x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Securitatea Ungariei (AVO) antrena forţe de gherilă urbană pentru România

0
Autor: Razvan Belciuganu 21 Aug 2009 - 00:00


Îngrijorarea pe care o arătau la nivel internaţional autorităţile de la Budapesta faţă de soarta mino­ri­tăţii maghiare din România masca acţiuni concrete de destabilizare a situaţiei din ţara noastră. Generalul de brigadă (rez.) Aurel Rogojan, cel care în 1989 era seful Cancela­riei DSS, "omul din umbră" al lui Iulian Vlad, ministru secretar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului, descrie contextul inter­na­ţio­nal şi eforturile revizioniste ale Un­gariei. Potrivit generalului în rezervă, DSS a avut agenţi în taberele de pregătire ale celor care urmau să ducă în România operaţiuni de gherilă urbană. Totodată, Securita­tea a interceptat mai mulţi emisari care au realizat puncte de sprijin în localităţi importante din Ro­mâ­nia.


Organizaţia "România Liberă", creată în septembrie 1987 de Brigada "România" a Securităţii Republicii Po­pulare Ungaria, în numele unui comitet condus de eco­nomistul Marin Roşca, plecat din Timişoara, a fost de factură mediocră sub toate aspectele, fiind manipulată de "Forumul Democrat Maghiar".  Conştienţi că "Ardealul nu poate fi obţinut fără români", revizioniştii unguri au cău­tat dintoddeauna să-şi atragă sprijinul cel puţin al unei părţi a popu­laţiei majoritare, iar organizaţia "România Liberă" de la Budapesta trebuia să devină expresia  acelui sprijin.

Fără a sesiza capcana neorevizioniştilor unguri, li­deri ai "Uniunii Mondiale a Românilor Liberi" - îndeosebi Doru Novacovici şi Sandu Pobereznic, poate determinaţi şi de cei sub ale căror auspicii a apărut UMRL - au acceptat să pa­troneze organizaţia "România Liberă" împreună cu oficiali de la Budapesta, între care Imre Pozsgai, unul dintre autorii "revoluţiei de palat" care la începutul anului 1988 l-a dislocat de Janos Kadar şi pentru scurtă vreme s-a aflat în echipa conducătoare, înlocuită la rândul ei de Karoly Grosz.

La 8 iulie are loc la Bucureşti întâlnirea la nivel înalt a statelor membre ale Tratatului de la Varşovia, prilej cu care, într-o întrevedere bilaterală, facilitată de Gorbaciov, condu­cerea ungară - Nyeres Reszo, Nemeth Miklos şi Gyula Horn - susţine că Transilvania nu aparţine României şi ameninţă că va internaţionaliza problema maghiarilor din România.

Anterior, în decembrie 1988, conducerea duală iugoslavă - Loncear şi Dizdarevici - l-a  iritat pe Ceauşescu punând în discuţie problema Bana­tului. ­În august 1989, agenţi de informaţii ai Departamentului Securităţii Statului, infiltraţi în cantonamentele speciale paramilitare din Ungaria, raportează primele date în legătură cu pregătirea unor for­maţiuni de luptă (gherilă urbană)  ale căror  misiuni erau să acţioneze în România pentru crearea pretextelor unor evenimente în consens cu evoluţiile din Polonia şi Ungaria, iar ulterior şi din Cehoslovacia, RD Germană şi Bulgaria, convenite, pe de o parte, de Mihail  Sergheevici Gorbaciov şi  George Herbert Bush şi, pe de altă parte, de François Mitterrand şi Helmuth Kohl, având şi bine­cuvântarea Sanctităţii Sale, Ioan Paul al II-lea, Pontiful Vaticanului.          
Organizaţia România Liberă şi UMRL au fost paravanul sub care AVO (acronimul Securităţii RP Ungară) au organizat formaţiuni paramilitare pe care le-au instruit în tabăra (cazarma militară) de la  Bicske pentru "acţiuni viitoare de gherilă urbană în Româ­nia". Instructorii erau unguri origina­ri din România, dar aceştia acţionau doar ca intermediari ai unor servicii speciale. Noul conducător al Româ­niei Libere şi al grupului instruit, de cca. 400 de membri, era tehnicianul petrochimist Manea Ghe­orghe, iar din partea  UMRL asista Sandu Pobereznic.

Subzistenţa grupului era asigurată de  organizaţii revizioniste maghiare, de UMRL şi de Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, care avea deja un birou în Ungaria.

În subsolul cazărmii de la Bicske se tipărea o parte din materialele de propagandă pentru  a fi trimise în Româ­nia cu scopul de a  se determina apa­riţia unor nuclee interne ale organizaţiei România Liberă. O altă parte a materialelor de diversiune propagandistică era pregătită în tipografiile Partidului Muncitoresc  Socialist Un­gar şi ale AVO (Securitatea  de Stat a Un­gariei) şi difuzată de aceasta din urma.

Pe cale de consecinţă a celor relevate, agenţi curieri ai mişcărilor "so­lidarnosc" din Polonia,  "forumurilor civice" din  Ungaria, Cehoslovacia şi RD Germană sunt interceptaţi şi anchetaţi, în plenitudinea înde­plinirii misiunilor de racolare şi fixare a sarcinilor ce reveneau "revo­luţionarilor  aleşi pentru provocarea surprizelor strategice (politice) pla­nificate".  Ei aveau să recunoască cine sunt, de unde au venit şi cu ce scop, precum şi gradul de îndeplinire a misiunilor. Mai puţine  detalii însă privind elementele operaţionale - consemne, parole, sisteme secrete de comunicare prin care urma să se rea­lizeze mobilizarea persoanelor care urmau să-şi asume riscurile provocării şi  conducerii  (dirijării ) evenimentelor amorsate.
În toamna anului 1989, emisarii realizaseră contacte şi constituiseră puncte de sprijin în Alba Iulia, Arad, Braşov, Bucureşti, Caransebeş, Cisnădie, Cluj, Constanţa, Craiova, Cugir, Iaşi, Lugoj, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara... (ordinea este cea alfabetică, dar lista nu este completă).

Se impune o menţiune. Contactele au fost mult mai numeroase decât punctele  de sprijin  efectiv  create, ele având ca scop şi punerea Securităţii pe piste false. Ipotetic, fiecare contact trebuia să treacă printr-un filtru, până a se stabili că este o derută. Amestecul premeditat al contactelor întâmp­lă­toare cu cele de creare a punctelor de sprijin a fost o tactică prin care s-a îngreunat identificarea şi controlul acestora din urmă.

Fiecare emisar acţiona "multiplu de zece", iar fiecare nou membru căuta alţi zece. În Bucureşti s-au vizat recrutări, inclusiv din rândurile elevilor de liceu, cu care se realizau întâlniri de instruire  în parcuri. "Instructorii" erau persoane recent revenite în ţară. Unii părinţi îngrijoraţi s-au adresat Biroului de Informaţii, Sesizări şi Reclamaţii al Mi­nisterului de Interne.
În zilele de foc din decembrie 1989 am avut confirmarea deplină a mi­siunilor acelor emisari. Cele mai multe oraşe-ţintă ale curieratului lor au fost cuprinse în după-amiaza zilei de 22 decembrie de furia unor revolte,  aparent ilogice, în care, iniţial, interlopi periculoşi, tero­rizând unităţile de Securitate şi Miliţie (din înalt ordin subordonate comandamentelor judeţene militare de apărare, urmare a stării ex­cepţionale instituite), s-au transformat ad hoc în "revoluţionari profesionişti".

În seara zilei de 21 decembrie, generalul Vlad, fiind chemat în sediul Comitetului Central, a asigurat preluarea rapoartelor ope­rative telefonice ale şefilor unităţilor judeţene  (municipale şi orăşeneşti, unde existau structuri locale) ale DSS, transmise la cabinetul şefului departamentului. Invariabil, la apelurile "Suntem atacaţi, ne dau foc, ce facem?", răspunsul era standard: "Solicitaţi sprijin comandamentului judeţean de apărare!".  Şeful Secu­ri­tăţii judeţului Sibiu, locote­nent-colonelul inginer Theodor Pe­tri­şor, primind această soluţie, mi-a spus să aştept un moment şi să ascult. A des­chis probabil fereastra şi a orientat receptorul telefonului spre exterior. Am auzit un tir infernal, şuierături şi răpăit de gloanţe cum numai în fil­mele de război auzisem. "Cine trage?", l-am întrebat. "Cei la care ne trimiteţi să ne apere!", a fost răspunsul.

În sinteză, când generalul Vlad a cerut să fie informat despre situaţia din ţară, i-am raportat că pe linia Timişoara - Reşiţa - Caransebeş - Alba Iulia (Cugir) - Sibiu - Braşov, Banatul şi Transilvania sunt încercuite de focarele unor violenţe extreme ale căror ţinte erau sedii ale Securităţii şi Miliţiei, unele fiind atacate, incendiate, cu evidenta intenţie ca ocupanţii lor să fie arşi de vii. Am mai menţionat că, aşa cum se prezintă situaţia, Banatul şi Transilvania par a fi izolate de restul ţării  şi i-am prezentat succint ce s-a comunicat din fiecare judeţ. S-a interesat dacă sunt probleme la Târgu-Mureş, în Harghita şi Covasna. Acolo însă era o linişte suspectă şi se aştepta ca, în următoarele două zile, la Odorheiul Secuiesc şi în alte localităţi să se dezlănţuie evenimente de un tra­gism cutremurător...
Aurel Rogojan
Citeşte mai multe despre:   special

Serviciul de email marketing furnizat de