Salată de boeuf contra Multisanostol

Era o atmosferă apăsătoare şi multă lume plictisită şi obosită în autobuz. Discutam una-alta cu Meri, colegă de traseu şi de serviciu, care mi-a zis că a avut băiatul bolnav şi este cam fără poftă de mâncare şi tare slăbit. Un coleg de la tehnic, Nicuşor, i-a zis să-i dea Multisanostol.

Meri s-a uitat lung la el şi l-a întrebat de la ce farmacie, lăsându-l perplex. Şi-a revenit repede şi a zis că o întreabă pe nevastă-sa, că ea ştie. Seara, Meri a aflat că nevasta lui Nicuşor făcuse rost de vitamine printr-o cunoştinţă şi că aia nu mai avea etc. Deci, nici o şansă!

Eu i-am povestit prietenei şi vecinei mele despre minunile pe care le face acest sirop. Ea ca medic ştia bine ce şi cum, problema era de unde facem rost, pentru că s-a gândit că ar fi bun şi pentru copiii noştri. A zis că se va interesa şi poate vom procura măcar câte o sticluţă de fiecare copil, inclusiv cel al colegei. Am vorbit cu Meri şi i-am zis că încercăm noi o chestie şi poate obţinem siropul.

După vreo trei zile, amica mea mi-a spus că trebuie să mă duc la o farmacie de pe bulevard şi să vorbesc cu doamna farmacistă Pascu. Ea o să-mi spună când să vin să iau Multisanostolul. I-am zis că-i mai bine dacă-i dau telefon. Nu. Nu era bine la telefon. E bine personal! Bine, dragă, îmi zic eu şi m-am dus, m-am întâlnit cu doamna Pascu, o femeie dolofană, cu buze cărnoase, ţuguiate ca un bot. I-am spus cine sunt şi ea a dat din cap, pentru că avea treabă.

Am stat acolo, în farmacia goală, în care nu intra nici musca, pentru că n-avea de ce, preţ de trei sferturi de oră, până a terminat doamna de vorbit la telefon. Era foarte amărâtă, pentru că avea musafiri şi nu-i venise comanda de la casa de comenzi cu tot ce-i ceruse. Era disperată şi pentru că nu avea timp să prepare ceva, întrucât colega ei era în concediu şi trebuia să-i ţină tura. Nu avea un aperitiv mai deosebit. Îşi dorise ea ceva, numai că nu avea când să pregătească.

După ce s-a văitat cât a putut persoanei care asculta la celălalt capăt al firului, a închis şi s-a întors către mine. Parcă avea botul şi mai mare. Părul negru, tuns scurt ascundea cu greu o chelie pufoasă pornită de la frunte până spre creştet. Pe lateral, la urechi, avea câteva gâţe transpirate, dar mai dese. Scutură din cap şi îşi ceru scuze, apoi încercă să-mi spună şi mie povestea.

 I-am tăiat-o scurt, pentru că era târziu şi doar aflasem toată tărăşenia din convorbirea ei. S-a scuzat iar şi m-a dus în laboratorul din spate. Dintr-un frigider, mi-a scos un pachet greu pe care l-am băgat rapid în sacoşă şi am întrebat-o cât să-i dau. Mi-a zis că nu e nevoie, pentru că i-a plătit doamna doctor. Mda!

Am plecat spre casă cu gândul că unele relaţii, la alte niveluri, se fac mult mai uşor. Mai târziu, când a venit, prietena mea a intrat valvârtej şi m-a întrebat cum m-am descurcat. I-am povestit totul. A desfăcut pachetul în care se aflau 10 sticluţe turtite cu sirop. Ea a zis că pentru cei patru copii ai noştri sunt suficiente opt, iar celelalte două le dăm lui Meri, colega. Foarte bine! Sun colega, îi spun că vin a doua zi cu două sticluţe de Multisanostol şi să pregătească 80 de lei, ca să doarmă şi ea fericită.

În pauza de masă, mă vizitează colega, îmi dă banii, ia sticluţele bine împachetate şi începe să mă descoasă. Normal că i-am spus numai ce trebuia să audă, dar am scăpat chestia cu aperitivul pe care nu avea cum să-l mai ofere doamna farmacistă. Meri mi-a zis: "Dragă, te superi dacă îi fac eu ceva deosebit?". "Nici vorbă!", i-am zis. Problema este cum i-l dăm. Nu trebuie să ştie ea pe unde a ajuns siropul miraculos. Îi stricăm relaţiile prietenei mele! "Păi, eu zic să-i duci tu ceva, fără să ştie de la cine este", îmi zise Meri. "Acum ce-ţi veni? Lasă că s-a descurcat doamna doctor!", îi zic eu, dar cu gândul că n-ar fi rău să aibă şi ea o relaţie acolo. Până la urmă, i-am zis că, dacă face ceva, o duc eu direct la doamna Pascu, îi dăm şi gata. Ce-o fi o fi!

Mi-am dat întâlnire cu Meri la Piaţa Unirii. A venit cu soţul ei, cu maşina. Am  mai mers puţin şi am ajuns la doamna Pascu. Farmacia - la fel de pustie. Meri a scos din portbagaj un platou mare, bine acoperit şi am intrat. Doamna Pascu m-a recunoscut. I-am făcut cunoştinţă cu Meri, apoi i-am povestit toată tărăşenia, pentru că nu puteam altfel. Meri a început să lăcrimeze, i-a înmânat platoul şi a îndemnat-o să-i spună dacă ce-i acolo ar fi bun pentru aperitiv.

Doamna Pascu în­lătură o parte a colii albe în care era înfăşurat pachetul şi ridică ochii şi botul ţuguiat către noi. Avea o expresie greu de redat. Broboane de transpiraţie apă­ruseră brusc pe chelia pufoasă şi pe mustăcioara de pe cărnoasa buză de sus. Ine­lul cu piatră tremură o dată cu mâna ce ţinea coala se hârtie. De fapt, şi eu am ră­mas uimită. În pachet se afla o splendidă salată de boeuf! Meri se întrecuse pe ea!

Doamna Pascu nu mai avea cuvinte. Am profitat de situaţie şi, trăgând-o pe Meri de mână, i-am zis doamnei că vine soţul ei, luni, după platou, i-am mai în­găimat petrecere frumoasă şi am ieşit. Până la maşină nu a scos nimeni nici o vorbă. În maşină, Meri răsuflă de parcă stătuse sub apă şi-mi zise repede: "Dra­gă, crezi c-o să-i placă? N-am avut carne, dar am pus parizer. E cu usturoi!".

Ultimele vorbe le spusese de parcă îi pusese curara în salată! Am liniştit-o şi i-am zis că ne va spune David, soţul lui Meri, cum stă treaba când va lua platoul. Sâmbătă, duminică şi luni până seara, când s-a dus David să ia vasul, am stat ca pe ghimpi. Luni seară, Meri mi-a telefonat şi mi-a zis fericită că doamna Pascu şi musafirii ei au fost încântaţi de salată şi nu şi-a dat nimeni seama ce era atât de deosebit la salată, pentru că a fost delicioasă. Să le fie de bine!, i-am mai zis eu.