x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tovarăşele colectiviste în "noua revoluţie agrară"

0
Autor: Cornel Micu 20 Iul 2009 - 00:00
Tovarăşele colectiviste în


La sfârşitul "Epocii de Aur", în anii ’80, agricultura românească era încă o combinaţie de modernitate şi tra­di­ţionalism. Modernizarea şi teh­nologizarea sau "noua revoluţie agrară", cum era numită de propaganda regi­mului, încetase în cursul anilor ’70, iar forţa de muncă neca­lificată era încă extensiv folosită în cadrul CAP-urilor.



Tradiţionalul jug cu boi fusese înlocuit de modernul tractor, dar o serie de munci precum prăşitul sau culesul produselor se făceau încă manual. O schimbare majoră avusese însă loc: tradiţio­nalul "ţăran român" fusese înlocuit cu "tovarăşa colectivistă".


DE LA CRATIŢĂ LA... PLUG
În satul românesc tradiţional rolu­rile economice ale femeilor şi bărba­ţilor erau bine definite. Sfera femeilor era gospodăria, spaţiul interior al familiei, în vreme ce bărbaţii erau cei care se ocupau în general de munca pământului. Existau bineînţeles şi ex­cepţii, ca participarea femeilor la muncile agricole considerate mai uşoare, precum prăşitul, sau recolta­tul. Muncile grele, precum aratul sau cositul erau însă rezervate exclusiv bărbaţilor.

Politica de dezvoltare a industriei şi de modernizare a agriculturii în anii '60-'70 a provocat schimbări im­portante la sate. Posibilitatea de angajare în industrie sau construcţii precum şi apariţia unor profesii noi, precum tractorist sau şofer a dus la cre­area unor categorii profesionale ca­lificate, care nu mai erau implicate în munca manuală a pământului.

În pa­ralel, personalul auxiliar al CAP-urilor a crescut la rândul, de unde şi gluma, foarte vehiculată în epocă, con­form căreia jumătate din angajaţii acestora erau... paznici. Cei care au profitat de aceste schimbări ce presupuneau o mai mare mobilitate so­cială au fost în general bărbaţii. Fe­meile au rămas acasă şi, ca urmare, ele constituiau în anii '80 majoritatea lucrătorilor ne­ca­lificaţi din agricultură.

Situaţia era de altfel cunoscută chiar şi de conducerea partidului din moment ce în 1981 însuşi Nicolae Ceau­şescu aducea mulţumiri feme­i­lor, "care constituie principala forţă de muncă şi care, s-o spunem deschis, sunt cele care asigură în proporţie de peste 70% producţia agricolă".
COT LA COT CU BĂRBAŢII
Crivăţ Sofica, din satul Constantin Gabrielescu, judeţul Brăila, îşi amin­teşte că munca la câmp nu i se părea atât de grea: "Nu ştiu, pentru mine... Nu mi s-a părut greu aşa, că eram tânără, îmi plăcea să muncesc! Aveam un hectar, că aşa se zicea atuncea, şi-mi dădea cam 12 arii de sfeclă şi un hectar de pământ să-l muncesc. Şi-mi dădea şi mie toamna... depinde, câte zile făceam, îmi dădea şi bani şi porumb. Dar puţin, că eu făceam, ca să zic aşa, doar ju­mătate de normă".

Munca unui hectar de pământ însemna de obicei praşila şi culesul (în cazul produselor care nu se pretau la recoltatul mecanizat), munci considerate acceptabile de către femei.

Nu acelaşi lucru se putea spune despre descărcarea vagoanelor cu îngrăşăminte chimice sau seminţe, activităţi care necesitau forţă fizică şi care erau considerate peste puterile femeilor. În agricultura anilor '80 însă egalitatea dintre femei şi bărbaţi era luată ad literam, iar colectivistele lucrau cot la cot cu bărbaţii: "Şeful de echipă mi-a zis odată: «Hai, astăzi mergeţi şase oameni la gară!» Eram eu cu încă o femeie şi patru oameni, că n-aveau pe cine să puie! Când ne-am dus acolo, toţi îşi dădeau coate: «Ce face femeile astea?». Păi cum ce să facă? Da' eu n-am venit la muncă! Descăr­cam! Pe urmă, până-n ora 12 ei îşi tot dădea coate şi vorbea, că ce-o să facem noi, n-o să putem... Păi cum să nu pot? Am descărcat! Pe urmă chiar ei au zis că: «Măi, nici nu credeam că voi o să munciţi aşa, ca bărbaţii!»" De fapt, situaţia era cu atât mai ciudată cu cât munca "organizatorică", care presupunea mai puţin efort fizic, era făcută în general de bărbaţi sau, cum a rezumat interlocutoarea mea: "Ei erau cu creionul, noi trebuia să executăm ordinul»".


"TU AI FĂCUT SCRISOAREA?"        
Această situaţie dădea naştere la probleme de care chiar conducerea CAP-urilor era conştientă. De fapt, brigăzile formate în majoritate din femei erau, în ciuda propagandei oficiale care sublinia egalitatea dintre sexe, un semn al deteriorării statutului acestora în societate. În plus, în afară de muncă, femeile mai trebuiau să aibă grijă şi de copii. Aceasta însemna că în pauza de masă, la ora 12:00, trebuiau să se întoarcă acasă pentru a face mâncare celor mici.

Uneori, în cadrul familiei aveau loc aranjamente complicate pentru ca să rămână cineva în permanenţă acasă: "Am lucrat la CAP, la mutat ţevile de irigat! Dar zilele pe care le-am lucrat le-am trecut pe numele soacrei mele, că şi ea avea normă, iar eu aveam şi copii mici; ea nu se ducea la irigat, că nu putea şi eu mă duceam. Plecam numai dimi­neaţa şi seara, când se mutau ţevile şi în timpul ăsta ea rămânea de avea gri­jă de copii. Apoi, când mă întorceam eu, se ducea ea la treabă, că erau alte munci, la sfeclă, la porumb", po­ves­teş­te interlocutoarea mea. Din această cauză, femeile realizau în general mai puţine norme şi primeau deci mai puţini bani decât bărbaţii. În ciu­da nivelului scăzut de plată, ele erau însă obligate să iasă la lucru pentru că alimentele nu puteau fi cumpă­rate de­cât pe cartele, distribuite în funcţie de zilele de muncă totalizate într-un an.

Folosirea femeilor ca forţă de mun­că necalificată intra de fapt în contradicţie directă cu politica regimului de a facilita naşterile. Pe de o parte se aştepta de la ele să fie "mame eroine" şi să nască mulţi copii, iar pe de altă parte erau obligate să muncească pe câmp. Politica oficială a statului socia­list era de a oferi o serie de ajutoare mamelor cu mai mulţi copii, ajutoare constând în ge­neral în alimente distribuite peste raţia acceptată. Mamele trebuiau însă să lupte cu sistemul uneori chiar şi pentru aceste mărunte "pri­vilegii".  

"Eram plătiţi puţin! Şi ne mai dădea de la cooperativă, de la ma­gazin zis, dar numai dacă voiau şefii ăştia de aicea să-ţi aprobe, că eu dacă aveam trei copii mici, mie trebuia să-mi dea un kilogram de zahăr, unul de ulei, mălai, făină. Şi nu-mi dădea! Ca să ies la muncă! Păi dacă aveam copii mici, unde să ies? Munceam şi eu pe unde puteam! Am făcut şi o scrisoare la preşedinta organizaţiei de femei, la Bucureşti, şi până la urmă mi s-a aprobat! Şi m-au chemat aici, la cămin (căminul cultural - n.r.), şi m-au întrebat: «Tu ai făcut scrisoarea?». «Da, eu am făcut-o! Păi dar, eu cu ce să pot trăi?»".
Citeşte mai multe despre:   special,   copii,   dădea

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de