„Operaţiunea ’77”, planul gândit să salveze Bucureștiul de tragedia unui nou cataclism. Dezvăluiri tulburătoare ale inginerului Nicolae Noica, ministru al Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului în perioada 1996-2000

Capitala a fost cel mai afectat oraș de cutremur, nu mai puțin de 1.391 de persoane pierind sub dărâmăturile celor 32 de clădiri pulverizate de unda seismică de 7,4 grade magnitudine pe scara Richter. La nivelul întregii țări s-au înregistrat 1.578 de victime și 11.000 de răniți. Alte câteva zeci de mii de femei, bărbați și copii au rămas fără case… Am învățat oare ceva din această lecție dureroasă? Am întreprins ceva concret pentru a fi capabili să rezistăm în fața unui cutremur la fel de puternic? Răspunsurile la aceste întrebări sunt astăzi, din păcate, înspăimântătoare.Nicolae Ștefan Noica, inginer constructor de meserie, profesor și director în prezent al Bibliotecii Academiei Române, ocupa în urmă cu mai bine de două decenii fotoliul de ministru al Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului în guvernul CDR și din această postură onorantă a schițat, alături de membrii echipei domniei sale, o strategie care să permită conservarea fondului construit în București. „Așa e, în 1999 una din preocupările ministerului pe care-l conduceam a fost să punem în siguranță acest fond valoros, dar și fragil totodată. Ne-am sfătuit mai mulți colegi și am luat o măsură neagreată de unii și de alții. Ce să mai, am decis să punem o sută de buline roșii pe clădirile mai mari de P+4, făcute înainte de 1940, când nu erau norme seismice. Eh, aceste buline se constituiau astfel în semne distinctive pentru imobilele aflate în pericol de prăbușire în cazul unui nou șoc seismic serios”. Așa a început, practic, povestea bulinelor roșii pe care le vedeți astăzi la tot pasul prin București, agățate deasupra intrărilor în blocurile și casele șubrezite de timp, nepăsare și inconștiență. „Pentru a păstra funcționalitatea acestor clădiri - își amintește Nicolae Noica - am propus atunci ca ele să fie consolidate. Am înaintat Guvernului o listă cu construcțiile cu bulina roșie atașată, erau 110 astfel de clădiri doar în București, apoi urmau multe, foarte multe la Iași, la Brașov, la Timișoara, peste tot în țară”.

Pușculița specială

Profesorul Noica, nepot al celebrului filosof Constantin Noica, se foiește în scaunul înalt, apoi reia: „Către finalul mandatului, am făcut un proiect de lege pentru crearea unui fond special destinat consolidării acestor clădiri. Propunerea trecuse de Senat, ajunsese în Camera Deputaților, dar, la doi ani după ce eu am plecat din minister, proiectul a fost închis într-un sertar și cu asta, basta!”. Cum așa? „Domnul Miron Mitrea a retras proiectul, nepropunând nimic în schimb, lăsând totul la mâna hazardului. Mi s-a părut și încă mi se pare ceva foarte grav”. Tonul echilibrat al profesorului se schimbă: „În plus, a desființat Ministerul Lucrărilor Publice și al Amenajării Teritoriului, instituție care data de pe vremea lui Cuza, din 1862”. Glasul sufocat de indignare revine, ușor-ușor, la notele obișnuite, calme: „Să ne întoarcem la ideea cu fondul special, cu planul de consolidare a imobilelor cu structură precară. E limpede că ai nevoie de bani pentru un asemenea proiect ingineresc. Dar să știți că fondurile puteau și pot fi adunate foarte simplu. Cum? Păi, plătesc românii impozite pe clădiri? Plătesc. Eh, iei 10% din acești bani și-i pui într-un fond special. Cu ei poți consolida clădirile expuse riscului seismic. Mai complicat e să-l pui în aplicare - ai nevoie și de voință politică -, dar bani există”.

Soluții nipone

Ce faci însă cu locatarii acestor blocuri ce ar urma să fie supuse reabilitării, mulți bătrâni și neputincioși? Nicolae Noica are soluția pregătită: „Clădirile pot fi reabilitate și fără să-i muți. Ar fi ceva deranj, dar asta este situația. Ce faci? Îmbraci clădirea la exterior cu o diafragmă de beton, iar în interior îi pui niște diagonale de metal, pentru susținere. În șase luni, dacă ai contractat o firmă serioasă, e gata treaba”. Treabă costisitoare, fără îndoială. „Asta e, dacă vrei să preîntâmpini o tragedie mai întorci pe dos și buzunarele. N-ajunge să ridici din umeri. Și-ar mai exista o modalitate de consolidare, una brevetată de japonezi”. Anume? „Niponii au experiență și vă ofer două exemple. La Primăria Generală, peste drum de Cișmigiu, dar și la o clădire a ASE-ului, de pe Grivița, s-au făcut consolidările în felul următor: s-a tăiat baza de fundație și s-au pus niște izolatori pe toată suprafața clădirii. În caz de cutremur - să zicem unul major, de 7,5 grade pe scara Richter -, acești izolatori preiau unda inițială de șoc. De la 7,5 duce șocul la 5, nici nu se simte. Sunt niște izolatori speciali, făcuți în Japonia. La o construcție nouă e și mai simplu. Faci fundația, pui izolatorii, ca într-o cuvă, și gata. Ca noutate în acest domeniu, mai există și niște diafragme așezate în diagonală care preiau, la mijloc, unda de șoc, prevenind astfel mișcările puternice. Asta înseamnă tehnologie!”. Doar că noi trăim în România, nu în Japonia... „Unde nu există voință politică”, a completat scurt Nicolae Noica gândul ce-mi frământa mintea. Așadar, „Operațiunea ’77”, cum am numit pe loc acest plan gândit să salveze Bucureștiul de tragedia unui (eventual) nou cataclism, rămâne doar o propunere cinstită făcută în fața unei istorii prezente cel puțin incapabile să-și înțeleagă trecutul, cu tot cu tragediile lui.

Bulinele roșii au apărut precum ciupercile după ploaie

Inginerul Nicolae Noica ne-a explicat și cum s-a ajuns ca numărul clădirilor cu bulină roșie să crească atât de mult: „Stabilisem să punem buline pe clădirile mai înalte de P+4, ridicate înainte de 1940, dar, ulterior, au început să se facă expertize și la clădiri cu P+1, și la cele cu P+2, să pună buline peste tot... Experții erau interesați să pună cât mai multe, pentru că așa câștigau bani, primăria - ca să se acopere - aproba și, în timp, s-a creat un haos generalizat”. În prezent există în jur de 170 de clădiri încadrate în clasa 1 de risc seismic. „Dar au apărut, apoi, mai multe clase de risc - susține Nicolae Noica. Unde e norma după care s-au stabilit aceste clase? Nu există risc de prăbușire evident, se exagerează. A crescut numărul clădirilor cu risc de prăbușire în caz de cutremur la 200, 300, 400... Fenomenul s-a extins și în țară. E o nebunie!”. 

Modelul german, o mare eroare

Nicolae Noica ne-a atras atenția și asupra unui aspect mai puțin cunoscut: „Tot ce s-a construit în București, dar și în țară înainte de cutremurul devastator din ’40 era copiat după modele germane. Or, nemții n-au cutremure! După năpasta din ’40, autoritățile s-au reorientat și au început să construiască după norme italiene, pentru că Italia era și este o țară zguduită periodic de mișcări seismice. Deci, constituia un model mai bun”. 

Ipoteză-șoc: În 2049 vom fi loviți de un seism devastator?

Profesorul Nicolae Noica ne-a pus la dispoziție un grafic extraordinar, un adevărat istoric al cutremurelor de pe teritoriul României actuale. Graficul, realizat de specialiștii de la Profesional Construct pe baza datelor furnizate de Institutul Național pentru Fizica Pământului, prezintă informații legate de cutremure începând cu anul 1599 și până în 1990. Sunt semnalate trei aspecte esențiale: data cutremurului aflat în dezbatere, magnitudinea fiecăruia și adâncimea. Seismele sunt grupate în intervale de timp ce variază, în cazul celor puternice, între 32 și 37 de ani, dar și în „perechi” de cutremure care se produc odată la 70 de ani. „Informațiile legate de cutremurele din vremea lui Mihai Viteazul - de exemplu - s-au păstrat în mănăstiri. Ulterior, aceste date au fost interpretate de specialiști. Acest grafic, care n-a văzut niciodată lumina tiparului, este un document de mare importanță. De ce? El ne relevă o anumită periodicitate cu care lovesc cutremurele. Este vorba de o perioadă de aproximativ 40 de ani între seismele mai mari. Dar, la o privire atentă, se poate observa că aceste cutremure de peste 7 grade vin câte două, la interval de 70 de ani. De aici înainte, trageți singuri concluziile”, ne-a declarat profesorul Nicolae Noica.

Din șapte-n șapte decenii apar perechi de mari cutremure

Urmând firul raționamentului expus de dl Noica, concluzia ar putea fi următoarea: în vremurile noastre, ultima pereche de cutremure puternice - cel din 1940, de 7,7 grade și cel din 1977, de 7,4 grade s-au produs la un interval de 37 de ani. Ar mai rămâne, astfel, mai puțin de trei decenii până la următorul mare seism. Cu alte cuvinte, conform acestei ipoteze, am avea timp să ne pregătim pentru cutremurul important care va urma până în jurul anului 2049! Potrivit aceluiași raționament, după ipoteticul cutremur din 2049, ar urma un alt mare seism peste 38 de ani, în jurul anului 2087. N-am dus niciodată lipsă de ipoteze, e adevărat, dar întrebarea care rămâne, firească de altfel, este următoarea: suntem pregătiți să înfruntăm un mare cutremur, pentru că, odată și-odată, va veni și acesta?

Ziua coincidențelor mortale 

Analizând atent graficul, prima observație care frapează este, probabil, o coincidență. Primul mare cutremur despre care avem date, cel din 1599, s-a produs într-o zi de 4 martie, aceeași dată fiind valabilă și pentru ultimul mare seism care a zguduit România: cel din 1977! Privind din acest punct de vedere, 4 martie pare o zi cu ghinion pentru noi.

O legendă crescută din molozul „Blocului Colonadelor”: Toma Caragiu, statuia din aur și seiful cu revolvere

Poveștile și miturile urbane ivite din cenușa cutremurului de la 1977 sunt și astăzi fermecătoare. Redăm, în continuare, două dintre acestea, împărtășite nouă anii trecuți de regretatul Romulus Rusan, el însuși prins în timpul seismului sub dărâmăturile de la Blocul Colonadelor din București: „În clădirea în care locuiam, doar Toma Caragiu era mai cunoscut. Ne vizitam, dar nu atât de des, pentru că și ei, și noi, eram foarte ocupați. În blocul-acoladă, cel de lângă al nostru, stătea familia Petroveanu, criticul literar. În acea seară nenorocită, aveau oaspeți, pe poetul Anatol Baconsky cu soția, și pe directorul de la Cartea Românească - Mihai Gafița, tot cu soția. Au murit toți șase. Mai era un tânăr de 21 de ani, pianist genial, fiul compozitorului Dumitrescu. Îl auzeam cântând tot timpul arii clasice. S-a prăpădit și el”, își amintea Romulus Rusan. Tot domnia sa ne-a relatat și despre atmosfera apăsătoare instalată după dezastrul care a lovit Bucureștiul în 1977: „Atunci s-a făcut o diversiune împotriva intelectualilor. Șoferii de taxi duceau vorba că printre dărâmăturile apartamentului lui Toma Caragiu s-au găsit o statuie din aur și un seif plin cu revolvere! Bine, nu erau de vină șoferii, alții inventaseră zvonurile. Era vorba de lupta de clasă, concluzia trebuia să fie că au murit niște granguri, nu niște oameni de cultură. Ceaușescu a politizat foarte mult tragedia, inclusiv prin manevra cu intelectualii bogați. Țin minte că umbla, alături de Elena Ceaușescu, pe toate șantierele, îi grăbea pe muncitori să curețe ruinele, să nu se mai vadă dezastrul. Poza în salvator”.

Minunea de la barul Continental

Fostul soț al poetei Anei Blandiana ne-a mai dezvăluit un episod controversat, consumat la puțin timp după cutremur: „Ceaușescu a ajuns la blocul nostru după 16 zile. A ordonat să se strângă molozul, fiarele, inclusiv morții și totul a fost dus, la grămadă, într-o localitate de lângă Glina, Valea Boului parcă se numea”. Încheierea surprinde prin nota ei tragicomică: „Apoi, s-a petrecut ceva senzațional. Au găsit în subsol, la barul Continental, un supraviețuitor. Era record mondial, să supraviețuiască 16 zile în asemenea condiții! De fapt, cred că omul respectiv a fost pus acolo chiar atunci, pentru a arăta țării și întregii lumi cât de rezistenți sunt românii și câtă grijă au conducătorii de ei. Sau poate că era adevărat, să mă ierte Dumnezeu, dar să reziști 16 zile sub dărâmături... În fine, au încercat să repare blocul, dar n-au reușit mare lucru. Ceaușescu a dat apoi ordin să se zugrăvească, să se cosmetizeze totul, să arate frumos”.

758 de clădiri-capcană

179 de clădiri din București, neconsolidate, sunt încadrate în clasa 1 de risc seismic care prezintă pericol public. Acestora li se adaugă un număr de 177 de clădiri clasificate în clasa 1 de risc seismic, 307 clădiri din clasa a doua de risc seismic, 90 de clădiri din clasa a treia de risc seismic și, în sfârșit, 5 clădiri din clasa a patra de risc seismic. În total, 758 de clădiri din București au nevoie urgentă de consolidare.

Cifră

1.578 de morți, 11.000 de răniți și alte câteva zeci de mii de oameni au rămas fără case, în urma devastatorului cutremur din 1977

Cifră

32 de clădiri s-au prăbușit în București, orașul cel mai afectat de efectele cutremurului din 1977 

Splash

45 de ani s-au scurs de la cutremurul din 1977, cataclism în care și-au pierdut viața mai mulți scriitori, actori și artiști de renume ai culturii românești

Citat

„Se exagerează mult pe tema cutremurelor. Pică tot centrul, pică Magheru, pică Bucureștiul... Nu-i chiar așa”, Nicolae Noica, profesor și inginer constructor

Cifră

7,4 grade pe scara Richter a fost magnitudinea cutremurului din 1977

Cifră

56 de secunde a ținut cutremurul din 1977