Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Viorel Lazarescu a participat la mitingul din 21 decembrie 1989 in calitate de fotoreporter al agentiei Agerpres. Misiunea lui era sa fotografieze multimea de pe platoul din dreapta Comitetului Central, acolo unde se afla si unul dintre operatorii televiziunii.
Indicatia principala pentru surprinderea mitingului pe pelicula foto era ca in imagine sa apara cu preponderenta portretele lui Nicolae Ceausescu, in dauna celor cu Elena Ceausescu. Numaratoarea de portrete prin teleobiectiv a fost intrerupta de busculada din preajma Hotelului Bucuresti. Fotoreporterul a auzit vuietul dement care a dezlantuit multimea si explozia din preajma Bisericii Kretulescu. Ulterior, dintr-o discutie avuta cu generalul de securitate Neagoe, a aflat ca mitingul din 21 decembrie a fost comandat de Elena Ceausescu.Daniela Dumitrescu
Viorel Lazarescu: In dimineata aceea a venit in camaruta noastra Traian Prosan, seful nostru, si ne-a spus ca, dupa toate probabilitatile, va avea loc un miting. Nu era nici el sigur de asta. Pe la 11:00, am coborat la parter sa vad ce se intampla cu mitingul asta si, chiar si-acolo veneau informatii contradictorii. Nu se stia exact daca se va tine sau nu mitingul. Pana cand a venit Prosan disperat la noi in camera si ne-a anuntat ca a inceput mitingul. Stiam de evenimentele de la Timisoara, oamenii care urmau sa vina in Piata Palatului erau si ei la fel de nemultumiti ca cei de la Timisoara si ma gandeam ca ar fi putut si ei sa inceapa sa strige la un moment dat ce nu trebuie.
La vremea respectiva, nu. Insa, ulterior, stand de vorba cu generalul de securitate Neagoe, acesta mi-a spus ca mitingul fusese comandat de Elena Ceausescu. Dar nu mi-a dat alte amanunte.
Citește pe Antena3.ro
La inceput au vorbit tinerii UTC-isti. Era o schema clasica de discurs. Intai premareau realizarile si apoi infierau actiunile de la Timisoara. La un moment dat a inceput sa vorbeasca Ceausescu. Nu cred ca au trecut 20 de minute de la inceputul cuvantarii ca s-a auzit acel vuiet.
Ce ati auzit exact?
Vuietul asta s-a suprapus cumva cu niste tipete inumane. Se auzea ca un sunet prevestitor cutremurului⦠Simteai spaima in oase. Toate astea veneau dinspre Hotel Bucuresti. Eu tocmai scosesem teleobiectivul sa-i fac un protret tovarasului si l-am indreptat in directia aceea. Am vazut asa ca o unda de soc. O multime de oameni care fugeau si veneau spre practicabilul meu ca un val. M-am tras inapoi pentru ca mi-era frica sa nu cadem cu practicabil cu tot. Cantarea cam 800 de kilograme si ma gandeam sa nu cumva sa omoram oameni. La un moment dat, valul de oameni a ajuns la schela asta, parca s-a spart de ea⦠Lumea urla innebunita, unii s-au retras sub balcon, altii au fugit inspre Teatrul âTandarica". Urlau de spaima din cauza sunetului sau a vibratiilor, ce Dumnezeu a fost⦠Nu se striga nimic, eram toti inspaimantati pentru ca nu stiam ce se intampla.
Valul uman s-a âcalmat" in preajma practicabilului, in schimb, dupa ce forta lui s-a atenuat, am gasit pe platforma pe care stateam o poseta de dama ajunsa in mod inexplicabil la acea inaltime. Am deschis-o, am dat de buletin si am strigat tare cine este doamna Solomonescu. O tin minte pentru ca avea acelasi nume cu o adjuncta a ministrului de Externe de atunci. Mi-a raspuns de jos o femeie speriata si i-am aruncat poseta.
Ceausescu tot striga in microfon ca la un telefon stricat, iar pe scarile de la intrare si lipiti de zidurile de sub balconul prezidential erau oamenii de ordine, activistii si securistii care intotdeauna erau plasati in primul rand la orice miting. De sus le vedeam figurile speriate si nedumerite, incapabile sa inteleaga ce se intampla. Era pentru prima data cand ii vedeam speriati, depasiti de situatie. Si am auzit si al doilea vuiet venit din directia Bisericii Kretulescu.
Era ceva intens, suficient de tare ca sa sperie, era ca un strigat care raspandea frica, iar mai tarziu am aflat ca o data cu strigatul o echipa deghizata in muncitori veniti de la o fabrica, dotata cu portrete si steaguri, au aruncat o alta petarda si au intepat oamenii, in special femeile pentru a amplifica panica. Am pus imediat teleobiectivul la ochi si am facut cateva fotografii in directia aceea. Un al doilea val uman venea iar spre practicabilul nostru. M-am prins cu amandoua mainile de balustrada groasa si am asteptat consecintele cu inima la gura. N-am fost daramati nici de-al doilea val.
Cameramanul isi imbratisase trepiedul pe care era montata camera si se uita speriat in jur, vorbind in permanenta in microfonul de pe casti. Probabil ca le comunica celor din carul de transmisie ce se intampla in piata. Imediat ce a trecut valul, cameramanul si-a reluat locul transmitand in continuare, iar eu am pus din nou teleobiectivul la ochi fotografiind scene care ma ingrozeau, scene pe care nici nu mi le imaginam de frica. Doar in filmele politice ale lui Costa Gavras mai vedeam secvente cu o asemenea atmosfera. Ceausescu de la balcon tot striga sa se refaca ordinea, iar oamenii erau rugati de catre politruci sa-si ocupe locul in formatie, numai ca formatia, masa de manevra a tuturor timpurilor, nu mai dorea sa asculte de nici un ordin si arunca, scarbita, tot ce avea in mana, eliberandu-se parca de materialul de propaganda. Sub ochii mei se forma o gramada de lozinci pe panza, portrete ale ilustrilor conducatori.
Viorel Lazarescu: Fotografiam acele scene si nu credeam ca eu sunt acela care consemnez pe pelicula acea destramare a mitingului, care putea fi un inceput de istorie. Am tras trei sau patru filme pana cand in Piata Palatului nu a mai ramas nici un om. Priveam aproape de la aceeasi inaltime balconul pustiu, iar cand de dupa o perdea de la etajul unu si-a facut aparitia o fata speriata de militar, ofiter superior, poate general, am stiut ca cei din interior au pierdut partida.
Viorel Lazarescu: Nu. Am predat filmele lui Prosan si m-am retras si eu. Fotografiile cu busculada insa au fost cenzurate, nu au aparut in Scinteia.
