Staţiile CFR, gările, cum le numim în mod obişnuit, sunt şi ele "cărţi de vizită" ale localităţilor respective. Tocmai de aceea ele trebuie să le "vorbească", fie chiar şi concis, celor aflaţi la ferestrele vagoanelor, cât şi celor coborâţi pe peron, despre caracteristicile locului respectiv.
Cum face acest lucru propaganda vizuală din staţiile CFR? Pentru a afla, am vizitat câteva staţii CFR de la Tulcea oraş până la Baia Dobrogea.
Coborând în staţia Mihail Kogălniceanu nu am văzut pe peron nici un panou sau lozincă. Am intrat în sala de aşteptare, gândindu-ne că poate aici avem ce vedea. Şi am văzut: o fotocronică "Agerpres" (nr. 22) din 1984 (!?). În staţia CFR Babadag propaganda vizuală este reprezentată de două panouri şi o lozincă situată în faţa clădirii. Nimic altceva care să-l facă să înţeleagă pe cel aflat în trecere sau care a sosit în oraş pentru prima oară, de ce, de exemplu, oraşului i se spune "Sinaia Dobrogei"...
Colectivul staţiei CFR Baia Dobrogea ne obişnuise cu o frumoasă propagandă vizuală. Când am vizitat noi respectiva gară, nimic nu mai rămăsese din ce a fost (cum tot nimic nu am vazut şi în staţiile CFR Zebil şi Ceamurlia de Jos!)
Propaganda vizuală nu se prea "vede" nici în Staţia CFR Tulcea oraş. Facem această afirmaţie, deoarece numai cu o lozincă nu înseamnă că e rezolvată problema luată în discuţie într-o staţie prin care, zilnic, trec mii de oameni. Ce ar trebui să cuprindă propaganda vizuală din staţiile CFR? În primul rând, date care să vorbească despre dezvoltarea impetuoasă economico-socială a judeţului, în special în anii de după Congresul al IX-lea al PCR, în al doilea rând să facă popularizarea traseelor turistice, a locurilor istorice din apropierea acestora, a instituţiilor muzeale ale oraşului etc., etc. Desigur că modalităţile de realizare a unei propagande vizuale la nivelul cerinţelor actuale sunt multiple, ele depinzând în ultimă instanţă de ingeniozitatea şi, mai cu seamă, de preocuparea organelor şi organizaţiilor de partid cărora le revin sarcini importante în acest domeniu. Deficienţele şi neajunsurile constatate de noi impun măsuri imediate pentru îmbunătăţirea radicală a propagandei vizuale în aceste locuri în care zilnic există o mare afluenţă de oameni din judeţul nostru şi din afara lui.
C. Dolniceanu - Delta (jud. Tulcea), nr. 2.090/1989
Cooperativa "Munca Tâmplarilor" ar trebui să fie mai operativă în executarea comenzilor. "Mie, zice un ins (şi aşa este - n.n.) mi s-a întâmplat să fiu amânat din februarie până în aprilie de trei ori!"
lll
"În spatele bl. nr. 68 se află, părăsiţi, nouă stâlpi de beton, trei bucăţi beton în formă de U pentru conducte de apă, una placă beton mare, rămasă de la construcţia blocului. Noi, Asociaţia de locatari nr. 5 Terezian Sibiu, dorim - şi am propus acest lucru Consiliului Popular - ca terenul să fie eliberat de acele materiale pentru a-l transforma în spaţiu verde, cu gazon, flori, arbori şi arbuşti". Am citat dintr-o scrisoare a asociaţiei sus-amintite.
lll
Irimia Gheorghe ne roagă să publicăm faptul că băiatul său, în vârstă de 18 ani - pe nume Vasilică - bolnav de nervi, a plecat de acasă şi, probabil, rătăceşte prin ţară. Nu vorbeşte. Are înălţimea de 1,65, corp atletic, ochi căprui, uşor oblici, gura mică, faţa ovală, puţin pistruiată, expresie foarte copilărească, nu face nici un rău, poate copia literele de tipar sau de mână pe care le vede... Semne particulare: pe piciorul stâng, la 2 cm sub genunchi are calus îngroşat (urmare a unei fracturi), pe pulpa piciorului drept are o aluniţă. Familia "rătăcitului" oferă recompensă celui care-i găseşte fiul. Adresa: Irimia Gheorghe, Str. Babadag nr. 117, Tulcea, judeţul Tulcea, cod 8.800.
lll
De la Direcţia Judeţeană de Poştă şi Telecomunicaţii: "Urmare articolului critic privitor la deteriorarea capacului de fontă de la căminul subteran din Str. Gh. Gheorghiu-Dej, comunicăm că situaţia relatată este reală (parcă putea fi şi ireală!?). Vom repara defecţiunea în cel mai scurt timp".
lll
Eugen Catalan deplânge starea proastă a trotuarelor din Sibiu - asta ca adaos la... carosabil - mai ales, zice dânsul, pe Calea Dumbrăvii. Noi putem adăuga încă multe alte străzi.
lll
Recent au intrat în microproducţia Institutului de virusologie "St. S. Nicolau" doi produşi derivaţi din propolis, NIVCRISOL-O de uz oftalmic - şi NIVCRISOL-D - de uz dermatologic, foarte eficient şi în Zona Zoster. Drăguţele de albine!
lll
Adesea la Unitatea de pâine nr. 4 se vinde pâine "crudă" (E un fel de a spune, pentru că e aluat curat, cu o coajă rumenă pe deasupra). Ultima "figură" ne-a adus-o la redacţie Ioan Brus, locuitor al Sibiului, Str. Moscova nr. 12 A.
lll
În faţa blocului nr. 24 Str. Rahova, şoseaua şi trotuarul are gropi uitate... din 1987, de când s-a săpat aici un şanţ de canalizare!
lll
Vizavi de cofetăria "Cedonia" (Sibiu, desigur) există un WC public care este veşnic închis.
lll
Nişte ticăloşi operează, de o vreme, în cimitir, spărgând cavouri (pentru a smulge morţilor eventualele obiecte preţioase). Ultima mare lovitură a fost la necropola din subsolul unei capele din Cimitirul Comunal Sibiu.
S. Diaconu - Tribuna Sibiului, nr. 9.891/1989
Citește pe Antena3.ro