Dacă acum ne mulţumim şi numai cu simpla prezenţă a "stejarilor" la turneele finale ale Cupei Mondiale, iubitorii sportului cu balon oval de la noi din ţară aveau mult mai multe satisfacţii în urmă cu 20 de ani. România era în '89 una dintre forţele rugby-ului de pe Bătrânul Continent, ca valoare fiind plasată imediat în spatele reprezentativelor Angliei, Franţei, Scoţiei, Irlandei şi Ţării Galilor.
De altfel, dat fiind nivelul ridicat al rugby-ului românesc, la un moment dat s-a pus chiar problema cooptării "stejarilor" în Turneul celor cinci naţiuni, una dintre cele mai prestigioase competiţii de profil şi la startul căreia se aliniau, an de an, echipele naţionale menţionate mai sus. "Tricolorii" n-au mai ajuns însă în postura de a-şi măsura forţele cu puterile Europei într-un cadru organizat, onoare de care se bucură în prezent Italia, o formaţie pe care noi o depăşeam în mod frecvent în anii de dinainte de Revoluţie.
Revenind, România, care era în plin proces de pregătire a Cupei Mondiale din 1991, a susţinut în toamna lui '89 un joc test în compania echipei similare a statului Zimbabwe. Meciul, care a avut loc la Braşov, pe Stadionul Tractorul, în faţa a 8.000 de spectatori, s-a încheiat cu victoria categorică a "stejarilor", 52-17 (22-9). Un succes surprinzător prin proporţiile sale, în condiţiile în care, în precedenta confruntare directă, disputată în 1987 în cadrul Cupei Mondiale din 1987, România câştigase foarte greu, 21-20.
"Puşi în temă asupra tehnicii remarcabile a oaspeţilor, tricolorii au încercat de la bun început să frângă elanul ofensiv al partenerilor de întrecere. Şi au izbutit pe deplin, graţie angajării superioare vizibile încă de la prima fază pe grămadă, înaintarea noastră impunându-se printr-o decizie care ne-a reamintit de aceea de la memorabilul succes din Ţara Galilor, atât în momentele fixe, cât şi în jocul deschis, revenindu-i astfel covârşitoarea majoritate a baloanelor din asemenea dueluri, inclusiv pe repunerea sau introducerea adversă. Şi-au făcut loc, totodată, o serie de acţiuni lungi, până la aripă, de regulă cu intercalări ale fundaşului.
Supusă la astfel de presiuni chiar de la cele dintâi contacte, echipa africană s-a văzut nevoită să cedeze tot mai vizibil pe măsura trecerii timpului", consemna ziarul Sportul în urmă cu 20 de ani. Aşadar, un nou joc de excepţie făcut de tricolori, după partidele cu Ţara Galilor (din deplasare, în 1988) şi cu Italia (acasă), prima dintre ele câştigată împotriva oricăror previziuni. Pentru România, care a reuşit numai puţin de 9 eseuri, au punctat: Domocoş 20p (o lovitură de pedeapsă, două eseuri şi cinci transformări), Murariu 8p (două eseuri), Leonte 4p (un eseu), Carp 8p (două eseuri), Lungu 4p (un eseu), Neaga 4p (un eseu), Şugar 4p (un eseu). De partea cealaltă, africanii au înscris prin Ferreira 9p (trei lovitură de penalitate), C. Smith 4p (un eseu), Rex 4p (un eseu).
Pentru Florică Murariu, om de bază al echipei noastre naţionale în acea perioadă, jocul cu Zimbabwe avea să fie printre ultimele ale sale în tricoul tricolor, valorosul nostru rugbyist căzând victimă în timpul Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989, când a fost împuşcat mortal. Component al echipei Steaua, Murariu a făcut parte din reprezentativa României la prima ediţie a Cupei Mondiale, în Noua Zeelandă în 1987, iar în calitate de căpitan al "stejarilor" a condus echipa naţională în victoria istorică de la Cardiff, împotriva Ţării Galilor, în 1988 (15-9). Tot în acele zile fierbinţi din decembrie '89, rugby-ul românesc l-a mai pierdut în acelaşi fel şi pe Radu Durbac, care a jucat la echipa naţională peste 30 de meciuri ca fundaş, în anii '70.
Echipele
ROMĂNIA: Carp - Sasu, Lungu (min. 74 Sava), Răcean, Boldor - Domocoş, Neaga - Doja (min. 74 Răducanu), Dumitraş, Murariu (min. 61 Şugar) - Oroian, Ciorăscu - Dumitrescu, Vasluianu, Leonte.
ZIMBABWE: Rex - C. Smith, Letcher, Luitingh, Kamba - Ferreira, Hofmeyr - Dawson, Botha, Muirhead (min. 36 Nyara) - Mackintosch (min. 79 De Klerk), Davidson - Garvey, Albasini, Watson.