x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Vacile stăteau în grajdurile CAP-urilor precum cărţile în bibliotecă

0
Autor: Cornel Micu 10 Iun 2009 - 00:00
Vacile stăteau în grajdurile CAP-urilor precum cărţile în bibliotecă Arhivele Naţionale/


La sfârşitul anilor ’80, cea mai mare parte a producţiei zootehnice era exportată, în ţară rămânând în general produsele de calitate inferioară, ceea ce nu putea fi vândut în străinătate. Chiar şi acestea erau însă adesea imposibil de găsit în magazine, iar românii, cu umorul lor specific, le-au dat porecle ha-ioase.



Picioarele de porc, de exemplu, erau cunoscute sub numele de "adidaşi" sau, dat fiind, că erau singura parte a animalului care ră­mâ­nea în ţară, "patrioţi". Însă, aşa cum demonstrează interviurile realizate la sate, criza cărnii începea de jos, de la nivelul Cooperativelor Agricole de Producţie, unde sectorul zootehnic se confrunta cu greutăţi încă de la începutul deceniului opt.


DE "LA CÂMP""LA ANIMALE"
Crăciun Bocioagă s-a născut în 1939 în satul Bordei Verde din judeţul Brăila. A lucrat în CAP-ul local vreme de 37 de ani, mai întâi la brigăzile "de câmp" şi apoi, în ultimii ani ai regimului, "la animale". "Am muncit 25 de ani de zile conductor la cai la CAP-ul ăsta. Pe urmă a murit mama, a rămas femeia însărcinată... Un unchi de-al meu era preşedinte la CAP atunci şi-mi zice: «Mă, Crăciune, uite care-i treaba, eu te bag pe tine la vaci. La vacile mulgătoare. Intri cu femeia, amândoi. Nu mai ai ce căta la câmp». Aoleu, când am auzit! Era aici, aproape, doar săream gardul şi acolo eram! M-am dus cu femeia, amândoi, mi-au dat două grupe de câte 20 de vaci şi doi tauri, mi-a dat şi-o cameră acolo, într-o parte..."

Muncitorii în CAP, sau ţăranii cooperatori, cum erau oficial numiţi, erau organizaţi pe brigăzi specia­lizate în diferite domenii. Din cauza poziţiei geografice, majoritatea celor din CAP Bordei Verde lucrau în cele câteva brigăzi "de câmp", la cultura mare - cerale, plante tehnice etc. Existau de asemenea şi o brigadă "legumicolă", care se ocupa de mica grădină a CAP-ului şi una sau două brigăzi "de animale", lucrând în sectorul zootehnic.

Lucrătorii în sectorul zootehnic erau consideraţi în general mai specializaţi decât cei din brigăzile "de câmp", formând un fel de elită a CAP-ului. A lucra "la animale" în­semna a munci şi iarna, când ceilalţi lucrători erau mai liberi, dar existau şi avantaje - locul de muncă era "în sat", mai aproape de casă, se putea munci şi iarna, deci era plătit mai bine, şi oamenii mai puteau "aduce" în gospodărie ceva nutreţ pentru propriile vite. În plus, dacă lucrau împreună cu nevasta, le era ceva mai uşor să aibă grijă de copii, pentru că mai puteau da o fugă până acasă ca să vadă ce fac cei mici.
"PICAU VACILE PE JOS ŞI LE RIDICAM CU PRĂJINILE"
Criza anilor '80 s-a manifestat în zootehnie mai ales prin lipsa furajelor pentru animale. Problema era de fapt cunoscută încă din 1981, când Nicolae Ceauşescu critica dur agricultura în general şi "neajunsurile în creşterea animalelor şi asigurarea bazei furajere" în parti­cular. Problema zootehniei era cu atât mai presantă cu cât regimul se mândrea cu creşterea generală a standardelor de viaţă a populaţiei.

În domeniul alimentaţiei aceasta însemna aprovizionarea pieţei cu produse zootehnice, lapte, carne, brânză, ouă, considerate de cumpă­rători ca superioare produselor vegetale - pâine, legume, cartofi etc. Tendinţa românilor de a aprecia mai mult produsele animaliere şi carnea în particular s-a reflectat mai târziu în lozincile împotriva "salamului cu soia" strigate la revoluţie. De altfel, până în ziua de azi, "salamul cu soia" a rămas un simbol de tristă amintire a "epocii de aur".
În CAP-uri, zootehniştii lucrau în echipe de câte doi, fiecare echipă având în grijă un anumit număr de animale.

Spre sfârşitul anilor '80 situaţia şeptelului era dezastruoasă: "Am stat 12 ani de zile acolo, la zootehnie, şi dacă am văzut aşa, că picau va­cile pe jos şi le sculam cu beldiile de jos, am ple­cat. Eu aveam 40 de vaci. 20 pe o parte şi 20 pe o parte. Nu mai avea ce să le dea să mă­nânce! Mă duceam pe câmp, cu Mărioara, so­ţia mea, şi aduceam amândoi coceni de po­rumb să le dăm să mănânce," îşi aminteşte Crăciun Bocioagă. De aici şi până la bancul potrivit căruia în CAP-uri vacile stau în grajduri precum cărţile în bibliotecă - dacă scoţi una pică toate, nu a fost decât un pas.

În afara crizei de furaje, zootehnia era afectată şi de hipercentralizare. Sistemul centra­lizat de planificare cerea livrarea unei cote obligatorii de lapte iar animalele erau trecute într-un inventar şi sacrificarea lor fără aprobare total interzisă. În aceste condiţii existau cazuri în care preşedinţii de CAP-uri împărţeau şeptelul în două: vacile productive, care dădeau mult lapte şi care erau bine hrănite, şi vacile mai puţin productive, menţinute în viaţă la limita inaniţiei. Se încerca astfel folosirea eficientă a furajelor deja limitate cu preţul înfometării şi tor­tu­rării animalelor considerate inferioare.


CUM SE FURA PROPRIUL VIŢEL
Creşterea animalelor în gospodăriile proprii era descurajată şi menţinută la un nivel care abia acoperea subzistenţa. Tăierea animalelor mari în gospodăriile proprii era interzisă. Era obli­gatorie însă creşterea lor până la o anumi­tă greutate, urmând a fi apoi cumpărate de stat, "la contract". Preţul era bineînţeles derizoriu iar din cauza lipsurilor de pe piaţă banii nu prea aveau va­loare. Un astfel de control asupra gos­po­dă­riilor ţărăneşti era însă greu de pus în practică.

În ciuda riscurilor de a ajunge în în­chisoare, oamenii tăiau animalele noaptea, pe ascuns, şi declarau la miliţie că au fost furate. Crăciun Bocioagă relatează cu lux de amănunte cum se desfăşura o astfel de operaţie clandestină "M-am dus la miliţie şi am declarat că mi-au furat viţelul: «Bre, uite, ne-a furat viţelul!» Nu aveai voie să tai viţei pe atunci. Aoleu, cu Ceauşescu te băga în puşcărie, Doamne Maica Domnului! Eu aveam curaju-ăla, că dacă ai niţel curaj ai, dacă nu, nu! L-am tăiat la două noaptea, nici boala nu ştia! Până dimineaţa l-am tranşat dar era cu Ceauşescu, n-aveai voi, te băga la... şi mă întrebam ce fac cu pielea şi cu maţele. Aveam o şiră de ogri­nji în fundul curţii şi am făcut o groapă acolo. Am săpat toată noaptea la groapa aia şi am băgat maţele, pielea, toate, acolo!"
Citeşte mai multe despre:   special,   vacile

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de