Turismul montan al plăcuţelor aniversare

În ianuarie 1989, ziarul România liberă anunţa constituirea, "în oraşul de la poalele Cozlei", a Alpin-Clubului "Petrodava", "prima grupare de performanţă a sportului alpin din judeţul Neamţ".

Înfiinţarea Clubului Petrodava era doar o formalitate juridică, deoarece acesta exista de facto încă din 1986. La momentul înfiinţării acestuia, clubul avea circa douăzeci de membri, după cum ne-a relatat Sorin Hârjete, membru fondator al Petrodava. "Participanţii la festivitatea de constituire a clubului tineri muncitori, ingineri, elevi, au ţinut să-l aleagă drept preşedinte de onoare al clubului (sic!) pe medicul Gh. Iacomi, un vechi şi devotat prieten al munţilor şi îndeosebi a Ceahlăului (sic!)", notează România liberă.

Alpin-Clubul Petrodava aparţinea de agenţia BTT Neamţ, ne-a povestit Sorin Hârjete, şi, deşi teoretic astfel de asociaţii erau apolitice, majoritatea activităţilor pe care le organizau şi la care participau se făcea "sub egida" Partidului Comunist Român şi a Uniunii Tineretului Comunist, iar directorul BTT Neamţ era membru activ al Comitetului Central al UTC. În 1989, îşi aminteşte Hârjete, clubul a fost obli­gat să monteze plăcuţe aniversare cu Congresul al XIV-lea pe cele mai înalte culmi din munţii României. "Ne-au zis că, dacă vrem să avem activitate şi la anul, trebuie neapărat să mergem să punem plăcuţe cu Congresul al XIV-lea al partidului pe Vârful Mol­doveanu iarna. Era deja o încercare de alpinism. Abia în două zile am reuşit să ajungem pe Vârful Moldoveanu, pentru că am prins şi viscol şi ava­lanşe. A fost destul de greu", ne spune Sorin Hârjete. Plăcu­ţele erau din aluminiul gravat, iar "acţiu­nea" punerii acestora s-a desfă­şurat sub forma unui concurs. "Concursul era de genul ăsta: noi, cei din Moldova, am pus pe vârful Ocolaşul Mare din Ceahlău, cei din Ardeal au pus în Retezat, pe vârful Peleaga, care are o altitudine de 2.509 metri. Cei din sud au pus o plăcuţă pe Vârful Omu. Cei care au fost mai «destoinici» au mers pe Moldoveanu, cu plecare din Cabana Arpaş, urcat pe Valea Podragului, cu popas la Cabana Turnuri. Şi chiar am urcat noaptea. Am avut un ghid bun, a mers caba­nierul cu noi. Zăpada era până la piept. Am spart zăpada, am făcut noi potecă", îşi aminteşte Sorin Hârjete.

După 1990, membrii Clubului Pe­trodava (în prezent, acesta are denumirea de Clubul de Turism Montan pentru Tineret Petrodava din Piatra Neamţ) le-au îndepărtat "benevol", după cum ne-a povestit Hârjete.

În urmă cu 20 de ani, membrii clu­bului îşi propuneau "ca prim obiectiv însuşirea cunoştinţelor necesare pentru practicarea acestui sport al îndrăz­nelii şi curajului. Cursul de iniţiere deschis în acest sens cuprin­de lecţii teoretice şi practice despre tehnica escaladării înălţimi­lor, acordarea pri­mului ajutor, organizare şi spirit de echipă, ocrotirea faunei şi florei mun­ţ­ilor".

"Noi, membrii clu­bului, am terminat toţi cursurile de ghizi, ghizi specializaţi în turismul montan. Noi aveam activităţi nu numai în jude­ţul Neamţ, ci în toată ţara. Mer­geam la activităţile care se organizau de BTT. Erau două tipuri de concursuri: cu latură sportivă – orientare turistică şi drumeţie; cel de iarnă era cu temă artistică şi culturală: foto­grafie, caricatură, grafică, umor. Şi con­cursu­rile se făceau în general în staţiuni ale BTT-ului. Se adunau câteva sute de per­soane, se umpleau staţiunile. La Po­iana Braşov veneau şi 4.000 de oa­meni", spune ghidul. "Cele mai im­portante acţiuni erau cele organizate pentru legarea prieteniei între clu­buri. Atunci, ne duceam în vizită unii la alţii, pentru că atunci fiecare club, pe lângă concursurile naţio­nale, avea concursuri proprii. Se făcea un punctaj la nivel naţional. În funcţie de acest punctaj intram în com­petiţia naţio­nală", îşi aminteşte el.

Pe munte, mergeau cu cortul şi aveau grijă ca întotdeauna să strân­gă gunoiul şi să-l pună în rucsacuri, pentru a-l arunca acolo unde trebuie. Însă nici gunoi nu prea era. "Nu aveai ce să arunci atunci. Toată lumea strângea câte o sticlă şi toate erau cu valoare. Acuma sunt toate de unică folosinţă. În 1989, mai multă lume avea acces la turism.

N-aş putea să spun că turismul de astăzi e de mai bună calitate. Pre­ţurile au crescut în ritm european, dar calitatea, nu. Ce organizam noi se numea «mişcare a turismului de masă». Din fiecare judeţ din ţară veneau cel puţin cinci persoane. De la cinci la patruzeci de inşi", spune Sorin Hârjete.