly Grósz, "sabotată" de o nuntă

17 Oct 2009   •   00:00

În august 1988, premierul maghiar, Károly Grósz, a efectuat o vizită de o zi la Arad, pentru a se întâlni cu preşedintele României. Întrevederea venea pe fondul unor tensiuni între cele două ţări, legate de statutul minorităţii maghiare din Transilvania, fiind preludiul unui schimb de re­plici destul de dur în anul 1989.
Pe lângă aceste aspecte, unul dintre martorii oculari ai evenimentului, Silviu Curticeanu, îşi aminteşte că întâlnirea a fost prefaţată de un eveniment inedit - participarea lui Nicolae Ceaşescu la o nuntă pe străzile Aradului:

Eram la Arad pentru întâlnirea la nivel înalt româno-maghiară. Până la sosirea oaspeţilor am umblat haihui prin oraş pentru ca el să poată vedea ce mai trebuie ridicat şi ce mai trebuie dat jos; în drum spre Gai, Ceauşescu a dat nas în nas cu un grup de oameni modeşti, care însoţeau "pe jos" o pereche de tineri căsătoriţi; alaiul ivit pe neaşteptate exact în faţa maşinilor noastre l-a obligat pe Ceauşescu să oprească, să-i felicite pe miri şi să le ofere, după datina strămoşească, daruri de nuntă din partea preşedintelui Republicii (un televizor, un frigider, o maşină de gătit).

După întoarcerea la Bucureşti, seara târziu, Elena Ceauşescu m-a sunat acasă şi, cu vocea suavă, mi-a pus o întrebare directă şi neaşteptată: Curticeanu, cum a fost cu nunta "aia" de la Arad?

În raport, de ineditul şi farmecul întâm­plă­rii i-am povestit episodul cu lux de amă­nunte, fără ca, în naivitatea mea, să-mi treacă prin cap că el poate fi o "sămânţă de scandal".

Naraţiunea mea nu a putut ajunge la sfârşit, deoarece a fost întreruptă de veninoase "şoapte telefonice" menite să-mi spargă timpanul.
- Curticeanu, nu trebuia să-l laşi pe tovarăşu' să oprească şi să facă daruri; de altfel, "tovarăşu'" mi-a spus că ideea cadourilor îţi aparţine, de unde se vede că alte treburi nu mai ai! (...)

Ce m-a intrigat atunci o dată în plus nu era răutatea ei, îndeobşte cunoscută, ci inexpli­ca­bila lui slăbiciune faţă de ea; furios mai mult pe el decât pe ea, mă gândeam dacă să-l apăr, să-l trădez sau să dau un răspuns neutru.

După o scurtă deliberare am ales ultima variantă:
- Tovarăşa Ceauşescu, zău dacă înţeleg ceva din ce-mi spuneţi! Adică ce este rău în faptul că preşedintele a felicitat doi tineri căsătoriţi care i-au ieşit întâmplător în cale şi, potrivit tradiţiei, le-a oferit cadouri?
- Este rău, dacă vrei să ştii, pentru că am aflat de la "Interne" că mirele are, se pare, antecedente penale! Oricum, darurile trebuiau să fie simbolice, nu de o valoare aşa de mare!

Să auzi şi să nu-ţi vină să crezi!
Fiind o fiinţă rătăcită într-o lume nebună, cu orice speranţă anulată, incapabilă din propria-i slăbiciune să fugă spre a regăsi calea spre lumină, nu-mi rămânea decât posibilitatea unui răspuns tranşant:
- Tovarăşa Ceauşescu, nu mi-a trecut prin cap să le cer mirilor autobiografia sau ca­zierul şi nici nu mi-am închipuit că darurile unui preşedinte de ţară pot fi într-o asemenea situaţie doar simbolice!
- Trebuia să ocoliţi nunta sau să nu vă opriţi; în primul rând, "dragă", din motive de securitate!!!

Când, după această ultimă cugetare în­ţeleaptă, mi-a trântit telefonul "în ureche", am avut încă o dată revelaţia că omul, de fapt, un sărman prizonier al inconştientei sale soţii, este condamnat inevitabil să-şi aştepte cu resemnare sfârşitul alături de ea.
Silviu Curticeanu, Meditaţii necenzurate, Bucureşti, Editura Historia, 2007, p. 129-131.

×
Subiecte în articol: special