Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Românul a glumit şi s-a amuzat dintotdeauna. Fie că avea sau nu ce pune pe masă, a existat mereu un ingredient gratuit: umorul. Aşa se face că în toate almanahurile din ’89, pe lângă reţete, există şi glume care le condimentează.
În Albumul literar gastronomic citim: "La un banchet, Einstein îi spuse unei doamne care insista să-i explice teoria relativităţii: cum aş putea să-ţi explic prepararea tăieţeilor dacă nu ştii ce-i aia făină?". În acest almanah se află şi rugăciunea gurmandului: "Dar mai presus de toate, cred în vinul bun, şi cred că se va mântui acel ce crede. Şi cred în turtă şi în pateu: una fiind mama, iar celălalt fiul. Al nostru tată adevărat e ficăţelul. Şi pot fi trei şi doi şi unul singur. Şi toţi ca unul din ficat se trag". Tot în zona umoristică întâlnim şi câteva întâmplări sau obiceiuri adevărate, de prin toată lumea adunate, care întreţin voia bună. De exemplu, "Pasionat pescar amator, lui Marcus Antonio îi era ciudă pe nobilii egipteni din suita reginei, mai norocoşi la pescuit decât el, care în ziua aceea nu prinsese nimic. Pentru a-l îmbuna, Cleopatra îi zise: Egiptenilor le e dat să prindă peşti, iar romanilor, să prindă regi". Sau: "Jonathan Swift îi asemăna pe cei care se lăudau cu strămoşii lor cu cartofii: ce-i mai bun se află în pământ".
În Almanahul Femeia, pe lângă reţete de salate şi îngheţate, citim la rubrica umor: "Dragul meu, astăzi am spulberat încă un mit masculin. Mi-am dat seama că sunt superioară tuturor bărbaţilor care se pretind gospodari! Am reparat robinetul de la bucătărie fără să consum şase sticle cu bere şi fără să alerg de trei ori la meşterul instalator cu care să beau încă trei beri!".
Nici din Almanahul gospodinei nu lipsesc glumele: "Ghidul: Priviţi, lângă acest lac minunat se afla odinioară o moară de vânt. Turistul: Şi ce s-a întâmplat cu ea, a fost demolată, nu-i aşa? Ghidul: Da, dar vântul mai există şi astăzi". Sau: "Chelnerul: Îmi pare rău, nu am să vă dau restul. Clientul: Atunci prefer să plătesc altă dată!". Iată şi câteva sfaturi în versuri: "Din bucatele gustoase/ să serviţi cu-nţelepciune,/ Ca să nu ştie consoarta/ Cât vi s-au părut de bune". "Lăsaţi să se repeadă cu toţii la sarmale/ Pân’ la purcel la tavă mai este lungă cale", sau "Beţi vin bun şi ţuică tare/ Până gazda le mai are!". Uneori, opulenţa rămânea doar în anecdote, pentru că mesele românilor erau atunci destul de sărăcăcioase.
Încheiem cu câteva obiceiuri culinare mai trăsnite, cu care românii se delectau în vremea aceea doar citindu-le, pentru că nu aveau ingredientele necesare sau nu îndrăzneau să încerce gusturi noi. Aşadar: grecii se ospătau cu greieri. În localitatea Loliond, situată în apropierea rezervaţiei Serenghetti din nordul Tanzaniei, se produc conserve originale din aproape toate animalele care trăiesc în Africa, începând cu zebra şi terminând cu crocodilul. În Suedia se mănâncă scrumbii cu… dulceaţă. Negrii din Congo gătesc mâncăruri din termite. Sau în Orientul de Mijloc şi în Africa de Nord, lăcustele uscate şi fripte sunt foarte apreciate. Amatorii de specialităţi neobişnuite ca: friptură de elefant, tocană de tigru, salată de cactus, ciorbe din capete de şerpi etc. îşi pot satisface poftele în oraşul Düsserldorf, unde funcţionează unul dintre cele mai originale restaurante din lume.
În timp ce românii mâncau salam cu soia, visând poate la berbecuţul la frigare, citeau în Albumul literar gastronomic o reţetă de "cămilă la frigare", care se serveşte la căsătoriile beduinilor: "Se umplu câţiva peşti cu ouă fierte, peştii se introduc apoi în pui fripţi, aceştia în berbeci fripţi, iar cu berbecii fripţi întregi este umplută o cămilă perpelită pe jar, în proţap".
