Irina Schrotter "înţepa" cu "Seringa"

Erau mai mulţi studenţi me­di­cinişti care "administrau" umorul cu "Seringa". Brigada artistică din Iaşi, care purta numele amintit, era cunoscută şi înainte de '89, dar mai ales în anul cu pricina pentru textele umo­ristice care persiflau regimul comunist.

Printre "asistentele" de la "Se­ringa" se număra şi Irina Schrotter, fiind, de fapt, membru cu drepturi depline. Creatoarea de modă era în anul VI la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi. Refuzase să intre în Asociaţia Stu­den­ţilor Co­mu­nişti, iar mai târziu a re­fu­z­at inclusiv intrarea în Partidul Comunist, fapt care nu i-a atras nici o sancţiune. "Fac parte dintre cei care privesc cu suspiciune declaraţiile ce­lor care încearcă acum să se dezvinovăţească, precum şi ideea că nu aveai cum să scapi de «în­rolare». Cred şi acum că oamenii sistemului aveau clienţii lor şi nu era ne­voie de mai mult", spune de­sig­nerul.  

Dar cine mânuia "Seringa"? "Eram şa­se fete, vreo opt băieţi, plus corul. Formam un grup gen Divertis. Chiar ac­tivam în aceeaşi perioadă. Sus­ţi­neam spectacole inclusiv la începutul lui februarie. Ce încercam să facem? Era o luptă, un fel de frondă. Nu aveam cum să ne exprimăm altfel ne­mu­lţumirile. Jonglam cu textele în aşa fel încât până şi semnele de punc­tua­­ţie le puneam într-un anume fel, să nu atragem atenţia, să se creadă că nu e nimic împotiva curentului. Versurile însă aveau conotaţii şi trimiteri antisistem. Nu ne puteam manifesta altfel, nu ne puteam răzvrăti, aşa că recurgeam la tot felul de tertipuri". Ce puteau strecura în "Seringă"? Texte cu substrat, doza de libertate de exprimare, trimiţând "şopârle" despre propagandă şi amuzându-se pe seama politicii de partid şi de stat. O doză mică, dar sănătoasă. Înfiptă direct în dosul celor responsabili cu cenzura.

Şi în ceea ce priveşte ţinutele, Irina Schrotter era... la modă. La propriu. În pa­­ralel cu facultatea se ocupa de crea­ţia vestimentară, pasiune moştenită de la mama sa. În februarie '89 cola­bo­ra cu fabrici din Iaşi precum "Mă­ta­se Victoria", "Tomiris" sau Coope­ra­tiva "Sportul", iar colecţiile sale erau apre­ciate. Şi-a urmat visul şi a profitat de momentul prielnic pe care i l-a ofe­­rit acea perioadă. Nu-şi imagina la în­ce­­put­ul lui '89 că va renunţa la profesia de medic pentru a-şi des­chide propria casă de modă care să-i poarte nu­mele. Şi nici nu ştia că-şi va transforma ho­bby-ul în meserie.

"«No­ro­cul» Ia­­şiu­lui, dacă pot spune aşa, era că avea drept prim-secretar o femeie. Care nu se apleca la modul negativ asu­pra acestui fenomen, care era mo­da. Îl con­sidera inofesiv. Aşa că ne pu­team ma­nifesta cât de cât rezonabil. Ac­ti­vitatea era totuşi limitată. Aveam o oarecare deschidere, dar ne­no­­rocirea generaţiei noastre era au­to­­li­mitarea. Cunoşteam li­mitele şi nu le prea încălcam. Decât în ceea ce pri­veşte lungimea fustei... Totuşi, nu erau prea multe opţiuni. Îmi mai amintesc de îngrozitoarele parfumuri ruseşti şi bulgăreşti care mi-au rămas întipărite în simţul olfactiv, pot oricând să le re­cunosc, chiar dacă nu-mi face deloc plă­cere. De unele produse îmi ami­n­tesc cu oarecare regrete, dar şi cu uşu­ra­re, pe când de altele... mă bucur că au dispărut. La început de Făurar, oferta nu era deloc generoasă, iar moda avea puternice accente de gri"...