Ouă de Paşti numai cu organizare miliţienească

Vai nouă! Se apropia Paştele şi alergam ca năucii după una-alta ca să ne facem mesele îmbelşugate în necazul unora. Cu o vecină şi o colegă de serviciu, am făcut o gaşcă şi am plecat la vânat de ouă, în primul rând şi de miel, în al doilea rând.

Marea pro­blemă erau ouăle pentru că se dădeau la raţie, 10 bucăţi de persoană pe lună. Da, dacă prindeai! Adică le puteai cumpăra dacă te nimereai acasă atunci când se dădeau ouă la magazin. Pentru asta unele familii îşi dresaseră copiii şi bătrânii să rămână în poziţie de luptă în faţa magazinelor, astfel încât reuşeau să obţină în fiecare lună nepreţuitele ouă. Eu, nu! N-aveam timp şi copiii erau la şcoală aproape toată ziua. Deci, strategia mea are atacul prin surprindere şi cointeresarea vânzătoarelor (nu e frumos să spui "mituirea"!).

Şi, uite aşa, din magazin în magazin, am ajuns până la pieţişoara din faţa Spitalului nr. 9, unde am picat exact în momentul în care se aduceau nepreţuitele ouă care se vindeau "la liber", adică nu pe raţie! Un camion plin! Cofraje cu ouă până la nivelul de sus al obloanelor! Parchează cu spatele, ca să fie mai uşor descărcate, în uşa magazinului şi, oblonul se lăsă în jos arătându-ne minunatele ouă, nouă, circa 100 de persoane, care pretindeau că au fost primele la coadă.

Vânzătorul şi încă doi bărbaţi, aleşi de el din rândul cumpărătorilor, ca voluntari la descărcat, s-au pus pe treabă şi cu grabă vârau în magazin, de-alungul a doi pereţi, câte un vraf de cofraje. Curând îşi făcu apariţia şi o duduie, care, după cunoştinţele unora, era soţia vânzătorului. Aceasta, împreună cu alte două dudui, cu proveninenţă necunoscută, începură a căra cofrage, aranjându-le în turnuri, pe tejgheaua la care avea să se vândă marfa. Organizare bună, gân­deau unii care aşteptau încrezători.

Când marfa se descărcase cam pe la jumătatea camionului, un murmur şi un fior străbătu coada care se îngroşa vizibil. Cineva strecurase ideea ticăloasă, ca ouăle să se vândă ca la raţie, adică 10 de persoană prezentă la coadă! Voci iritate întrebau: "Cum adică, stau de atât timp şi plec doar cu 10 ouă? Ce să fac doar cu 10 ouă, când îmi trebuie cel puţin 30 de bucăţi?". S-au găsit şi glumeţi care stârneau şi mai tare nervozitatea: "Lasă, bre, dacă nu-ţi ajung, mi le dai mie!".

Ca să fie atmosfera cât mai încărcată, nevasta vânzătorului a început a distribui ouăle. Cei care se aflau în dreptul uşii au reuşit să se strecoare pe lângă oblonul maşinii şi să intre în magazinul care s-a umplut ochi, cât ai zice peşte. Cei de afară încercau să se strecoare în magazin, iar cei de acolo nu mai puteau să iasă. Unii purtau deasupra capetelor nepreţuitul cofraj cu 30 de ouă, pentru a le apăra şi a se strecura mai uşor.

Timp de un sfert de oră vânzarea a mers destul de bine, până în momentul în care un individ mai înalt, a înşfăcat cartonul cu ouă, de la un bărbat mai scund şi i-a pus banii în mâna rămasă goală, în sus. Hoţoma­nul a profitat de uluirea păgubaşului şi a şters-o făcându-se nevăzut. Ve­cina a dispărut şi ea! Uimirea şi indignarea atâtor oameni s-a transformat în furie. Păgubitul, dezmeticit, care zbiera ca din gură de şarpe, a fost lăsat să-şi mai cumpere alt cofraj, numai că acum se punea altfel problema: dacă ăsta era un truc? Dacă era un aranjament murdar între hoţ şi păgubaş? Dacă erau din aceeaşi familie şi, cu un astfel de aranjament obţineau ei mai multe ouă?

Tensiunea era la maximum, oa­menii începuseră să împingă din toate părţile înspre camionul cu marfă. Un individ sări în camion şi începu a vinde, cu de la el putere, marfa. Vânzătorul şi cele două ajutoare săriră pe el şi-l imobilizară. Au apărut şi doi miliţieni care şi-au făcut loc cu bastoanele, l-au aruncat din camion, peste grămada de oameni pe intrus, l-au ameninţat că-l ridică şi, după o discuţie scurtă au stabilit, pentru degajarea mai rapidă a locului, vânzarea restului de ouă, direct din camion. A apărut ca prin farmec şi vecina!

Spre fericirea noastră, a celor trei "muşchiuloase" care, împinse şi aproape strivite, am reuşit să obţinem mult râvnitele ouă, prin noua organizare miliţienească. Cu prada ocrotită de braţele făcute cuib în jurul ei, am plecat către casă victorioase, urmând să ne numărăm vânătăile la domici­liu. "Vezi dragă, ce bun e un miliţian la casa omului? Dacă nu erau ei, nu mai apucam! Io, zic să aranjăm şi pentru miei!", zise vecina cu voce veselă. Stupoarea pusese stăpânire pe noi. "Da, ce credeţi dragă, că veneau ăia dacă nu-i chemam eu?"