Salată pentru pârâcioasă

De cum am ajuns la birou, m-am şi umplut de nervi. Două dintre colegele de pe palier discutau aprins despre post. De cum m-au văzut au şi sărit pe mine ca să mă descoasă în privinţa reţetelor de post. Campioană, de! Că de la un timp preparatele de post erau la mine în casă ca la ele acasă! Doar o dată pe săptămână apăreau vagi urme de carne prin farfurii, şi asta cât se poate de fulgerător.

Chestia cu "uite-o, nu e" se practica sâm­băta şi duminica, în cel mai fericit caz. Le-am zis că au atins un punct nevralgic provocator de acţiuni violente. Se uitau la mine plat. Indiferent ce ar fi vrut să spună, eu tot le-aş fi repezit. Amândouă aveau relaţii mari şi nu sufereau de lipsă de carne ca noi muritorii. Era normal ca ele să dorească reţete de post. Nu pot spune că sunt atee, Doamne fe­reşte! Dar când sunt într-o situaţie disperată, nu prea am cum să ţin cont de anumite reguli, aşa că le încalc fără cârteală, mai ales când e vorba despre hrana copiilor. Ce mă enerva cel mai tare era faptul că făceau pe naivele, pe gin­gaşele necunoscătoare care pluteau într-o lume paralelă, superioară. Iar acum se dădeau pline de amor religios. Cucernice nevoie mare! Mân­cau sfinţi şi scuipau draci! Nu le scăpa nimic. Cine, cu cine, unde, când şi în ce fel ştiau despre toţi şi toate! Le-am făcut o "salată" de cum trebuie să te porţi măcar în post, ca un om normal, nu ca o scârbă turnătoare şi băgă­cioasă.

În ce priveşte mâncarea de post, nu era o problemă, puteam să le dau câte reţede doreau, numai să se ţină de ele, că aşa aveau să mai şi slăbească! Cea care era cu un aspect mai aerian, dar era mai periculoasă prin perfidie, mi-a miorlăit că vine mai târziu să-i dictez măcar o reţetă. Era ca scaiul! Proasta asta se ţinea după tine până când, de silă, îi ofereai ce dorea.

Colegele mele se hlizeau când le-am spus de ce-mi căzuse pe cap. Ba, una dintre ele s-a oferit să-mi dea o reţetă de salată pentru iarnă, ca s-o "ucidem" pe jigodie. I-am zis că am eu una, şi mai şi, de la doamna Melian, o fostă colegă, excelentă gospodină. În pauza de masă, s-a prezentat jigodia şi i-am dictat reţeta de salată. Venise cu o agendă în care avea trecute unele teme şi notări de serviciu. Între ele băga reţeta! I-am dictat pe rând ingre­dientele: 1 kg morcovi, daţi pe ră­zătoarea mare, 1 kg ceapă tăiată solzi, 30 buc. gogoşari tăiaţi feliuţe, 1 borcan de muştar de 400 g, 0,500 l ulei, 0,600 l oţet, 300 l apă, 2 linguri sare, 3 linguri zahăr. I-am dictat şi modul de preparare: oţetul, apa, sarea şi zahărul le fierbi într-o oală mai mare. Când clocoteşte le opăreşti pe rând: întâi ceapa, morcovul şi apoi gogoşarul. Lasă-le să dea, fiecare, 2-3 clocote şi le scurgi în strecurătoare. Acum le pui la răcit. Faci un sos, un fel de ma­ioneză, din muştar şi ulei, pe care-l amesteci cu zarzavatul complet răcit. Dregi de sare şi piper, după gustul tău. Pui în borcane şi legi bine. Le păstrezi foarte bine toată iarna, dacă n-o mănânci!

A scris exact cum i-am dictat, chiar şi ultima propoziţie. M-am uitat la ea şi parcă o şi vedeam căzută în fund, de disperare că nu-i ieşea maioneza. Am expediat-o rapid, pentru că-mi mânca toată pauza. S-a ridicat mulţumind, dar, cu ochii, căuta pe birourile cole­gelor mele ceva, cumva...

După ce a ieşit, imediat, am fost atacată de colege. M-au luat peste picior şi, pentru că nu aveam chef să reacţionez conform momentului, au început a face scenarii care mai de care mai haioase, în privinţa modului de preparare a reţetei şi a comportamentului "specialistei".

După trei zile, apare miorlăita cu un borcănel cu salată. Venise ca să-mi arate că a reuşit s-o facă! Hmm! Numai că unghiile ei nu m-au minţit. Ea, da! Toate fetele au gustat din salată! Câte o furculiţă, până n-a mai rămas nimic! Stătea cu sufletul la gură şi aştepta verdictul. Deodată, i-am zis că a pus patru linguri de zahăr. A răspuns repede: "Nu cred, pentru că a respectat în­tocmai reţeta!". Una dintre fete zice: "Aha! N-ai făcut-o tu! Mincinoaso!", şi se strâmbă la ea. Pârâcioasa s-a ofuscat, s-a răsucit brusc şi a ieşit în râsetele noastre.