Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 16 februarie 1989, Eugen Rădulescu şi generalul-colonel Vasile Milea i-au trimis lui Nicolae Ceauşescu un raport comun, prin care au solicitat aprobarea primirii în România a două delegaţii de specialişti militari chinezi. Aceştia urmau să sosească în luna februarie 1989 pentru a li se acorda "consultaţii tehnice privind «Reparaţia motorului de pe avionul MIG-21 MF» şi, respectiv, «Fabricaţia motorului de 800 CP de pe tancul românesc»".
Ambele vizite erau coordonate de Direcţia de Comerţ Exterior a Ministerului Apărării Naţionale.
Nicolae Ceauşescu a fost de acord cu desfăşurarea celor două vizite, deoarece erau prevăzute "în protocoalele privind schimburile reciproce de delegaţii de documentare în domeniul special, încheiate în cadrul Comisiei guvernamentale româno-chineză de colaborare economică şi tehnică, aprobate prin Hotărârile Consiliului de Miniştri nr. 17/1987 şi nr. 179/1987". Astfel, oaspeţii chinezi au putut vizita în luna februarie 1989 secţia de reparaţii motoare R-13-300 de la Întreprinderea de Avioane Bacău, precum şi secţiile de fabricaţie şi montaj motoare de tanc MTU din cadrul Întreprinderii "23 August" - Bucureşti.
CREDITE CHINEZE PENTRU INDUSTRIA ROMÂNEASCĂ DE APĂRARE
Documentele existente în fosta arhivă a Comitetului Central al PCR dezvăluie faptul că relaţiile româno-chineze nu s-au rezumat niciodată la o simplă colaborare politică între conducătorii celor două state. De exemplu, membrii Prezidiului Permanent al CC al PCR au aprobat la 17 august 1970 un acord bilateral prin care autorităţile de la Beijing acordau celor de la Bucureşti un ajutor tehnic-militar. Din partea României, documentul respectiv a fost semnat de generalul-colonel Ion Ioniţă, ministrul Forţelor Armate.
Patru luni mai târziu, în şedinţa Comitetului Central al PCR din 16 decembrie 1970, Nicolae Ceauşescu a menţionat despre două credite chinezeşti în valoare totală de 200 de milioane de dolari, primite de România începând din anul 1970, fără perceperea vreunei dobânzi. În acelaşi an, instituţiile financiare internaţionale au solicitat autorităţilor de la Bucureşti să achite dobânzi între 7% şi 10% din valoarea sumelor primite sub formă de credite.
Primul credit chinezesc menţionat de Nicolae Ceauşescu a fost acordat în valută (100 de milioane de dolari) şi trebuia stins treptat, în perioada 1977-1979. Cel de-al doilea a fost utilizat pentru achiziţionarea din China a unor utilaje complexe necesare atât economiei naţionale, cât şi industriei de apărare. Acestea se livrau la solicitarea părţii române în cincinalul 1971-1975 şi urmau să fie achitate începând din anul 1981.
În alte documente, întocmite la începutul anului 1971, s-a precizat faptul că "s-au protocolat a se importa din RP Chineză: fabrică de tunuri, instalaţie tehnologică pentru fabricaţia cartuşelor de infanterie cal. 7,62 mm şi muniţie pentru mitralierele cal. 12,7 mm şi 14,5 mm; linii tehnologice pentru fabricarea loviturilor de artilerie calibrele 23 şi 30 mm; fabrică de capse detonante şi miniere pe bază de azotură de plumb".
Utilajele pentru fabricarea de tehnică militară şi muniţii au fost prevăzute în acordurile de creditare încheiate între România şi China. O parte dintre acestea au ajuns la Reşiţa, unde au fost realizate piese de artilerie pentru armata română şi pentru alte state: tunul antitanc cal. 100 mm, obuzierul cal. 152 mm (model 1981), tunul cal. 130 mm (model 1982), tunul de munte cal. 76 mm.
Până în luna decembrie 1975, autorităţile de la Bucureşti au obţinut din China documentaţii de licenţă pentru mai multe produse speciale, cum ar fi: tun obuzier cal. 152 mm; tun cal. 130 mm, tractat; lovituri cu proiectil exploziv pentru tunul obuzier cal. 152 mm şi tunul cal. 130 mm; cartuş 12,7 mm cu glonţ perforant trasor şi glonţ incendiar trasor; grenadă reactivă submarină GR-1200; acumulatoare cadmiu-nichel.
În luna mai 1976, prim-ministrul Manea Mănescu a trimis o scrisoare omologului său din RP Chineză, Hua Kuo-fen, în care solicita să se livreze României "unele linii tehnologice, utilaje şi documentaţii tehnice necesare producerii de tehnică militară", cum ar fi: un distrugător; documentaţie tehnică pentru un motor turboreactor (pentru fabricarea unui avion supersonic românesc); şase submarine mijlocii; documentaţii de construcţie pentru un distrugător şi pentru tancul T-55, precum şi "una presă de 2.000 tone forţă, cu masă mobilă, similară cu cea existentă la Uzina de tancuri din Bao-Tao".
Răspunsul-ofertă al autorităţilor de la Beijing a sosit la începutul anului 1977, sub forma unei liste în care erau enumerate, printre altele: două avioane cu dublă comandă HONG-5; utilaje şi documentaţie tehnică necesare pentru fabricarea de bombe incendiare şi fumigene ale aruncătorului cal. 82 mm; utilaje şi documentaţie pentru lovitura de artilerie cal. 122 mm; linii de fabricaţie pentru ţeava pistolului mitralieră cal. 7,62 mm şi pentru ţeava mitralierei cal. 7,62 mm.
În acelaşi timp, autorităţile chineze au propus să fie menţinută modalitatea de livrare gratuită a tehnicii de luptă şi a documentaţiei pe care le ofereau României.
Cu prilejul vizitării unei expoziţii de tehnică militară organizată în România, la 15 octombrie 1976, Nicolae Ceauşescu a hotărât ca Ion Păţan şi Ioan Avram să înceapă negocierile cu companiile de specialitate din Marea Britanie şi China, în scopul obţinerii licenţei unui motor cu care să fie echipat primul avion supersonic fabricat în România. Este posibil ca în momentul respectiv liderul suprem al PCR să fi renunţat la intenţia sa declarată la Moscova în decembrie 1967, de obţinere din URSS a licenţei de fabricare a motorului avionului de vânătoare-interceptare MIG-21.
În cursul vizitării unei alte expoziţii de tehnică militară (27 mai 1977), Nicolae Ceauşescu a decis ca "Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini să ia măsuri ca până în 1985 să asimileze în fabricaţie avionul supersonic echipat cu motor (Rolls-Royce - n.r.) Spey sau alt tip de motor".
Patru luni mai târziu, generalul-colonel Vasile Ionel a fost informat de reprezentanţii chinezi de faptul că "vor asigura părţii române, în mod gratuit, trei tunuri calibru 130 mm pentru verificarea prin trageri a muniţiilor ce se vor fabrica în România".
CONTURILE SECRETE ALE ROMÂNIEI
În aceeaşi perioadă, autorităţile de la Bucureşti utilizau conturi secrete pentru achiziţionarea de produse speciale din Occident. Acestea se aflau sub un embargou extrem de sever impus de SUA şi aliaţii săi din NATO, dar uneori puteau fi procurate în mod ilegal de spionii români.
Documentul pe care îl edităm în continuare a fost întocmit la 8 decembrie 1976 de Ioan Avram, ministrul Industriei Construcţiilor de Maşini. În aceeaşi zi, acesta a fost semnat de doi viceprim-miniştri, dintre care unul, Ion Păţan, era şi ministrul Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale.
O zi mai târziu, generalul de Securitate Nicolae Doicaru a primit al treilea exemplar al adresei emise de Cancelaria CC al PCR, prin care se comunica faptul că Nicolae Ceauşescu a fost de acord cu achitarea sumei de 200.000 de dolari.
Din păcate, acesta este unica dovadă pe care am descoperit-o până în prezent în fosta arhivă a Comitetului Central al PCR, care atestă faptul că Nicolae Ceauşescu aproba utilizarea unor fonduri din conturile secrete ale României pentru achiziţionarea de "furnituri speciale".
(Rezoluţie:) Da. ss. Nicolae Ceauşescu Strict secret
Exemplar unic
NOTĂ
Pentru procurarea unor furnituri speciale ce nu se pot obţine sub nici o formă pe căi normale (furniturile respective fiind supuse unui strict embargo), rugăm aprobaţi ca din ct. TN 73 să se pună la dispoziţia Ministerului de Interne suma de 200.000 dolari SUA, plata urmând a fi făcută cash proporţional cu recepţionarea ce se va face în ţară.
Cea mai mare parte din furnitura respectivă se află deja în ţară. Specialiştii în materie atestă că furnitura răspunde întru totul cerinţele formulate de beneficiari.
Citește pe Antena3.ro
