Loteria Naţională, condusă de PD-L-istul Gheorghe Benea, pregăteşte cea mai mare afacere cu statul dintre cele două tururi de scrutin: acordarea unui contract de 120 milioane lei fără TVA unei companii pentru rebranduirea agenţiilor loto, prin ocolirea sănătoasei licitaţii. Firma câştigătoare va fi aleasă în urma unor negocieri în spatele uşilor închise. De ce se grăbesc? Simplu: să facă rost de bani pentru partid.
Conducerea Loteriei Naţionale momeşte, în aceste zile, mediul de business cu cel mai mare contract guvernamental din acest an de criză economică: 120 milioane lei (27 milioane euro) sunt pe cale să intre în conturile unei companii pentru rebranduirea unui număr de 932 de agenţii loto, relatează Financiarul.
Momentul ales pentru desemnarea unui câştigător - taman între cele două tururi de scrutin -, dar şi suma uriaşă au ridicat semne de întrebare atât foştilor conducători ai Loteriei Naţionale, dar şi jucătorilor din piaţa de rebranding. "Pur şi simplu vor să o ia de la capăt cu rebranduirea după ce am făcut în 2007 o licitaţie pentru noul brand şi avem chiar un manual pentru rebranduire.
Alţi bani, altă distracţie. Avem o soluţie câştigătoare din 2007. Pentru ce e nevoie de o nouă soluţie? Ştim cum trebuie să arate o agenţie loto, însă mie la vremea respectivă nu mi-au dat bani în AGA şi în Consiliul de Administraţie pentru demararea procesului de rebranduire", afirmă Liliana Mincă, fost director general al Loteriei Române. Mai mult, Mincă sugerează implicaţii electorale în urma derulării acestui contract. "Se grăbesc cu această licitaţie din motive electorale, mai ales că procesul ales pentru selecţia firmei câştigătoare nu este o licitaţie deschisă, ci dialog competitiv între maximum cinci firme alese de către ei. Se întâlnesc pur şi simplu cu aceste firme cu care vor negocia, iar cu firma agreată, de exemplu, se pot întâlni la final, după ce cunosc ofertele tuturor celorlalţi", susţine fostul director general al Loteriei Naţionale citat de Financiarul.
DERULAREA CONTRACTULUI, TRECUTĂ ÎN SUBTERAN
Graba conducerii Loteriei Naţionale de a desemna un câştigător pentru megaafacerea de 120 milioane lei a stârnit nedumeriri şi în rândul sindicatelor. "Contractul de rebranduire e aprobat de 2-3 luni. Trebuie făcută o lucrare de rebranding. Rămâne de discutat valoarea foarte mare a acestui contract, care mi se pare foarte mare şi mi se pare foarte exagerată. Deocamdată nu au început lucrările şi nu ştiu dacă negociază cu vreo firmă pentru a le acorda acest contract", afirmă Călin Cociş, preşedintele Federaţiei Hermes, care reuneşte lucrătorii din Loteria Naţională. El spune că, deja, procedurile pentru desemnarea câştigătorului licitaţiei au trecut în "subteran". "Joi avem Consiliu de Administraţie, iar acest contract nu se află pe ordinea de zi, pentru că toată derularea lui a trecut în subteran. Se întâmplă multe lucruri pe care nu le putem simţi în timp util. Derularea acestui contract nu se poate face în 2-3 luni. Nu ştiu dacă au semnat cu vreo companie şi dacă au făcut plăţi cu titlu de avans. Subiectul e de urmărit, pentru că mi se pare o sumă astronomică pentru o perioadă de criză. Cu 40.000 de euro, la cât am calculat că se va plăti în acest an pentru rebranduirea unei agenţii loto, poţi cumpăra un spaţiu plus costurile de rebranduire. Un proces de rebranduire este necesar, însă cu costuri rezonabile", spune liderul sindicatului lucrătorilor din Loteria Naţională.
PATRONATELE: "METODĂ DE A FACE ROST DE BANI PENTRU CAMPANIA ELECTORALĂ"
Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), spune că sunt slabe şanse ca Loteria Naţională să ofere argumente solide pentru alegerea dialogului competitiv în dauna unei sănătoase licitaţii deschise, mai scrie Financiarul. "Evident că dialogul competitiv se utilizează atunci când cel care cumpără ceva nu ştie exact ce vrea să cumpere şi atunci poate să o facă. Dar nu cred că Loteria Naţională nu ştia că vrea să cumpere. Da, dacă Legea Achiziţiilor Publice le permite, asta e", afirmă Pârvan. Secretarul general al AOAR nu s-a sfiit şi nici nu s-a ferit să ne confirme suspiciunile privind transformarea atribuirii contractului de 120 de milioane de lei într-o operaţiune electorală de a strânge bani pentru PD-L. "Sunt multe metode de a face rost de bani pentru campania electorală, iar acordarea acestui contract de către Loteria Naţională este una dintre ele", susţine Pârvan.
El afirmă că Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) ar putea să ofere argumente prin care să încline balanţa în favoarea dialogului competitiv ales de Loteria Română pentru acest megacontract sau licitaţia deschisă pe care ar fi trebuit să o aleagă orice instituţie de stat când cheltuieşte bani publici. Numai că sunt slabe şanse ca ANRMAP, condusă de un alt membru PD-L care s-a remarcat în susţinerea orbească a tuturor contractelor publice încheiate de "campionul" Liviu Negoiţă, primarul PD-L al Sectorului 3, să-i dea un răspuns nefavorabil colegului său de partid, Gheorghe Benea, un alt membru PD-L şi şef la Loteria Naţională.
JUCĂTORII DIN REBRANDING: INUTIL, SCUMP ŞI CLIENTELAR
Culmea este că demararea procedurilor pentru această rebranduire de la Loteria Naţională nu a ajuns nici măcar la urechile principalilor jucători din piaţa de rebranding arată Financiarul. "Nu ştiu de această licitaţie. Unde s-a publicat anunţul? La o asemenea sumă nu are cum să fie doar un proces de rebranding, ci poate lucrarea de reamenajare a sediilor în toată ţara: zugrăveli, birouri, mobilier, casete luminoase etc. Ca de obicei statul aruncă cu bani, iar cine vrea poate, trebuie, câştigă licitaţia. E o sumă uriaşă pentru ţara asta. Nu sunt în măsură să comentez legătura cu campania electorală. Nu avem intenţia să lucrăm cu statul", spune Bogdan Branzas, acţionar majoritar al companiei de rebranding. Branzas. El crede că sumele vehiculate pentru rebranduirea agenţiilor Loto sunt foarte mari în comparaţie cu ale procese de rebranduire ale unor jucători mai mari din industria românească. "Din câte ştiu, OMV, după ce a preluat Petrom, a făcut un proces de rebranding simplu şi minimal. Au îmbunătăţit condiţiile pentru clienţi la staţiile de petrol, dar nici pe departe nu au prăpădit 27 de milioane de euro. Este un contract foarte generos. Piaţa de rebranding a fost în 2008 de circa 1,2-1,4 milioane de euro, iar pentru acest an mă feresc să mai fac estimări, pentru că în 2009 nimeni nu se mai laudă cu nimic. Din discuţiile pe care le-am avut cu 25 mari companii, nu s-a materializat nimic. Probabil că o să iasă un scandal mare, la fel cum a ieşit cu brandul de ţară", susţine Bogdan Branzas.
"LICITAŢIE DUBIOASĂ"
Aneta Bogdan, directorul general şi unul dintre acţionarii Brandient, cel mai mare jucător de pe piaţa de rebranding, nu ştia, la rândul ei, de afacerea pusă la cale de oficialii Loteriei Naţionale. "Nu ştiu nimic despre această intenţie a Loteriei Naţionale. De abia au făcut un rebranding acum 2-3 ani cu o altă agenţie, când a ieşit un scandal. Nu ştiu cât de corect este acest buget. Este foarte mare. Acum doi ani am implementat un concept similar la CEC, dar nu ştiu cât au negociat în final pentru un metru pătrat, dar nu cred că au cheltuit suma aceasta aberantă", afirmă Aneta Bogdan. Însă tot directorul Brandient declară că nu o mai miră nimic. "Licitaţia este oricum dubioasă, dar după ce ni s-a întâmplat la licitaţia de la Ministerul Turismului nu mă mai miră nimic. Rebrandingurile pe companie nu se fac din doi în doi ani. Firma pe casă nu se schimbă în fiecare zi, iar ca să fim sinceri la Loteria Română nu brandul vinde, ci monopolul. E o investiţie interesantă, ca să nu spun altceva", afirmă Aneta Bogdan. Ea a insistat pe faptul că suma aruncată de conducerea Loteriei pentru acest contract este foarte mare. "Suma este cu atât mai fabuloasă cu cât Loteria Română are de fapt nişte chioşcuri, nu un sediu de bancă de 200-300 metri pătraţi în medie. Cine conduce Loteria? (n.r - un membru PD-L). Păi de aceea lucrurile se leagă. Lucrurile au mers foarte bine în această industrie, însă, pe măsură ce piaţa se îngustează din cauza crizei economice, cei care nu furau încep să piardă oportunităţi de piaţă în favoarea celor care o fac", spune directorul Brandient.
"Sunt multe metode de a face rost de bani pentru campania electorală, iar acordarea acestui contract de către Loteria Naţională este una dintre ele"
Cristian Pârvan - secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România
Citește pe Antena3.ro