Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Îmi aduc aminte cu plăcere de colegii mei maghiari (Gyula a fost unul dintre cei mai buni şi dragi prieteni pe care i-am avut vreodată), saşi, sârbi (Steva, căreia îi datorez foarte multe din cunoştinţele mele şi pe care îl omagiez de câte ori am ocazia) şi de directorul Editurii Kriterion, Domokos Geza, un om pe care am avut onoarea de a-l cunoaşte şi de a mă bucura de atenţia şi sprijinul lui de fiecare dată când am avut nevoie.
Vreau să vă povestesc despre ultimul Paşte catolic petrecut în 1989 la editură. Ca de fiecare dată, acesta a picat cu o săptămână înaintea celui ortodox. Luni, a doua zi de Paşte, colegele mele, gospodine desăvârşite, se prezentau la editură cu bucate alese, specifice sărbătorii. Aduceau ouă vopsite în culori superbe, primite din Ungaria sau din Germania, friptură de găină, salate delicioase din cartofi, din ouă, unele picante, iar altele dulcege, prăjituri cu creme şi cozonaci cu mac şi nucă.
Petrecerea avea loc (la noi orice eveniment era motiv de o petrecere cât de mică), de fiecare dată, cam în jurul prânzului, în cea mai mare încăpere, care avea şi o masă mare pe care erau aşezate farfuriile cu toate bunătăţile. Chiar dacă Paştele ortodox era abia peste o săptămână, petreceam toţi laolaltă, nu conta, eram şi noi invitaţi.
Ciocneam ouă roşii şi un pahar de cocteil de ouă, cam tare ce-i drept, dar am înţeles că era un fel de băutură ritualică. Am aflat ulterior din ce era preparat cocteilul: gălbenuş de ou foarte proaspăt, care se freaca bine cu zahăr pudră, se toarnă lapte călduţ, se amestecă bine şi apoi se adaugă 100 ml votcă (sau pălincă) la un gălbenuş şi se bea cu plăcere. Fără plăcere şi motiv de petrecere nu are rost!
Mâncam ouă roşii, friptură, cozonac şi prăjituri cu cremă. Una dintre ele, "Albă-ca-zăpada", m-a fermecat pur şi simplu. Nu m-am lăsat până nu am obţinut reţeta! De câte ori aveam ingredientele necesare i-o preparam şi băiatului meu, care era mic la vremea aceea. Pentru foi se dizolvă 10 linguri de zahăr în lapte, se pun ouăle, uleiul, praful de copt stins cu zeamă de lămâie, se adaugă făina şi se frământă un aluat potrivit de tare, atât cât să se poată întinde trei-patru foi. Foile se coc pe dosul tăvii presărate cu făină. Opt linguri rase de făină se desfac în 10 linguri de lapte rece şi se adaugă şase linguri de zahăr. Restul de lapte până la un litru se pune la fiert, la foc mic, iar când începe să dea în fiert se adaugă compoziţia de lapte rece, amestecând continuu până începe să fiarbă. Compoziţia se lasă la fiert până începe să se dezlipească uşor de pe vas. Se dă vasul de o parte şi se lasă la răcit, amestecându-se din când în când. Când se răcoreşte de adaugă 200 g de unt - scos de cu seară de la frigider şi lăsat în bucătărie - puţin câte puţin, amestecându-se bine. Apoi se adaugă şi zeamă de lămâie, esenţe aromate şi se asamblează prăjitura: foaie, cremă, foaie, cremă. Se dă tava la rece şi se serveşte a doua zi, pudrată cu zahăr.
Dar aceste momente deosebit de plăcute erau însoţite şi de un eveniment care ne punea pe jar pe noi, româncele, pe mine şi pe Veronica, pentru că trebuia să suportăm ritualul udatului, specific Sărbătorii Paştelui catolic. Dar nu oricum, ci cu parfum! Toţi colegii noştri veneau în acea zi cu parfumuri. Ghepard şi Amfiteatru. Ne le voi uita niciodată.
Unii dintre ei aduceau şi parfumuri de damă, destul de bune pentru acea vreme, şi ne "udau" pulverizându-ne pe haine şi pe păr, iar noi ar fi trebuit să le dăm ouă roşii sau cozonac, dacă am fi avut! Nu vă puteţi imagina cum mirosea pe holul editurii şi birourile. Dar cum miroseam noi?! Într-un mare fel! Era o combinaţie de miresme care-ţi tăiau răsuflarea.
Cel mai hazos era când ne urcam în autobuz pentru că, pur şi simplu, toţi plecau de lângă noi! De la cel mai apropiat călător până la şofer, ne priveau sideraţi, nu ştiau ce se întâmplă. Totul "puţea" (nu mirosea) a parfum! În acel an, în 1989, am plecat pe jos, prin parc, până la Aviatorilor, apoi am luat metroul, nu puteam merge pe jos până în Berceni, care la ora aceea era destul de aglomerat... Mult timp nu ieşea mirosul din haine, din păr şi din birouri.
După o săptămână, când era Paştele ortodox, petrecerea ar fi trebuit să aibă loc, în acelaşi mod, mai puţin partea cu parfumul, numai că noi, cei patru români ortodocşi, nu ne puteam permite luxul fripturilor, cozonacilor sau ouălor roşii! Nu aveam de unde să procurăm ouă, carne şi nici alte ingrediente pentru prăjituri, pentru că nu se găseau, iar cele de la raţie nu erau suficiente. Abia acum îmi dau seama că noi puteam să ne permitem doar partea cu parfumul! De-ăsta se găsea! Dar nu era un obicei al Sărbătorii noastre.
