Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Toamna se instalase, dar vara nu dorea să plece. Era frig noaptea şi dimineaţa, dar la prânz şi seara era o plăcere. Într-o zi, după un "periplu" prin cartier, nici n-am intrat bine în casă că a şi sunat telefonul. O verişoară avea să sosească în câteva minute. Venea la Bucureşti pentru a se interna la spital ca să nască în condiţii de supraveghere specială, întrucât avea probleme serioase. Bine. Nu străbătea jumătate din ţară aiurea! Aşa că i-am pregătit aşternutul pe canapeaua din sufragerie şi am aşteptat, pe ea şi pe copiii care aveau să năvălească de la şcoală.
Primii care au sosit au fost copiii. I-am hrănit şi i-am instruit bine, ca să nu am vreo surpriză, privind întrebări jenante sau priviri insistente. Cu ei am rezolvat-o repede şi i-am trimis în camera lor. Nici nu s-a terminat imnul la televizor că sună cineva la uşă. În prag, apare verişoara. Am rămas mută de uimire. Verişoara era de nerecunoscut. Biata de ea era mare cât Arcul de triumf! Imensă. Umflată la faţă, ca un pepene, abia i se vedeau ochişorii, iar degetele mâinilor erau ca nişte cremvuşti groşi. Umerii, braţele şi picioarele era umflate îngrozitor. Am poftit-o imediat în casă şi nici n-am stat de vorbă cu ea că am pus-o să se schimbe de haine şi să meargă la baie să-şi facă un duş. După ce am ajutat-o cu duşul, am scos-o cu greu din cadă şi i-am pregătit un ceai diuretic şi o lingură de brânză de vaci. Era atât de năucită de drumul lung şi de starea deplorabilă în care se afla că se lăsase cu totul în seama mea şi nu dorea decât să doarmă.
Am culcat-o şi m-am dus şi eu la culcare. Până să adorm mă tot gândeam cum de a ajuns în halul ăsta şi ce fel de doctori au pe acolo? Dar dacă ea nu s-a dus la timp la doctor? Mai degrabă asta! Mă rog! Mi-a venit să râd, făcând comparaţie între mine şi ea, atunci când eram şi eu gravidă: eu arătam ca un şarpe care a înghiţit o minge de fotbal, iar ea ca Arcul de tiumf! Frumos!
S-a făcut dimineaţă şi am sunat la serviciu ca să le spun că vin mai târziu apoi, după ritualul cu masa etc, am plecat cu verişoara-munte la spital. Aici a fost internată de urgenţă, i-au dat nişte pastile şi au băgat-o în pat. La control, copilul era bine, ea nu prea! Am lăsat-o acolo şi i-am promis că voi veni în fiecare zi, i-am aranjat blatul cu asistenta, ca s-o lase să dea telefon, la nevoie, şi am plecat la serviciu. De cum am ajuns în birou, sună telefonul şi mă înfioară vocea ei pierită: "Te rog, frumos, poţi să-mi cumperi o prăjitură? Am o poftă nebună de prăjitură". O cer pe asistentă şi o întreb dacă are voie prăjitură şi-mi zice că da, dar fără sare, şi că mâine seară va fi operată. Pac! M-a trosnit şi asta! Numai surprize. Deci, bagă mare la prăjituri! Şi am băgat!
Am cumpărat o jumătate de kilogram de miez de nucă, un pachet de margarină Rama şi un pachet de Inka. Am dat prin maşină nuca şi am amestecat-o cu un plic de 200 de grame de fulgi de cocos - pe care abia-l achiziţionasem de la nişte sârboaice excursioniste cu marfă la greu - şi cu cinci linguri de miere. După ce am obţinut un amestec tăricel, l-am împărţit în două blaturi groase de două degete şi lungi ca la cozonac. Am amestecat bine trei linguri de Inka, trei linguriţe de apă şi patru linguri de miere, am pus totul în margarina frecată spumă şi esenţă de rom, apoi le-am omogenizat. Un blat l-am uns cu un strat de gem de caise, am montat al doilea blat şi am îmbrăcat totul în cremă. Am tras nişte dungi cu furculiţa şi am obţinut o scoarţă de copac pentru tortul meu. Am lăsat acasă jumătate, pentru copii, şi cu cealaltă, tăiată în felii potrivite pentru mâncat, am plecat la spital.
De cum am intrat, asistenta m-a şi luat în primire. M-a dus la salon şi m-a prezentat celor două "Arcuri de triumf"! Verişoara născuse peste noapte un băieţel de 4,800 kg şi 63 cm! Ea, mai puţin umflată şi fericită, moţăia în pat, iar el, măricel şi cumincior, dormea în pătuţul din salonul nou-născuţilor. Doi uriaşi! Am lăsat tortul pe noptieră şi am ieşit tiptil, ca să vin a doua zi cu cele cuvenite.
