x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Săptămâna patimilor aprovizonării

0
Autor: Diana Scarlat 29 Apr 2009 - 00:00
Săptămâna patimilor aprovizonării


Soarele a răsărit parcă mai devreme astăzi. Lunea vine camionul cu me­ze­luri, carne sau ouă la alimentara din faţa blocului. E doar ora 8:00, dar vreo 30 de pensionari s-au aşezat deja preventiv la coadă. Nimeni nu mai întreabă ce se dă. Sunt doar zvonuri. Toată lumea aşteaptă. Poate va fi o surpriză plă­cu­tă. Poate nu va fi nimic.



Frigiderele sunt goale după du­mi­ni­ca ce tocmai a trecut. Românii or­to­docşi i-au sărbătorit pe Florin şi pe Flo­ri­ca. Au cântat "La mulţi ani cu să-nă-ta-te / să vă dea via-ţa tot ce do-riţi / zile se-ni-ne şi fe-ri-ci-re / la-a mulţi ani, să tră-iţi!". Sărbătoriţii au împărţit bomboane de ciocolată umplute cu făină arsă şi cacao în faţa blocului, la curăţenia de primăvară pentru care şi în duminica Floriilor s-au trezit mai devreme. Bărbaţii au săpat spaţiul verde, femeile au strâns gunoaiele din iarba abia crescută, iar copiii au fost chemaţi în curtea şcolii să planteze zambile şi albăstrele.

Deşi în calendarul ortodox stă scris cu litere roşii "Sf. M. Mc. Gheorghe, Purtătorul de biruinţă; Sf. Mc. Valerie (Denie), (Dezlegare la peşte) - Duminica a VI-a din Post (a Floriilor - Stâl­pă­ri­lor)" în dreptul datei de 23 aprilie 1989, copiii au făcut muncă patriotică şi în a doua parte a zilei, când au strâns sticle şi borcane, pentru norma tri­mes­trială de colectare a deşeurilor re­ci­clabile. Au adunat şi ziarele vechi de prin casă şi le-au legat bine cu sfoară. În­tâ­iul de Mai trebuie întâmpinat cum se cuvine. E primă­vară. Toţi fac muncă voluntară.

E căl­duţ şi soare-afară, iar un vânticel ti­mid le dă tuturor fiori pe şira spi­nă­rii, din când în când, fără ca cineva să simtă în adierea postiernati­că vântul schim­bării. E doar săp­tă­mâ­na de di­nain­tea minunatului Întâi de Mai pentru oamenii muncii de pe în­treg Mapamondul. Dar pentru ro­mâ­nii or­to­docşi e săptămâna de dinaintea Paş­telui.

Un reportaj din viaţa bu­cu­­reş­tenilor obişnuiţi, în dimineaţa primei zile din Săptămâna Mare a lui '89, nu a-ndrăznit nimeni să scrie, dar aşa ar fi început, dacă s-ar fi încu­me­tat cineva. Cine n-avea noroc de rude la ţară sau de pile la alimentară trebuia să vâneze camionul cu ouă de la colţ. Cine nu apuca un carton de ouă până joi sau măcar până sâmbătă, să le vopsească după data stabilită prin tradiţie, urma să facă Paştele ca-n zi de post. Oamenii se rugau în acele zile mai mult pentru ouă decât pentru carne.

Mulţi nu se mai gândeau la tradiţionalul miel, ci la orice vietate care ar fi putut fi transformată în friptură la cuptor, mai mult simbolic decât întru îndestulare. Orice, numai cre­ve­te la cutie de carton să nu fie! Toţi se să­tu­raseră de bucăţile semiopace de cre­ve­te care se umflau în tigaia cu ulei în­cins. Dar nici piramidele din cutii de cre­vete nu mai erau în alimen­tare îna­in­tea Paştelui, de data asta. Nu­mai fantoma amintirii lor îi bâ­n­tu­ia încă pe românii fără pile la Casele de comenzi, fără funcţii importante în partid sau fără alte avantaje care să-i scu­teas­că de cozile infernale de la alimentare.

Ouăle erau la mare căutare, dar se lăsau aşteptate îndelung. Cine apucase să-şi facă rezerve cu două sau trei săptămâni înainte se considera îm­pli­nit. "Dacă ne lasă să cum­părăm vopsele de Paşte înseam­nă că or să bage şi ouă până sâmbătă măcar, ne gân­deam noi. În fiecare an am prins ouă, chiar dacă nu le-am vopsit în Joia Mare, cum zice tradiţia, dar de fiecare dată am stat cu frica-n sân că o să rămânem fără", povesteşte Mariana Dragomir, din Bucureşti. Fericirea Floriilor şi a Paştelui era trăită cu ma­xi­mă intensitate, mai ales atunci când se îmbina cu izbânda de la cozi, la care contribuiau toţi membrii familiei.

"Cu două săptămâni înainte de Paşte s-a băgat carne la măcelărie. A fost coadă toată ziua. Oamenii se călcau în picioare şi intrau înăuntru doar câte 20. Nu pot să uit cum o namilă de băr­bat, care se ocupa de ordinea la coadă, a trântit uşa grea, de metal, peste degetele unei fetiţe de 7 sau 8 ani care ajunsese în faţă şi n-a mai apucat să in­tre. Fata a urlat până a leşinat, oa­me­nii strigau să deschidă uşa, dar nenorocitul n-a vrut. Abia după vreo zece minute au deschis uşa oamenii, cu forţa, să scoată copilul de-acolo. Toţi erau disperaţi să nu rămână fără carne de Paşte", îşi aminteşte şi Doina Cojocaru, tot din Bucureşti.

Duminică, 30 aprilie, a fost marcată în calendarul ortodox tot cu litere roşii: "Duminica Sf. Învieri (Sf. Paşti)". Creştinii ortodocşi din toată România au vopsit ouă. Sau nu.
"La ţară era bine. Colegele se duceau la părinţi sau la bunici, unde masa de Paşte era cu toate cele tradiţionale. Noi nu mai aveam pe nimeni la ţară, iar fiica mea a suferit foarte mult din cauza asta", povesteşte Adriana Pascu, din Bucureşti. Oamenii îşi dădeau ultimii bani dacă "prindeau" la su­pra­preţ carnea de miel, ouăle sau alte bu­ca­te tradiţionale pentru În­vi­erea Dom­nului.

Unii aveau "relaţii" la res­ta­urante, alţii se puneau bine cu vân­ză­toarele de la alimentare, unii cum­pă­rau de la ţăranii cu gospodării mai mari sau de la casele de comenzi, de la ferme sau de la Gostat. În general, pe ma­sa românilor au fost bucate din belşug la 30 aprilie 1989. Dar pentru cei mai puţin norocoşi, fără pile, relaţii, prieteni şi curaj, Paştele a venit în zi de post: fără carne, fără ouă, fără drob sau stufat, chiar şi fără cozonac. Fără caşcaval, care se dădea doar la telejurnal, pentru cei care nu învă­ţa­se­ră să se descurce în jungla comunistă.

"În Săptămâna Mare au băgat nenorociţii numai pâine cu lapte şi ouă la ma­gazine, să nu poată lumea să mai ţină post, iar de Paşte au băgat co­zo­nac de post. Totul era făcut împotriva noastră. Cu două zile înainte de Paşte, am reuşit să cumpăr de la alimentară numai o mizerie de ruladă cu carne, un fel de mâncare de resturi, amestecată cu puţină carne tocată. Ceva in­fer­nal! Am încercat să-mi dau seama ce era, dar n-am reuşit. Probabil re­fo­lo­siseră pâinea veche, dată prin ma­şi­na de tocat şi amestecată cu ceva care s-o facă un fel de blat, peste care au aşezat o peliculă de carne tocată, mai mult cu zgârciuri şi slănină, au rulat-o şi-au copt-o, să ne-o vândă pe post de ruladă de carne. Am mai luat câ­te­va conserve de carne de porc, pe care le-am scos pe o tavă şi le-am băgat la încălzit, şi mai prinsesem cu două sau trei seri înainte nişte «Mozaic» şi nişte parizer, adus nu se ştie cum la alimentară", îşi amin­teşte Tudor Grigore, din Bucureşti. De post sau nu, Paştele aducea însă ceva creştinesc tuturor ro­mâ­nilor: o Săp­tă­mâ­nă a patimilor adevărată!
Citeşte mai multe despre:   special,   carne,   post,   ouă

Serviciul de email marketing furnizat de