Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Erau mai mulţi studenţi medicinişti care "administrau" umorul cu "Seringa". Brigada artistică din Iaşi, care purta numele amintit, era cunoscută şi înainte de '89, dar mai ales în anul cu pricina pentru textele umoristice care persiflau regimul comunist.
Printre "asistentele" de la "Seringa" se număra şi Irina Schrotter, fiind, de fapt, membru cu drepturi depline. Creatoarea de modă era în anul VI la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi. Refuzase să intre în Asociaţia Studenţilor Comunişti, iar mai târziu a refuzat inclusiv intrarea în Partidul Comunist, fapt care nu i-a atras nici o sancţiune. "Fac parte dintre cei care privesc cu suspiciune declaraţiile celor care încearcă acum să se dezvinovăţească, precum şi ideea că nu aveai cum să scapi de «înrolare». Cred şi acum că oamenii sistemului aveau clienţii lor şi nu era nevoie de mai mult", spune designerul.
Dar cine mânuia "Seringa"? "Eram şase fete, vreo opt băieţi, plus corul. Formam un grup gen Divertis. Chiar activam în aceeaşi perioadă. Susţineam spectacole inclusiv la începutul lui februarie. Ce încercam să facem? Era o luptă, un fel de frondă. Nu aveam cum să ne exprimăm altfel nemulţumirile. Jonglam cu textele în aşa fel încât până şi semnele de punctuaţie le puneam într-un anume fel, să nu atragem atenţia, să se creadă că nu e nimic împotiva curentului. Versurile însă aveau conotaţii şi trimiteri antisistem. Nu ne puteam manifesta altfel, nu ne puteam răzvrăti, aşa că recurgeam la tot felul de tertipuri". Ce puteau strecura în "Seringă"? Texte cu substrat, doza de libertate de exprimare, trimiţând "şopârle" despre propagandă şi amuzându-se pe seama politicii de partid şi de stat. O doză mică, dar sănătoasă. Înfiptă direct în dosul celor responsabili cu cenzura.
Şi în ceea ce priveşte ţinutele, Irina Schrotter era... la modă. La propriu. În paralel cu facultatea se ocupa de creaţia vestimentară, pasiune moştenită de la mama sa. În februarie '89 colabora cu fabrici din Iaşi precum "Mătase Victoria", "Tomiris" sau Cooperativa "Sportul", iar colecţiile sale erau apreciate. Şi-a urmat visul şi a profitat de momentul prielnic pe care i l-a oferit acea perioadă. Nu-şi imagina la începutul lui '89 că va renunţa la profesia de medic pentru a-şi deschide propria casă de modă care să-i poarte numele. Şi nici nu ştia că-şi va transforma hobby-ul în meserie.
"«Norocul» Iaşiului, dacă pot spune aşa, era că avea drept prim-secretar o femeie. Care nu se apleca la modul negativ asupra acestui fenomen, care era moda. Îl considera inofesiv. Aşa că ne puteam manifesta cât de cât rezonabil. Activitatea era totuşi limitată. Aveam o oarecare deschidere, dar nenorocirea generaţiei noastre era autolimitarea. Cunoşteam limitele şi nu le prea încălcam. Decât în ceea ce priveşte lungimea fustei... Totuşi, nu erau prea multe opţiuni. Îmi mai amintesc de îngrozitoarele parfumuri ruseşti şi bulgăreşti care mi-au rămas întipărite în simţul olfactiv, pot oricând să le recunosc, chiar dacă nu-mi face deloc plăcere. De unele produse îmi amintesc cu oarecare regrete, dar şi cu uşurare, pe când de altele... mă bucur că au dispărut. La început de Făurar, oferta nu era deloc generoasă, iar moda avea puternice accente de gri"...
Citește pe Antena3.ro
