Lacrimi în Ţara Soarelui Răsare - Moartea lui Hirohito, împăratul care a renunţat să fie zeu

În dimineaţa zilei de 7 ianuarie 1989, Împăratul Hirohito al Japoniei se stingea din viaţă, răpus de un cancer duodenal. Se încheia astfel o domnie de 63 de ani, cea mai lungă din istoria Ţării Soarelui Răsare. Numele acordat postum acestei epoci – "Shõwa" ("Pace luminată") – pare ironic pentru o perioadă marcată de ascensiunea militarismului nipon, de ororile celui de-al doilea război mondial şi de tragediile de la Hiroşima şi Nagasaki. Renaşterea Japoniei postbelice, paşnică şi prosperă, rămâne însă moştenirea luminoasă a domniei lui Hirohito.

Născut în aprilie 1901, Hirohito avea numai 20 de ani când a fost nevoit să preia atribuţiile tatălui său, Împăratul Taisho al Japoniei, incapacitat de o gravă maladie neurologică. Taisho nu mai apăruse în public din 1919, starea sa psihică deteriorându-se accelerat. La moartea lui, în decembrie 1926, Prinţul moştenitor Hirohito a devenit, oficial, Împărat.

La mijlocul anilor ’20, Japonia era o ţară predominant rurală, cu puternice tradiţii feudale, în care funcţiona totuşi o fragilă democraţie parlamentară. Hirohito îşi dorea o domnie liniştită şi paşnică. O demonstrează discursul rostit la încoronare: "În Franţa, am vizitat câmpurile de luptă ale Marelui Război. În faţa unei asemenea devastări, am înţeles binecuvântarea păcii şi necesitatea concordiei între naţiuni".

În realitate, societatea niponă fusese mai impresionată de revoluţia bolşevică din Rusia decât de tot restul nenorocirilor aduse de prima mare conflagraţie mondială. Teama de comunism, dar şi industrializarea rapidă (văzută ca o "occidentalizare" forţată) au stimulat apariţia curentelor ultranaţionaliste. Acestea s-au radicalizat o dată cu instalarea marii crize econo­mice de la începutul anilor 1930.

Japonia a fost puternic lovită de recesiunea globală. Pe pieţele internaţionale, preţurile la mătase şi orez s-au prăbuşit. Volumul exporturilor nipone s-a înjumătăţit. Şomajul a crescut exponenţial. Tensiunile sociale ameninţau să explodeze.

Atentatul împotriva prim-ministrului Hamaguchi Osachi de la 14 noiembrie 1930 a dat o grea lovitură democraţiei. Deşi a supravieţuit încă 10 luni, "Premierul Leu" nu a reuşit să-şi găsească un succesor puternic. Când a murit, în august 1931, guvernul civil al Japoniei pierduse aproape orice control asupra ţării.
Adevărata putere devenise Armata.

Războiul, ocupaţia şi reconstrucţia
Fără acordul guvernului de la Tokyo, armata niponă a invadat Manciuria în vara lui 1931. Parlamentul, dominat de militari, a votat apoi ieşirea Japoniei din Liga Naţiunilor. În mai 1932, asasinarea premierului Inukai Tsuyoshi a scos practic din scenă partidele politice. Ţara a devenit o dictatură militară.

Care a fost rolul real al Împăratului Hirohito în această epocă tulbure nu este clar nici în ziua de astăzi. Unii istorici consideră că el a încurajat derapajele totalitare şi că a participat activ la luarea marilor decizii, susţinând poli­tica expansionistă.
Alţii susţin că, de fapt, Împăratul era doar o marionetă în mâinile lide­rilor militari.

Ar fi putut Hirohito să împiedice invadarea Manciuriei, războiul împotriva Chinei, atrocităţile armatei nipone, atacul de la Pearl Harbour? Ar fi putut salva sute de mii de vieţi omeneşti refuzând să prelungească o rezistenţă inutilă, atunci când victoria americanilor devenise inevitabilă? Putea evita holocaustul atomic de la Hiroshima? Sau măcar pe cel de la Nagasaki? Controversele continuă.

Cert este că, după capitularea Japoniei (în august 1945), Hirohito şi-a păstrat tronul, în timp ce mulţi dintre liderii militari niponi au fost judecaţi pentru crime de război. Împăratul a promis cooperare totală cu ocupantul ame­rican şi s-a ţinut de cuvânt. Timp de şase ani, adevăratul conducător al Japoniei a fost generalul Douglas MacArthur, comandantul Forţelor Aliate. El a demarat un ambiţios proces de reconstrucţie, impunând, în paralel, ample reforme democratice.

Rolul Împăratului a fost încadrat în limitele strâmte ale monarhiei constituţionale. Hirohito a renunţat la statutul său tradiţional de "divinitate întrupată", proclamându-şi natura omenească. O premieră absolută în istoria Japoniei! Până atunci, Împăratul era considerat descendent direct al zeiţei soarelui, Amateratsu, un personaj ceresc căruia nu i te puteai adresa şi pe care nu aveai voie să-l descrii.

Creatorul de precedente
În lunga sa existenţă, Hirohito şi-a adjudecat multe premiere. În 1921, a întreprins un lung turneu în Europa occidentală, devenind astfel primul moştenitor al coroanei nipone care călătorea în străinătate.

Mult mai spectaculoasă a fost însă decizia sa de a se adresa naţiunii, prin intermediul radioului, la 15 august 1945. Vocea Împăratului, considerat de origine divină, nu mai fusese niciodată auzită de muritorii de rând. Hirohito, care tocmai acceptase capitularea, le-a ordonat supuşilor săi să "suporte insuportabilul" şi să accepte depunerea armelor.

Ulterior, Împăratul a permis chiar publicarea unor fotografii ale sale, precum şi apariţia unor articole referitoare la viaţa sa de familie. În 1959, fiul său cel mai mare, prinţul moştenitor Akihito, a primit permisiunea să se însoare cu o plebee, rupând astfel o tradiţie veche de 1.500 de ani.

O altă premieră s-a înregistrat în 1975, când Hirohito a devenit primul Împărat al Japoniei care a susţinut o conferinţă de presă.

Recordul cel mai remarcabil al Împăratului Hirohito rămâne însă longevitatea domniei sale: 63 de ani petrecuţi pe Tronul Crizantemelor.