x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ulei scârbos şi zahăr viu!

0
Autor: Veronica Bectas 20 Oct 2009 - 00:00
Astrele, în acel octombrie, aveau o influenţă nefastă asupra mea. De la începutul lunii am avut tot felul de probleme. Am umblat bezmetică, după smochine, am stat trei ore la telefon ca să prind casa de come­nzi, am făcut cozi pentru slănină şi o jumătate de "calculator", adică de cap de porc, iar acum am pobleme cu raţia! Pila mea de la magazinul unde eram arondată, de la Complexul Covasna, avea băiatul bolnav şi se internase cu el în spital. Eram disperată! Eu şi toţi vecinii mei. Jenica se dădea de ceasul morţii şi apelase la Felicia, de la blocul vecin, pentru a face o partidă de înnoptat lângă zidul magazinului, pentru ca după-amiază să putem lua raţia.

Jenica şi şase vecine, pensionare mai vechi, sprintene şi cu experienţă în "cozi", s-au instalat, de la ora 10:00 seara, cu schimbul de la ora 5:00 asigurat, urmând ca acestea să se întoarcă pentru show-ul de la ora 14.00, când avea să vină marfa. M-am învoit de la serviciu, ca să ajung la timp. M-am prezentat la coadă, în locul reţinut de Jenica. Nici n-am apucat să schimbăm ceva reţete sau informaţii privind cremele pentru popourile copiilor mici, că a şi venit maşina cu ulei. Navetele din sârmă groasă ne-au arătat că uleiul mult aşteptat era ulei de soia!

V-am spus că luna aia a fost cu ghi­nion! Nu puteam suferi uleiul de soia! Poate unor gospodine le plăcea, dar pe mine mă oripila. Avea o consistenţă mai groasă decât cel de floarea soarelui, era puţin tulbure şi avea un gust, oribil, după părerea mea. Îmi în­torcea stomacul pe dos. Dar raţia era raţie şi nu aş fi lăsat-o în magazin nici moartă! Cu durere în suflet aşteptam să se deschidă "por­ţile fermecate" şi să intrăm în magazin. Nici nu m-am consolat bine că apare şi maşina cu zahăr! Altă surpriză neplăcută! Zahărul nu era la pungi de un kilogram, ci la saci, şi se cântărea!

Ghinion pe toată linia! Mi-am ţinut firea. În jurul meu nu erau comentarii! Omenirea de acolo era mul­ţumită pentru că primea raţia. Numai eu nu! Doream şi calitate! Eram de-a dreptul obraznică! Mă ocăram în gând. Jenica şi-a manifestat zgomotos bucuria că venise şi zahărul. Dacă venea mai târziu noi, cei care am luat deja uleiul şi făcusem coada de aseară, urma să ne instalăm în aceeaşi ordine la coada pentru zahăr. Lucru ce ar fi putut duce la învălmăşeală şi chiar îmbrânceli, în cazul intruşilor care abia aşteptau ocazia, pe lateral. Am ajuns în faţa tejghelei, am semnat în lista din dosarul "Blocul C1A" şi am pus în cele două sacoşe sticlele cu oribilul ulei, iar în rucsac cele şase kilograme de zahăr.

Am pornit la drum, precum soldatul sovietic căruia nu-i stătea nimic în cale, şi am ajuns acasă plină de sentimente contradictorii. Sticlele mozolite, unsuroase, le-am pus pe un raft în cămară, pe un ziar. Iar săculeţul în care am luat zahărul l-am pus pe masă, în bucătărie, cu gând să-l depozitez ca de obicei în cutiile metalice, mari, cu reproduceri de pe tablouri celebre, moştenite de la mama. Am luat o cană, pe post de scafă, şi am început să torn zahărul într-o cutie. Mi s-a părut ceva mai închis la culoare şi l-am studiat mai de aproape.

Mi-a venit ideea să pun puţin pe o hârtie albă ca să-l cercetez mai bine. Am făcut o moviliţă de cristale. Erau mai puţin albe şi, spre uluirea mea, micuţele cristale se mişcau! Nu se aşezau una peste alta, ci se roteau, lipite, mai multişoare, ca apoi să se desprindă uşurel una de cealaltă, rostogolindu-se. Am luat o lingură şi am ridicat iar pe cele de la bază. Am constatat că se mişcau şi în lingură, de parcă erau vii! Nu-mi venea să cred! Am luat zahăr mai vechi. Era alb şi cu el am reuşit să fac o moviliţă. Cel nou nu se lăsa "ţuguiat", se rotunjea şi se rostogolea de la vârf la bază. Chiar şi în strat plat, el tot se mişca! Măcar două-trei cristale. Am gustat din el şi mi s-a părut bun. La naiba! Am luat ulei scârbos şi zahăr viu! Plină de obidă, l-am îndesat în cutiile metalice şi l-am pus în cămară, cu gândul să-l vânez, în caz că vrea să evadeze, şi să mă interesez de fenomen. Bucuroşi de raţie?! Daaaaa!
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de