Moda verii lui ’89

Elementul principal în domeniul modei anului 1989 a fost... feminitatea. Cel puţin asta recomanda revista Femeia, sfetnicul acelei părţi din categoria oamenilor muncii care, pe lângă ipostazele de "producător, proprietar şi beneficiar", avea ca obligaţii, în calitate de "tovarăşă de viaţă", mamă şi gospodină.

Experta în materie de modă era Aneta Popescu. Pentru feminitatea la modă din vara lui '89 cronicara revistei recomanda imprimeuri, în special cele florale, aflate în top şi cu un an în urmă. Acestea erau aplicate pe fuste - fie ele foarte lungi, fie "mini" - pe bluze şi jachete.

Revista "Moda" oferea un ghid complet de alegere a ţinutelor pentru diferite ocazii şi sfaturi de asortare corectă a accesoriilor. Vi le prezentăm spre comparaţie.


DECOLTEURI ŞI UMERI GOI
Pentru realizarea rochiilor de seară sau a ansamblurilor pentru după-amiază şi ocazii speciale se recomanda utilizarea materialelor preţioase (mătase, voal, satin, ca­tifea şi dantelă).

Linia de croială era în general simplă, apropiată de corp, cu talia marcată, la locul ei sau plasată mai sus, stil "empire". Pentru eleganţă şi strălucire - broderii sau ornamente bogate, strălucitoare. Elementul pi­cant al rochiei de seară recomandate de creatorii de modă români era decolteul. Îndrăzneţe, dar rafinate, rochiile erau croite cu decolteuri în "U" şi "V" sau lăsau să se vadă umerii goi. Era recomandat însă ca rochiile fără umeri sau cele foarte decoltate să fie "însoţite de jachete scurte, gen bolero sau am­ple, mlădioase, uneori mai lungi în spate decât în faţă - cu aspect de crinolină.

În tendinţe erau şi rochiile cu gulere înalte sau gen eşarfă plisată şi mânecile lungi, mulate pe cot, bufante sau "gigot".

Nici persoanele mai plinuţe nu erau trecute cu vederea. Creatorii  le recomandau un compleu din mă­tase, format dintr-o fustă şi o tunică cu linie dreaptă, mâneca trei sferturi şi gulerul gen eşarfă. Ca lun­gime, bluza gen tunică acoperea talia şi şoldurile până la nivelul cutelor ce mărgineau fusta. Mătasea putea fi acoperită de imprimeuri fine, în tonuri discrete, a căror eleganţă era dată de jocul croielii şi al drapajelor.

Culorile alese pentru rochiile de seară trebuiau să fie intense, profunde, pe mai multe tonuri: roşu, violet, verde şi mult negru, de aceea era nevoie de accesorii cât mai vii. Nu lipseau florile sau fundele mari şi mici, aplicaţiile, decupajele, franjurile, drapajele, asimetriile.

Pentru broderii şi aplicaţii se recomandau auriul şi argintiul, care creau efecte metalice şi strălucitoare, de aceea se recomanda un plus de atenţie în alegerea bijuteriilor, "acest gen de rochie fiind în sine «bijuterie», plină de strălucire şi eleganţă".


ABUNDENŢĂ DE PODOABE
Definitorii pentru moda estivală a anului 1989 se voiau a fi accesoriile. Orice ţinută era însoţită de podoabe, de panglici, funde, flori artificiale, bijuterii - inele, cercei, brăţări, lanţuri, mărgele, nestemate false, alamă şi strasuri. Dacă modelele de rochii, fuste şi bluze se găseau mai mult în culori terne, stinse, ele urmau a fi înveselite de accesorii. Revenea la modă pălăria de pai "enormă", căreia i s-au adăugat flori de mătase şi catifea, apretate, ba chiar şi fructe din plastic. Noua modă "a împletit în cosiţele fetelor panglici şi le-a legat funde mari, iar părului prins la spate i-a pus câte o floare sau două, fireşte tot artificiale, transformând strada într-o poieniţă de crizanteme, trandafiri, camelii în continuă mişcare".

De cea mai mare varietate de modele s-au bucurat cerceii. S-au relansat clipsurile de toate formele, mărimile şi culorile, dar mai ales cerceii lungi, mari, atârnând uneori până la umeri, din metal sau din plastic, din combinaţii de piele cu pietre. "Înconjurat de zborul acestor podoabe, chipul femeii s-a întregit şi şi-a subliniat parcă feminitatea, fie că cerceii se întrezăresc printre plete bogate, fie că se scot în prim-plan dintr-o tunsoare scurtă, de cătană", scria Sanda Faur într-o cronică din revista Moda.

La mare căutare erau şi mărgelele sau lanţurile cu verigă mare, broşele şi brăţările "subţiri sau, dimpotrivă, gigante, grele, patinate, din argint sau din alamă, amintind de podoabele africane".
"MINI TRECE, MINI VINE!"
Pentru rochiile de gală, lungimea recomandată era până la gleznă, însă rochiile purtate la ocazii mai puţin festive sau pe stradă erau de preferinţă scurte până la genunchi sau chiar "mini".

Iată că fusta "mini", lansată de Mary Quant în 1966, revenea la modă în 1989 cu succesul de altădată. "Dacă în 1966, în vremea Beatles-ilor, însemna un curent contestatar şi nonconformism, în zilele noastre trădează nevoia de mişcare - de a se simţi în largul ei - a femeii moderne, cea care va adopta lungimi ce întineresc silueta", scria revista Moda. În stilul "junior" pentru timpul liber şi vacanţă, tivul fustei se putea opri la jumătatea coapsei, fie că era vorba despre şorturi sau fustiţe "de balerine".

"Deci, să spunem din nou: Bun venit, «mini»!, să-l adoptăm cu îndrăzneala adolescenţei sau să-l privim cu nostalgia amintirilor şi, oricum, cu înţelepciunea experienţei că «mini vine, mini trece»", îndemnau autorii rândurilor din Moda.


MODA SPORT
Pentru sezonul vacanţelor şi concediilor, creatorii de modă erau de părere că articolele sport trebuiau să deţină ponderea în gar­derobă şi în moda momentului. Ţinutele create pentru iubitorii sportului erau variate, "compuse din piese mici, uşoare şi multifuncţionale, inspirate ca stil, în sezonul cald '89, de jocurile olimpice şi sporturi ca: tenis, jogging, alpinism".

Erau de obicei create din materiale uşoare şi plăcute la purtat, în culori şi combinaţii coloristice vii, contrastante, şocante. Erau recomandate combinaţii de alb, negru, mult roşu în diferite tonuri, albastru, galben, dar şi roz sau verde. Se purtau dungile, carourile sau modelele tip tablă de şah, dar şi imprimeurile florale. Ca materiale se foloseau tricoturi, voaluri, ţesături cu aspect rustic, jeans şi "vedeta" sezonului - bumbacul.

Linia era în general dreaptă, dar detaliile erau ingenioase şi funcţionale atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Ca sortimente, revistele propuneau fuste şi rochii scurte, inspirate din costumul de tenis, pantaloni, salopete, combinezoane, tricouri - mai simple sau mai rafinate. Modelele erau personalizate cu o mare varietate de detalii noi: "Gulere lucrate - montate, duble, brodate; plăci tip plastron, plisate, cu diverse aplicaţii, decupaje sau combinaţii de materiale şi culori".

Lungimea preferenţială era - din nevoia de mişcare şi de destindere - "mini", spre jumătatea coapsei, pentru stilul junior sau mai "cuminte", dezgolind genunchii.