127 de lideri la mia de scriitori

Scopul declarat al Adunării a fost "reorganizarea Uniunii Scriitorilor din România pe baze sindicale şi în scopuri lucrative". Purtaţi de valurile libertăţii, scriitorii au votat 127 de membri în consiliul de conducere. "Scriitorii sunt destul de bine pregătiţi pentru a face faţă dictaturii, dar destul de nepregătiţi pentru libertate", a sintetizat cu acel prilej romancierul Augustin Buzura starea Uniunii Scriitorilor (US) din România.

"Uimitoare Adunarea Generală a Scriitorilor, nota Monica Lovinescu despre vizita la Bucureşti. Prima liberă după 43 de ani de totalitarism. Şi în care, în afara unei scurte metafore iniţiale a lui Dinescu şi a unui discurs a lui Grigurcu, nu se discută decât legea drepturilor de autor, timbrul pe carte, achiziţia de case de creaţie. Sindicalism anost. Nivel incredibil şi din punct de vedere etic şi intelectual."

Patru zile a ţinut adunarea US cu zeci de luări de cuvânt şi dezbateri aprinse pe culoarele Sălii Palatului. Ultima fusese în 1981. Breasla sporise mult în 1990, fiind aprobate toate dosarele de primire depuse de ani. Au absentat câţiva "grav compromişi" precum fosta conducere a US.

Scriitorii şi-au votat statutul şi au ales un consiliu de conducere alcătuit din nu mai puţin de 127 de membri. Pe primele locuri, după numărul voturilor, s-au clasat Mircea Dinescu, Ştefan Augustin Doinaş, Ana Blandiana, Augustin Buzura şi Nicolae Manolescu. Preşedinte al US a fost ales Mircea Dinescu, vicepreşedinte Ştefan Bănulescu, iar preşedinte de onoare Ştefan Augustin Doinaş.

"UN OPTIMISM BINE TEMPERAT"
Numărul de joi, 26 aprilie 1990, al revistei România literară a fost dedicat evenimentului. "Un optimism bine temperat" a fost titlul editorialului semnat România Literară.
"A avut happy-end" - anunţa dintru început cronicarul, referindu-se la maratonul şedinţei. Uniunea nu s-a scindat, iar în timpul luărilor de cuvânt nu s-au produs "incidente".

Optimist, prefigurează astfel prezentul şi viitorul: "Multă vreme de acum încolo, în estul Europei scriitorul va avea mari responsabilităţi. (...) S-a spus - este adevărat, de scriitori care au motive personale de nemulţumire - că Uniunea Scriitorilor ar fi o structură perimată, stalinistă. În realitate, Uniunea, concepută, într-adevăr, după model sovietic ca un mijloc de ţinere sub control a activităţii scriitoriceşti, a devenit în timp o formă organizată de manifestare, mai mult sau mai puţin voalată, a opoziţiei faţă de totalitarism.

Ea a fost ani la rând un spaţiu al rezistenţei care a constituit permanent o preocupare şi chiar o obsesie pentru oficialitate. Această tradiţie a democraţiei şi libertăţii este trainică, deoarece s-a format în condiţiile unei confruntări pline de riscuri...".

Şi aşa mai departe... după tipicul ce va cristaliza "teoria rezistenţei prin cultură" în istoria recentă.
Dar de ce trebuia temperat optimismul? Pentru că din avangardă, scriitorii riscă ariergarda liberei iniţiative ("concurenţa... devine primejdioasă").

OBSESII ALE "EPOCII DE AUR"
Un proces-verbal al întrunirii poate fi socotit "Jurnalul" semnat de Vasile Băran. Printr-un decret-lege al CPUN, Uniunea obţinuse drept de funcţionare autonomă. Soldul financiar la zi era de 104 milioane de lei. "S-a făcut cunoscut (de Şt. Augustin Doinaş - n.n.) că Uniunea a obţinut un sediu adecvat în Calea Victoriei nr. 133-135 şi încă o clădire în care va fi în curând instalată o tipografie proprie pe Strada Nicolae Iorga nr. 1. Vor fi, de asemenea, obţinute şi amenajate noi clădiri în care se vor muta de la fosta «Casă a Scînteii» redacţii ale revistelor Uniunii Scriitorilor, se vor crea cabinete de asistenţă medicală, se va construi o nouă aripă la Casa de creaţie şi odihnă Neptun-Mangalia, se vor primi în folosinţă noi spaţii de creaţie şi odihnă la Sinaia, la Castelul Bran, precum şi în reţeaua hotelieră din alte oraşe.




Există o largă perspectivă de consolidare a patrimoniului Uniunii Scriitorilor, de asigurare la un nivel material şi spiritual acceptabil a existenţei tuturor scriitorilor, chiar dacă nu au alte locuri de muncă remunerate. Scriitorii vor primi, de asemenea, ajutoare şi împrumuturi."

Alexandru Vlad, unul dintre noii membri ai US, comenta de altfel în cea de-a treia zi: "N-am ştiut până acum de ce erau legaţi în jurul Uniunii, aşa malignă cum era ea, scriitorii. Când am auzit cifrele şi sumele care au fost şi sunt de cheltuit, mi-am dat seama că au fost şi bani. Totdeauna mă gândisem că literatura leagă aceşti oameni şi iată că nu era numai atât...".

DATORII ŞTERSE ŞI CULPA DE CRIMĂ SPIRITUALĂ
Într-o antologie a tranziţiei ar putea fi selectate multe dintre opiniile, ideile şi impresiile scriitorilor din aprilie 1990.
Poetul Ioan Alexandru propusese, de altfel, în România Liberă să se amâne acea adunare generală a US până la revenirea tuturor scriitorilor din exil. Ion Băieşu a deplâns în plenul adunării starea dramaturgului plătit cu doar 7.000 de lei pentru o piesă de teatru.

"Sunt scriitori care n-o să-şi poată achita datoriile la Fondul literar, a avertizat. Niciodată. N-au cum. Propune să fie şterse aceste datorii."
Mihai Zamfir a fost de părere ca în Codul Penal să se includă "culpa de crimă spirituală".
Iar Mircea Zaciu, într-o "impresie" neplăcută asupra locului adunării: "Ai fi vrut să fii în aer liber, să fi avut loc Conferinţa asta într-un Cişmigiu închiriat de la Primărie numai pentru scriitori, într-o încăpere de sticlă de pe malul mării, sub un cort uriaş improvizat

 

Intelectualii şi iluzia viitorului
Ana Blandiana: "Oricât ar părea de paradoxal, e mai uşor să fii solidar împotriva a ceva decât pentru ceva. (...) Atmosfera Adunării Generale a Scriitorilor nu ne-a oferit o perspectivă, ci o iluzie - de altfel, deosebit de plicticoasă - asupra viitorului".

Mircea Martin: "Singurele probleme care au fost abordate au fost cele de ordin material, ceea ce a descurajat pe oricine voia să-şi pună şi întrebări de altă natură".
Maria Luiza Cristescu: "Toată lumea face spovedanii. Îşi pun cenuşă în cap oameni care au făcut atâtea lucruri rele, că ţi-e şi ruşine să pomeneşti cuvântul vinovăţie".

Florin Mugur (scrisoare adresată lui Mircea Iorgulescu, aflat la Paris): "Sunt în a doua zi (e 9 seara) a adunării noastre generale care, în mod cu totul surprinzător, este (...) plată şi administrativă. Sentimentul dominant: frica faţă de viitor. Morala: şovăielnică. Atacurile antisemite: neconvingătoare. Căscatul - imens. (...) Cantitatea de talent literar consumată până acum: nulă".

 

Ofertă pentru literatura de sertar
O singură referinţă la fenomenul "literaturii de sertar" despre care se vorbise mult până atunci şi mult se va mai vorbi încă. A făcut-o astfel criticul literar Mircea Zaciu: "Nu cred că avem în sertarele noastre multă literatură ascunsă care n-a putut răzbi la timpul potrivit, dar cred că avem multe sertare pline cu jurnale, cu note, cu memorii, poate cu epistole...".pe un platou din Carpaţi".