Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru spionul Vladimir Rezun, anii 1988-1989 au fost deosebit de importanţi. Publicarea volumului său, intitulat "Spărgătorul de gheaţă", a generat discuţii în rândul comunităţii ştiinţifice internaţionale.
Dintr-o dată, istoriografia militară occidentală se confrunta cu mărturia unui "defector" sovietic despre modul în care Iosif Stalin se pregătea, în vara anului 1941, să atace Germania - care cucerise şi împărţise Polonia împreună cu URSS, în luna septembrie 1939. În opinia lui Rezun, atacul planificat de Stalin ar fi dat startul revoluţiei mondiale comuniste. În acelaşi an 1941, omologul său de la Berlin, Adolf Hitler, punea la punct detaliile operaţiunii "Barbarossa", armata germană fiind pregătită pentru invadarea Uniunii Sovietice.
În 1989, când s-au împlinit 50 de ani de la declanşarea celui de-al doilea război mondial, majoritatea cetăţenilor din Europa erau preocupaţi mai curând de efectele generate de Războiul Rece şi de modalitatea în care se putea ajunge la o detensionare a situaţiei internaţionale. Cu toate acestea, cartea lui Vladimir Rezun nu a trecut neobservată. Aceasta a provocat efecte în rândul istoricilor din Occident şi Uniunea Sovietică.
Pe de-o parte, existau cercetători care puneau sub semnul întrebării veridicitatea afirmaţiilor fostului membru al GRU (Direcţia Generală de Informaţii a Ministerului Apărării al URSS), spunând că Vladimir Rezun (alias Victor Suvorov) nu are probe pentru a demonstra teoria sa. Pe de altă parte, au apărut susţinători ai tezelor respective. Aceştia le-au preluat şi răspândit în Occident şi URSS, înainte ca volumul respectiv să fie publicat în spaţiul ex-sovietic.
DOCUMENTELE MILITARE GERMANE ŞI ROMÂNEŞTI
O sinteză a datelor puse la dispoziţie de Victor Suvorov poate fi comparată cu documentele din arhivele militare române. De exemplu: "Instrucţiunea Misiunii Militare Germane I-a No 0078/41" de la 7 iunie 1941; o hartă a Marelui Stat Major român cu dispozitivul de luptă al trupelor sovietice din Basarabia, nordul Bucovinei şi Galiţia; buletinele informativ-operative ale Marelui Stat Major român de la 16 şi 17 iunie 1941; rapoartele înaintate de Misiunea Militară Germană în România către Comandamentul suprem al trupelor germane în România, din zilele de 17, 18 şi 19 iunie 1941.
Din documentele menţionate rezultă faptul că românii aveau cunoştinţă despre existenţa în Basarabia, nordul Bucovinei şi Galiţia a unui comandament de armată sovietic (Armata 2), patru comandamente de corp de armată, un corp de cavalerie, 12-14 state majore de divizii de infanterie. Totodată, între documentele româneşti şi cele germane existau diferenţe. Germanii au indicat existenţa a două corpuri blindate în regiune (inclusiv Corpul 2 Blindate), în timp ce românii ştiau doar de unul singur. În privinţa numărului de divizii motorizate sovietice, diferenţa este şi mai mare: românii indicau cinci divizii, în timp ce germanii semnalau doar două.
În buletinul Marelui Stat Major român de la 19 iunie 1941 s-a menţionat regruparea Corpului 2 Blindat din regiunea Comrat-Iargara-Taruntino, în zona Tighina-Tiraspol.
În Basarabia, nordul Bucovinei şi Galiţia se mai aflau şi trei regimente sovietice de aviaţie de vânătoare, cinci regimente de aviaţie de bombardament, 1-4 divizii de cavalerie independente, trei grupe mari de paraşutişti, trei state majore mari de aviaţie, un stat major de marină şi cinci unităţi mai mari de grăniceri.
Din instrucţiunile Misiunii Militare Germane în România (de la 7 iunie 1941) rezultă că între gurile Dunării şi Odessa se aflau dispuse un detaşament sovietic de coastă, două subdetaşamente de trupe NKVD şi o flotilă de apărare a coastei. Toate erau subordonate circumscripţiei militare de apărare a coastei din Crimeea. La frontiera româno-sovietică de pe Prut şi Dunăre se aflau cinci detaşamente de grăniceri, sub comanda şefului circumscripţiei militare de frontieră Chişinău.
Suvorov a menţionat că, în aceeaşi zonă, se aflau Regimentul 57 NKVD din Divizia 4 NKVD (comandată de colonelul NKVD Majirin), Detaşamentul 79 grăniceri NKVD (în dreptul Deltei Dunării) şi Diviziei 8 Infanterie Moto NKVD. Ofiţerul care a întocmit raportul pentru Misiunea germană a consemnat faptul că "detaşamentele de frontieră sunt bogat dotate cu arme automate şi ating de multe ori puterea de foc a unui regiment de infanterie". La frontiera româno-sovietică din Bucovina - preciza aceeaşi sursă germană - se aflau trei detaşamente de grăniceri sub comanda şefului circumscripţiei militare de frontieră Lemberg.
Victor Suvorov a susţinut că în Regiunea militară Odessa se afla Armata 9 (cu statul major lângă Odessa şi având comandant pe generalul-colonel I.T. Cerevicenko), iar Corpul 2 Cavalerie din subordinea acesteia, comandat de generalul major P.A. Belov, a sosit în Basarabia în aprilie 1941. Sursele de informaţii româneşti nu indică prezenţa Armatei 9 în zonă, ci existenţa Armatei 2 (cu statul major la Chişinău). Un lucru este însă cert: în Basarabia se aflau mari unităţi din cadrul unei Armate. Trecând în revistă dispozitivul de luptă sovietic, se observă faptul că în regiune erau masate 20-24 divizii de infanterie (dintre care cel puţin cinci divizii de infanterie moto), 3-4 divizii de cavalerie, 6-7 brigăzi motomecanizate. În apropierea Nistrului erau pregătite pentru a interveni în câteva zile încă patru divizii de infanterie, patru divizii de cavalerie şi cinci brigăzi motomecanizate.
AMENINŢĂRILE MILITARE SOVIETICE
Adepţii teoriei clasice pot spune că Armata Roşie se pregătea pentru apărare, aducând noi trupe în regiune. Pregătirile desfăşurate în România pentru eliberarea teritoriilor româneşti cedate Uniunii Sovietice în iunie 1940 nu au trecut neobservate, iar sovieticii acţionau preventiv. Însă defensiva se organiza cu unităţi de infanterie şi fortificaţii de toate genurile, nu cu divizii de infanterie motorizată, corpuri blindate şi de cavalerie dispuse în zone sensibile pentru securitatea României.
Poarta Focşanilor era direct ameninţată de gruparea sovietică aflată la sud de aliniamentul Ştefăneşti - Călăraşi - Dubăsari, în compunerea acesteia intrând cel puţin cinci brigăzi motomecanizate, două divizii de cavalerie, patru divizii de infanterie motorizată. Cele patru divizii de infanterie din zonă erau desfăşurate în mare parte pe frontieră, având misiunea de a proteja trupele din adâncimea operativă.
La rândul lor, unităţile Armatei 12 sovietice ameninţau să pătrundă din nord. Este vorba despre corpuri de armată cu două divizii de vânători de munte, două divizii motorizate, patru divizii de infanterie, iar ca forţă de manevră un corp de cavalerie şi un corp blindat. Se putea prevedea un atac al Armatei Roşii pe Valea Siretului, executat cu o grupare de şoc mobilă, urmat de intrarea în luptă a diviziilor de munte la flancul drept şi a diviziilor de infanterie în centru şi la flancul stâng sovietic.
Armata română şi unităţile germane dislocate în Moldova se aflau la mijlocul lunii iunie 1941 în mare pericol. Situaţia a fost sesizată corect de reprezentanţii Misiunii Militare Germane în România, care au luat legătura cu Marele Stat Major român. În arhivele militare române există un document militar german, emis la 7 iunie 1941, în care se preciza: "Această concentrare mare de trupe rapide (în Basarabia şi nordul Bucovinei - n.r.) dă posibilitatea ruşilor, în orice timp, să treacă la ofensivă pentru a pătrunde în Moldova. (...) După cadrul general şi rapiditatea execuţiei măsurilor ruseşti, trebuie contat că armata rusă poate fi gata pentru ofensivă către sfârşitul lunii iunie (cel mai devreme)".
Vladimir Rezun (alias Victor Suvorov) a afirmat că Iosif Stalin se pregătea să declanşeze ofensiva împotriva Germaniei şi României în prima duminică din luna iulie 1941. Se poate să aibă dreptate. Dar trebuie subliniat şi faptul că atât germanii, cât şi românii ştiau de iminenta izbucnire a războiului. Dacă nu ataca Hitler, năvălea Stalin. Iar România s-a aflat în acel moment între Scylla şi Charybda.
Citește pe Antena3.ro
