x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Sugestii, sesizări, reclamaţii: Apă de la cişmea, pentru locatarii blocurilor din Curtea de Argeş

Sugestii, sesizări, reclamaţii: Apă de la cişmea, pentru locatarii blocurilor din Curtea de Argeş

05 Feb 2009   •   00:00

Cetăţenii de pe Strada Unirii din oraşul Curtea de Argeş, captând mai multe izvoare, au amenajat cu ani în urmă o cişmea pentru apă potabilă de la care se aprovizionau şi lo­cui­to­rii cartierului din vecinătate, când se oprea apa la conducta oraşului.



Corespondentul dr Ioan Micuţ ne se­si­zează însă că, o dată cu des­fă­şu­ra­rea lucrărilor de construi­re a canalului de scurgere ce por­neş­te de la blo­curile din partea nordică a acestei străzi, cu deversare în râul Valea Ia­şiu­lui, micile canale de captare a iz­voa­relor pentru cişmea au fost întretăiate, micşorându-se debitul acesteia. Acum, puţina apă care mai cur­ge la cişmea vine deseori tulbure. Cum sursa de apă respectivă este absolut necesară, corespondentul voluntar sugerează ca edilii oraşului să determine conducerea întreprinderii care construieşte canalul de scurgere să ia măsurile corespunzătoare pentru a reda cişmelei debitul normal, asi­gurându-se astfel în continuare alimentarea cu apă potabilă a zecilor de familii din această zonă.


Buna întreţinere a locuinţelor, înlăturarea operativă a oricărei defecţiuni apărute la un imobil sau altul sunt şi trebuie să fie preocupări constante atât ale reprezentanţilor întreprinderii care le administrează (ICRAL), cât şi ale locatarilor înşişi. Una dintre căile de realizare practică a acestei cerinţe o constituie legătura permanentă dintre asociaţiile de locatari şi unităţile ICRAL, buna conlucrare dintre ele. În această pri­vin­ţă, la ICRAL-Vitan din Sectorul 3 al Capitalei se desfăşoară de câtva timp o interesantă acţiune, care-şi do­ve­deşte eficienţa şi despre care ne dă amănunte directorul Întreprinderii, Nicolae Ploaie. Concret, fiecare responsabil al sectoarelor de gospodărire locativă ia legătura, o dată la două săptămâni, cu co­­mi­te­tele asociaţiilor de locatari din raza sa de activitate, in­formându-se de­ta­l­iat asupra problemelor pe care locatarii le au de rezolvat în legătură cu buna întreţinere a locuinţelor. Asemenea constatări, care se înregistrează în­tr-un registru ţinut la conducerea ICRAL, se referă îndeosebi la: de­fec­ţiuni în subsolurile tehnice, cana­lizări colmatate şi refulări în subso­luri, automate pe casa scării defecte, geamuri sparte, apariţia condensului şi a infiltraţiilor prin terasă, proas­păta întreţinere a apartamen­telor din partea unor locatari, sub­în­chi­rieri ilegale de locuinţe etc. So­lu­ţionarea acestor sesizări trebuie să se facă de centrele ICRAL în termen de cinci zile, iar cele care depăşesc posibilităţile lor se centralizează şi se planifică rezolvarea la nivelul întreprinderii. Controlul îndeplinirii acestor măsuri se realizează prin comunicările pe care le transmit comitetele asociaţiilor de locatari către conducerea întreprinderii.

De la declanşarea acţiunii au fost astfel verificate aproape 1.000 de blocuri cu peste 2.000 de scări, efectuându-se operativ reparaţiile şi remedierile necesare, lucrări la care au fost antrenate uneori şi alte întreprinderi: de gaze, canal, de gos­po­dă­rire comunală etc. Pe lângă rezultatele practice obţinute în ce pri­veşte buna întreţinere a lo­cuin­ţelor, re­ducerea consumului de energie electrică la părţile comune, înlăturarea risipei de apă etc., acest dialog purtat sistematic cu locatarii fac să crească grija şi răspunderea acestora faţă de fondul locativ, gradul de solicitudine şi operativitate în desfăşurarea activităţii din partea lucrătorilor ICRAL.   
Rubrică realizată de Gheorghe Pârvan / Scînteia, Nr. 14456 din 1989

×
Subiecte în articol: special