Poloiştii de la Dinamo au realizat eventul

În perioada comunistă, marile cluburi Steaua şi Dinamo, între care de multe ori concurenţa era dusă la extrem, făceau legea în sportul românesc. Anul 1989 fusese dominat categoric de stelişti, care reuşiseră să cucerească titlurile de campioni naţionali nu doar la fotbal, sportul rege, ci şi la handbal, baschet, volei, hochei pe gheaţă sau rugby, câştigând majoritatea confruntărilor cu rivalii tradiţionali. Dinamo a trebuit să se consoleze doar cu succesele la volei feminin, unde Steaua oricum nu avea echipă, şi la polo.

După ce au câştigat pentru a treia oară consecutiv campionatul, poloiştii dinamovişti şi-au adjudecat şi Cupa României, în finala căreia au învins la limită, scor 9-8, pe Steaua. Meciul s-a disputat la bazinul din Parcul Sportiv Dinamo, în faţa unei tribune înţesate de suporteri ai celor două echipe, care cel mult îşi aruncau priviri crunte şi ironii unii altora, dar în nici un caz nu săreau la bătaie, cum se întâmplă azi. În bazin, disputa a fost extrem de echilibrată, Dinamo reuşind să înscrie punctul victoriei în ultimul minut al întâlnirii. Eroul meciului a fost Vlad Hagiu, care în jocul respectiv a marcat de cinci ori, o dată din acţiune şi de patru ori de la linia de 4 metri. Aşadar, un succes pe deplin meritat pentru jucătorii dinamovişti, dar şi pentru antrenorul Dinu Popescu, cel care s-a lansat în sportul cu mingea pe apă la Steaua, dar a obţinut consacrarea, mai întâi ca jucător şi apoi ca tehnician, la clubul din Ştefan cel Mare. Vlad Hagiu, care a disputat 415 meciuri şi a înscris 1.170 de goluri pentru echipa naţională, îşi aminteşte cu nostalgie de anii petrecuţi la Dinamo: "Antrenorul Dinu Popescu reuşise să facă din trei generaţii de jucători un mecanism care funcţiona aproape perfect.

Grupul veteranilor îi cuprindea, printre alţii, pe Liviu Răducanu, Eugen Ionescu, Şerban Popescu, Mihai Simion şi Florin Ardelean. Urma apoi generaţia de mijloc, din care făceam şi eu parte, alături de Cătălin Moiceanu sau Sorin Diaconu. În fine, Liviu Totolici, Ladislau Balanov, Relu Georgescu şi Bogdan Olaru aduceau acel entuziasm al tinerilor care vor să se afirme. Eram amatori, jucam mai mult de plăcere decât pentru bani. Îmi aduc aminte că pentru câştigarea Cupei României am primit din partea clubului 1.000 de lei, şi aceia impozabili, iar de la CNEFS am luat cam tot pe atât. Campionatul era mai puternic acum 20 de ani, pentru că toate valorile rămâneau în ţară, nu ca azi, când cei mai buni jucători se transferă în străinătate. Voinţa Clujului îi încurca de multe ori pe granzii din Bucureşti, Timişoara avea şi ea echipă în Divizia A, dar aceasta a dispărut între timp. Acum există un mare dezechilibru valoric între competitoare, ceea ce slăbeşte forţa campionatului". Finala Cupei României a fost ultimul meci disputat în ţară de Cătălin Moiceanu. Acesta a profitat de o deplasare a dinamoviştilor în Germania, pentru un meci din Cupa Campionilor Europeni, cu Spandau Berlin, şi a rămas definitiv acolo. Vlad Hagiu s-a despărţit de Dinamo după Revoluţie, şi a jucat în campionatul italian până în 2004, când s-a retras din activitatea competiţională. A fost numit apoi la cârma  echipei naţionale, cu care a obţinut un loc 6 la Campionatele Mondiale din 2005 şi un loc 4 la Campionatele Europene din 2006.

Astăzi, el este antrenor la Steaua, echipă căreia i-a dat cinci goluri în finala Cupei României de acum două decenii.