Nicolae Ceauşescu şi spionajul militar sovietic

În ziua de 13 martie 1989, Nicolae Ceauşescu a prezidat o şedinţă a Comitetului Politic Executiv, în cursul căreia s-a discutat despre cazul "Mircea Răceanu" şi despre "Scrisoarea celor şase".

Prezentarea pe care a făcut-o preşedintele României diplomatului român a fost în stilul proceselor staliniste din anii ’30: "Este vorba de un măgar, ca să-i spun aşa, care lucra în Ministerul Aface­rilor Externe şi conducea un sector în legătură cu ţările occidentale. Este vorba de unul, Răceanu. El a fost prins în flagrant delict şi pe urmă a recunoscut. A fost prins cu documente asupra lui, în momentul când voia să le predea. El a recunoscut că lucra aşa din 1974. (...) A devenit agent al acestui serviciu din 1974. Este vorba de Statele Unite ale Americii".

În cadrul aceleiaşi reuniuni, Nicolae Ceauşescu a amintit despre cazurile de spionaj descoperite în România la sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70, care i-au avut ca protagonişti pe generalii Ion Şerb şi Nicolae Militaru. "Cu mult timp înainte – a spus Nicolae Ceauşescu –, am avut un general în armată care se ocupa de aşa ceva. În 1968 a fost altul."

Despre cazul de spionaj "Ion Şerb" există mai multe documente şi mărturii. De exemplu, la 3 noiembrie 1961, Biroul Politic al CC al PMR a hotărât eliberarea generalului-maior Ion Şerb din funcţia de comandant al Trupelor de Grăniceri, în locul său fiind numit colonelul Gheor­ghe Catană, şeful Secţiei Organizatorice şi locţiitor al şefului Direcţiei Superioare Politice a Armatei.

În cadrul şedinţei din 7 iulie 1969, membrii Prezidiului Permanent al CC al PCR au aprobat, prin­tre altele, eliberarea generalului-locotenent Ion Şerb din funcţia de comandant al Armatei a II-a şi confirmarea numirii sale în funcţia de locţiitor al comandantului Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor.

După doi ani şi jumătate, membrii Prezidiului Permanent al CC al PCR au hotărât, în şedinţa din
17 ianuarie 1972, trimiterea în ju­decată a generalului-locotenent Ion Şerb "pentru deţinere ilegală de documente şi divulgarea secretului de stat".

Deşi a fost prins în flagrant, trimis în judecată şi condamnat de un tribunal militar deoarece a deţinut în mod ilegal documente şi a divulgat secrete de stat (spionaj militar în favoarea URSS), generalul Ion Şerb nu a fost executat, probabil datorită dorinţei lui Nicolae Ceauşescu de a nu tensiona şi mai mult relaţiile dintre Uniunea Sovietică şi România.

Potrivit mărturiei lui Ion Mihai Pacepa – generalul de Securitate care a "defectat", fugind din Româ­nia în Occident în iulie 1978 –, ge­neralul Ion Şerb era "şeful Garnizoanei Militare Bucureşti când a fost contactat de fosta lui amantă din Moscova (...) Celor de la GRU le place să bată fieru’ cât e cald. La prima lui întâlnire cu Şerb, în timp ce Nastasia îi strângea picioarele lui Şerb între genunchii ei, sub masă, F. A. Musatov i-a cerut niş­te documente secrete aparent ino­fensive (...) Musatov s-a mişcat foarte repede. A pretins că are nevoie de toate acestea pentru o teză de doctorat. Da’ el a scris ceva despre apărarea unei capitale est-europene împotriva unui atac NATO în care se folosesc arme convenţionale. A folosit ca exemplu Bu­cureştiul, iar planurile de apă­rare ale Bucureştiului îi vor fi de mare ajutor (...)

Când Musatov a cerut planurile, Di­recţia a IV-a a Securităţii le-a scos în secret în noaptea aia din seiful personal al lui Şerb şi le-a înlocuit cu o versiune falsă, me­nită să dezinformeze, pe care băie­ţii o au întotdeauna la îndemână (...) Moscova s-a prins în joc singură (...)

Nicolae Ceauşescu a vrut ca Şerb să fie nimicit. Dar abia se anunţase public că România nu mai are de­ţinuţi politici, astfel că Tova­răşul a hotărât să fie drastic pedepsit pentru încălcarea legii cu privire la secretul de stat. Documentele fal­se, pregătite de Direcţia a IV-a, au fost ascunse în casa lui în timpul unei descinderi clandestine, iar el a fost arestat imediat când au fost găsite.

Din acel moment, cunoşteam cazul Şerb în detaliu. A fost judecat de curtea marţială în spatele uşilor în­chise pentru neres­pec­tarea se­cre­tului de stat, degradat şi condamnat la şapte ani de în­chisoare. La câteva zile după proces, Ceau­şescu mi-a ordonat să organizez o operaţiune de dezinformare în Occident, răspândind zvonul că Şerb era primul gene­ral din blocul sovietic care a fost condamnat ca spion sovietic. Cu greu s-ar putea găsi ceva mai con­vingător decât chestia asta, pentru a sprijini ope­raţiunea "Orizontul" în Occident, a spus atunci Ceau­şescu. Ca prim rezultat al ope­raţiunii de dezinformare, în fe­bruarie 1972 Occidentul a aflat ştirea că s-ar putea ca Şerb să nu mai fie general. Peste câteva zile, Şerb a devenit un caz inter­na­ţional, iar mass-media occidentală a publicat diverse rapoarte cum că generalul român Ion Şerb fusese arestat şi executat pentru că a furnizat informaţii militare Uniunii Sovietice (...)

Ceauşescu a ordonat ca situaţia reală a lui Şerb, cunoscută numai de o mână de oameni, să fie păstrată ca unul dintre cele mai mari secrete ale României. În au­gust 1976, la întoarcerea sa din Crimeea după o întâlnire conciliantă cu Leonid Brejnev, Ceau­şes­cu a ordonat ca Şerb să fie silit să semneze un acord secret, iar apoi să fie eliberat din închisoare şi trimis la muncă într-o gospo­dărie agricolă departe de Bucu­reşti".

Generalul Tiberiu Urdăreanu, fost şef al Direcţiei Tancuri şi Auto din Comandamentul Infanteriei şi Tancurilor (în perioada 1979-1989) a confirmat doar parţial versiunea lui Ion Mihai Pacepa. De exemplu, acesta a relatat că s-a întâlnit în ziua de 21 februarie 1979, la sediul Direcţiei Tancuri şi Auto, cu in­ginerul Cernescu şi generalul Ion Şerb, care îndeplinea în acel mo­ment funcţia de director al Întreprinderii de mecanizare a lucră­rilor din cadrul Combinatului mi­nier Rovinari (unde se exploatau mai multe zăcăminte de lignit).

Iată cum a fost consemnată în­tâlnirea respectivă în jurnalul ge­neralului Urdăreanu: "21.02.1979 ora 11:30. Primesc vizita unui di­rector din Ministerul Apro­vi­zio­nării Teh­nico-Materiale, inginerul Cernescu, care vine într-o pro­blemă de serviciu. Solicită pentru bazi­nul minier Rovinari nişte au­tocami­oane cu trei diferenţiale. A venit însoţit de directorul Întreprinderii de mecanizare a lucră­rilor, gene­ralul-locotenent în re­zervă Ion Şerb. Cu acesta din urmă este o întreagă istorie:

Cândva a fost comandantul gră­nicerilor, pe când aceştia ţineau de ministerul de Interne. La puţin timp după ce grănicerii au trecut la armată, a fost destituit pentru imoralitate, s-a spus. Într-adevăr, era foarte tânăr şi prezentabil. A fost apoi numit locţiitorul comandantului la Armata de Bucureşti (Armata a II-a – n.r.). Când ge­ne­ralul Ion Gheorghe a ajuns şeful Marelui Stat Major, Şerb a fost promovat comandant de armată.

În anul 1969, când a luat fiinţă Comandamentul Infanteriei şi Tancurilor, a fost numit prim-locţiitor al comandantului. Am lucrat împreună câţiva ani buni şi am colaborat foarte bine, până când a fost scos din funcţia de­ţinută, judecat şi condamnat, se zice, pentru spionaj. După un oarecare timp a fost eliberat. L-am regăsit apoi director la o întreprindere importantă, la Rovinari, în judeţul Gorj".

La rândul său, generalul Nicolae Pleşiţă, fost şef al Direcţiei a V-a Securitate şi Gardă, a declarat în anul 1999: "Generalul Şerb a fost demascat ca agent al ruşilor. Ro­mânii l-au închis la Aiud (o în­chisoare sinistră, catalogată astfel din cauza condiţiilor inumane în care trăiau deţinuţii – n.r.). Când l-am arestat, era reprezentantul nostru în cadrul comandamentului Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Generalul Şerb a fost pus să sustragă documente, hărţi şi să le dea ruşilor. L-am prins în flagrant. Nicolae Ceauşescu s-a explicat cu Leonid Brejnev, iar la proces i s-a reproşat lui Şerb doar în­căl­carea regulilor de folosire a documentelor secrete. Era o măs­luire ca să nu se cunoască ade­vărata cauză. Ruşilor le-a conve­nit să nu-i demascăm printr-un proces, dar n-au încetat activităţile contra noastră".

În general, declaraţiile lui Nicolae Pleşiţă trebuie abordate critic deoarece conţin inadvertenţe. De exemplu, Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă (U.M. 0666 Bucureşti) nu s-a ocupat niciodată de ur­mă­rirea spionilor străini sau de prin­derea lor în flagrant delict. Aceste operaţiuni erau executate de ofi­ţerii Direcţiei a IV-a de Contrainformaţii Militare (U.M. 0644 Bu­cureşti). După felul în care a pre­ze­ntat faptele, generalul Nicolae Pleşiţă nu a făcut decât să colpor­teze anumite fragmente de in­for­maţii şi a creat o versiune sti­lizată a evenimentelor respective, în care propria persoană de­vine erou principal într-o poveste de spionaj cu happy-end.

Alţi membri ai fostei Securităţi, care doresc să-şi păstreze anonimatul, contrazic opiniile exprimate de Nicolae Pleşiţă şi suge­rea­ză că Ion Şerb a acţionat mult timp în folosul serviciilor secrete româ­neşti. Se pare că generalul respectiv a adus mari beneficii României până în momentul arestării sale, iar sentinţa nu a fost îndepli­nită tocmai din acest motiv.
Dr Petre OPRIŞ