Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Militar de elită - Mareşalul Constantin Prezan (27 ianuarie 1861 - 27 august 1943)
Erou al Marelui Război de Reîntregire Naţională şi membru de onoare al Academiei Române
Mareșalul Constantin Prezan a fost cel mai înalt lider militar român pe timpul Primului Război Mondial, fiind cel care și-a asumat, din calitatea de șef al Marelui Cartier General, coordonarea planului Campaniei din 1917, în care au fost purtate bătăliile de pe frontul din Moldova, de la Mărăşti, Mărăşeşti, Soveja şi Oituz, intrate în legendă prin deviza care i-a însuflețit pe ostașii români - "Pe aici nu se trece!", a scris Ministerul Apărării Naționale.
Constantin Prezan s-a născut în satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, județul Ilfov. A urmat școala primară în satul natal, după care a fost înscris la Școala Fiilor de Militari de la Iași, alegându-și de la vârstă fragedă cariera de militar de profesie. A urmat parcursul obișnuit al unui tânăr pornit pe acest drum, scria armataromâniei.ro.
După absolvirea școlii în 1878, a urmat cursurile școlii de ofițeri de infanterie, fiind repartizat la 1 iulie 1880 sublocotenent la Regimentul 7 de linie. La 16 noiembrie același an, împreună cu alți aproape 20 de ofițeri a fost repartizat la Batalionul 2 de geniu din București. Calitățile cu totul speciale au determinat trimiterea sa la studii în Franța, pentru a urma cursurile Școlii de aplicație de artilerie și geniu de la Fontainebleau, de lângă Paris pe care a absolvit-o în august 1886 cu mențiunea ”prea bine”, obținând și brevetul de ofițer de stat-major.
Ulterior tânărul căpitan Prezan și-a legat numele de una din cele mai importante construcții militare din istoria armatei române, fortificațiile din jurul Bucureștilor care formau ”cetatea București”. În anul 1896, vreme de câteva luni, aprilie – noiembrie 1896, Constantin Prezan, acum locotenent-colonel, a exercitat funcția de comandant al acestui important obiectiv militar.
Momentul care a marcat definitiv cariera lui Prezan a avut loc la 16 noiembrie 1896 când a fost numit adjutant regal, expresie a prețuirii de care se bucura acest ”eminent militar” cum îl numește unul dintre apropiații familiei regale, Eugeniu Buhman. Prezan a fost atașat ca adjutant pe lângă principele moștenitor Ferdinand. Concomitent, soția lui, Olga (1877 – 1943), a fost numită doamnă de onoare a principesei Maria, dar fără ca acest lucru să devină vreodată o cutumă.
Ulterior, Prezan a îndeplinit funcția de comandant de regiment și apoi cea de comandant de divizie. S-a remarcat în campania armatei române la sud de Dunăre din vara anului 1913, ceea ce i-a permis ca la 10 mai 1914 să avanseze la gradul de general de divizie și să fie numit la comanda Corpului 4 de armată cu reședința la Iași, funcție în care Prezan s-a ilustrat ca un admirabil comandant.
Izbucnirea Marelui Război în august 1914 a însemnat pentru România adoptarea deciziei de expectativă armată, ulterior de neutralitate armată. La 27 septembrie/10 octombrie 1914 regele Carol I a încetat din viață și i-a succedat nepotul său Ferdinand, care l-a păstrat în funcția de premier pe sfetnicul unchiului său, Ionel Brătianu. Atât regele cât și premierul înțelegeau că România, prin poziția ei geopolitică și prin importanța ei economică de furnizoare de materii prime vitale, nu-și va putea păstra la nesfârșit neutralitatea. Din acest motiv în octombrie acel an i s-a cerut lui Prezan să preia cea mai înaltă funcție militară: acea de șef al Marelui Stat Major cu misiunea de a pregăti armata română pentru confruntarea care va decide soarta țării. Prezan a refuzat oferta afirmând că vrea să rămână la comanda Corpului 4.
Până la urmă România a intrat în război la 14/27 august 1916 pentru realizarea idealului ei național: unirea cu frații de peste Carpați, asupriți de veacuri de monarhia habsburgică. Pentru ducerea războiului s-au format patru armate: Armatele 1 și 2 trebuiau să treacă peste Carpații Meridionali, Armata a 3-a trebuia să apere linia Dunării, iar Armata a 4 comandată de generalul Prezan trebuia să treacă peste Carpații Orientali.
Prezan s-a achitat admirabil de această misiune înaintând 130 de kilometri în teritoriul apărat de forțele inamicului până la finele lunii septembrie. Schimbarea dramatică a situației prin ofensiva germano-austro-ungară și bulgară de la începutul lunii octombrie a determinat Armata a 4-a să treacă la retragerea pe vechea frontieră, ceea ce s-a realizat în condiții optime de disciplină până la jumătatea lunii octombrie. Armata a 4 a apărat aprig atât trecătorile Carpaților Orientali cât mai ales trecătoarea Oituz, de la curbura Carpaților, teatrul a două aprige bătălii în octombrie și noiembrie, în care Divizia 15 condusă de generalul Eremia Grigorescu a respins încercările inamicului de a trece la ofensivă separând Moldova de Muntenia și de a rupe în două dispozitivul armatei române.
În schimb celelalte armate române au trebuit să cedeze în fața superiorității inamicului așa încât la sfârșitul lui noiembrie Capitala era amenințată de ofensiva concentrică a armatelor germane, austro-ungare și bulgare. Comandamentul armatei române a inițiat bătălia de pe Argeș și Neajlov încredințând comanda grupului armate generalului Prezan. Acesta a conceput o tactică de lichidare pe rând a trupelor ce înaintau convergent spre București, dar această îndrăzneață operațiune nu a reușit din cauza superiorității numerice și de armament a inamicului și din lipsa de cooperare a aliatului rus. La 23 noiembrie/6 decembrie Bucureștiul a trebuit abandonat inamicului.
Sub conducerea generalului Prezan, Marele Cartier General a organizat operațiunile militare din vara sângeroasă a lui 1917: ofensiva de la Mărăști, condusă de generalul Averescu, eșuată din cauza bolșevizării armatei ruse, și bătăliile de apărare simultane de la Mărășești și Oituz în care s-au ilustrat generalii Eremia Grigorescu, respectiv Alexandru Averescu, victorii defensive care au permis păstrarea ființei statale a României.
În aprilie 1918 la presiunea Puterilor Centrale, generalul Prezan a plecat din fruntea Marelui Cartier General și a trecut în rezervă după ce obținuse rezultate militare de mare însemnătate. În luna noiembrie 1918 situația s-a schimbat radical în favoarea aliaților României: Franța și Marea Britanie la care s-au adăugat și Statele Unite. La 28 octombrie/10 noiembrie, la cererea aliaților ei, România a intrat din nou în război și în fruntea Marelui Cartier General a trecut din nou generalul Prezan. Prin conducerea lui s-a asigurat angajarea armatei române în apărarea României Mari întemeiată prin voința liber exprimată a bucovinenilor, la Cernăuți, la 15/28 noiembrie, și a transilvănenilor care la 1 decembrie 1918 au decis unirea tuturor teritoriilor locuite de români din monarhia austro-ungară cu România. Idealul național se împlinise.
În primăvara și vara lui 1919 a urmat riposta armatei ungare bolșevizate. În aprilie-mai 1919 armata română a respins trupele ungare pe Tisa, iar în iulie, după ce a respins o nouă ofensivă ungară, armata română a trecut acest rău la 31 iulie, iar la 4 august trupele române au intrat în Budapesta.
La 7 iunie 1923, generalul Prezan a fost numit la propunerea marelui jurist Andrei Rădulescu, membru de onoare al Academiei Române, onoare ulterior oferită și altor generali. În octombrie același an, parlamentul cu majoritate liberală sub auspiciile guvernului condus de Ion I. C. Brătianu, a votat pentru generalul Prezan dreptul acestuia de a purta uniforma militară pentru totdeauna și de a se bucura de toate onorurile din vremea războiului.
La 14 iunie 1930 Parlamentul a votat instituirea gradului de mareșal al României pe care Constantin Prezan îl primește alături degeneralul Alexandru Averescu.
Mareșalul Constantin Prezan a trecut în eternitate la 27 august 1943, la doar două luni după decesul soției sale, la conacul său de la Schinetea, județul Vaslui. I s-au organizat funeralii naționale la care au participat regele Mihai și mareșalul Antonescu, omagiind în felul acesta pe unul dintre cei mai mari comandați militari din istoria românilor.
Citește pe Antena3.ro
