x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special A fost mai intai sot si apoi a devenit print

A fost mai intai sot si apoi a devenit print

17 Mai 2004   •   00:00

EDITIE DE COLECTIE

Printul. Asa i se spunea in facultate. Soarta i-a scos-o in cale pe Principesa Margareta. S-a indragostit, a cerut-o in casatorie, iar Familia Regala l-a acceptat.
DANA ANDRONIE

O masa si doua fotolii din rachita se asortau cu peretii goi. Pe masa, o farfurie de portelan, un tacam din argint si un suport pentru ou. Tot din argint. Era ora micului dejun. Pentru Radu Duda. Dupa ce a absolvit Facultatea de Arta Teatrala si Cinematografica, actorul fusese repartizat la Suceava. „Ne-au promis ca fac un bloc numai pentru actori, dar ne-au dat, in schimb, niste apartamente jalnice", ne povesteste actrita Carmen Tanase, una dintre cele mai bune prietene ale Altetei Sale Principele Radu de Hohenzollern-Veringen. Fost Radu Duda.

I-a fost predestinat sa ajunga in Familia Regala

„Familia Duda s-a nascut cu o stea norocoasa deasupra", ne dezvaluie, razand, Carmen Tanase. In facultate, i se spunea "printul". I-a fost predestinat sa ajunga in Familia Regala", declara actrita. Radu Duda a cunoscut-o pe Principesa Margareta la o Gala Uniter. Amandoi trebuia sa inmaneze premii. Destinul i-a adus din nou fata-n fata la o alta receptie, unde s-a aprins scanteia. S-au mai intalnit dupa un timp la Paris, la inmormantarea lui Eugen Ionesco. Au devenit prieteni, s-au placut, s-au iubit si s-au casatorit. Familia Regala a fost impresionata de cel care ii cerea mana principesei. Totul era perfect, mai lipsea nunta regala.

Principesa Margareta si Principele Radu s-au casatorit religios in biserica ortodoxa greceasca din Lausanne, sambata, 21 septembrie 1996, la ora 11.00. Conform traditiei regale, au fost cununati de Majestatea Sa Regele Mihai I (ceremonia verighetelor) si de Majestatea Sa Regele Constantin al Elenilor (ceremonia coroanelor de aur). La sfarsitul ceremoniei, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat in cartea bisericii actul casatoriei, dand, astfel, consimtamantul absolut necesar pentru ca mariajul sa fie acceptat in Familia Regala a Romaniei.

A purtat rochia Reginei Ana, din 1948

Nunta a fost celebrata de Inalt Prea Sfintia Sa Mitropolitul ortodox Damaskinos al Elvetiei, impreuna cu preotul Adrian Diaconu, parohul Bisericii Ortodoxe romane din Lausanne. A mai oficiat parintele Iossifidis, parohul Bisericii grecesti Ortodoxe din Lausanne, care a gazduit evenimentul.

Biserica ortodoxa greceasca din Lausanne este locul unde a fost botezata Alteta Sa Regala Principesa Margareta, ca si surorile ei Elena si Irina, precum si locul unde a avut loc ceremonia funerara a Majestatii Sale Regina-mama Elena a Romaniei. Mitropolitul ortodox Damaskinos al Elvetiei a fost prezent la toate aceste evenimente, de-a lungul anilor, ca si la casatoria Regelui Mihai si a Reginei Ana, la Atena, pe 10 iunie 1948, cand era tanar diacon.

Majestatea Sa Regele Mihai a insotit-o la altar pe Principesa Margareta, la ora 11.00. Alteta Sa Regala Principesa Margareta a purtat rochia de mireasa a mamei ei, Regina Ana, confectionata la Paris, in 1948. Inelele de casatorie au fost facute dintr-o mica piesa de aur daruita de Regina-mama Elena. Principele Radu a sosit impreuna cu mama sa, fiind imbracat intr-o jacheta neagra numita „Morning Coat", cu vesta gri deschis, cu cravata argintie si cu pantaloni gri, in dungi negre.

Nuntasii au mancat in sufrageria din cort

La casatorie au participat sute de oameni, romani din Elvetia, dar si din Romania, veniti cu autocarele. Evenimentul a fost intens mediatizat in Romania, ca si in Europa si S.U.A. De la nunta regala n-au lipsit, bineinteles, ziaristii. In grup restrans, ce-i drept.

La biserica, Familia Regala a Romaniei a sosit in doua masini de colectie: un Bentley rosu (Regele si Principesa Margareta) si un Rolls Royce bej (Principele Radu si mama sa). Ambele masini datau din prima jumatate a secolului al XX-lea. Petrecerea a avut loc intr-un sat de langa Versoix, Veytey, la Polo Club. La ora 13.00, peste 200 invitatii s-au strans intr-un imens cort alb, impartit in sufragerie si „Cocktail Room", unde s-au servit aperitivele. Meniul s-a numit „Wedding Breakfast" sau „Wedding Luncheon".

Regina in canadiana si pantaloni

Prietena Principelui Radu de Hohenzollern-Veringen, Carmen Tanase, a vrut, initial, sa refuze invitatia la nunta. De ce? Simplu: „Nu stiam cum sa ma port. Ma gandeam cum o sa bag eu in gura o chiftea? Veneau numai capete incoronate. Am stat de vorba cu Radu si mi-a zis ca trebuie sa stau relaxata, pentru ca sunt oameni absolut normali. Cum poti crede ca un rege este un om normal?". A crezut pana la urma, caci a vazut cu ochii ei. „Am ajuns la Versoix, pe la ora 2.00 dimineata. Ploua, era frig. In usa casei ne astepta chiar Regina. Era imbracata cu canadiana, in pantaloni, fara coroana. Foarte primitoare, amabila si vesela. La nunta nu s-a dansat. Mirii au intretinut mesenii si au facut poze cu fiecare invitat. Seara, cei mai apropiati Familiei Regale au fost chemati acasa, la Versoix, unde au petrecut pana la 2.00 dimineata. Insurateii au plecat in luna de miere in Iordania, la invitatia Altetelor Regale Principele Hassan si Principesa Sarvath ai Iordaniei. Au locuit la Amman, dar si la Aqaba, pe malul Marii Rosii si la Petra, in defileul istoric al Iordaniei. N-au ratat ocazia de a vizita si locurile de la Marea Moarta, Jerash (sit arheologic din perioada romana), Muntele Nebo, legat de viata lui Moise, precum si Madaba, renumit pentru traditia fabricarii mozaicului.

Meseni cu sange albastru

Principesa Margareta si Principele Radu de Hohenzollern-Veringen au avut peste 200 de invitati. Nu puteau lipsi, bineinteles, regii si reginele, ducii si ducesele. Iata lista cu Majestatile Sale si Altetele Sale Regale. Au fost prezente si personalitati apropiate Familiei Regale romane, colegi de facultate ai Principesei si ai Principelui, oameni de cultura, personalitati politice, oameni de afaceri, precum si colaboratorii Regelui Mihai: consilieri politici, militari, istorici etc. Au participat, de asemenea, colaboratori directi ai Casei Regale din acea vreme.

  • MMLL Regele Mihai si Regina Ana

  • MS Regina Sofia a Spaniei

  • MS Imparateasa Farah Pahlavi

  • MMLL Regele Constantin si Regina Anne Marie ai Elenilor

  • AALLRR Marele Duce Henri si Marea Ducesa Maria Teresa de Luxemburg

  • ASR Infanta Elena a Spaniei si Ducele de Lugo AALLRR Ducele Amedeo si Ducesa Silvia de Aosta (Italia)

  • ASR Dom Duarte, Ducele de Braganza (Portugalia)

  • AALLRR Principele Alexandru si Principesa Catherine ai Serbiei si Iugoslaviei

  • Arhiducele Christian si Arhiducesa Maria Astrid ai Austriei

  • ASR Principesa Chantal a Frantei si sotul ei

  • ASR Principesa Irina a Greciei

  • Arhiducele Dominic al Austriei (fiul Principesei Ileana a Romaniei, Maica Alexandra) si sotia lui

  • ASR Principesa Sofia a Romaniei

  • Altetele Lor Principele Charles si Principesa Veronique della Torre e Tasso (Italia)

  • Copiii ASR Principesa Elena, Nicolae si Elisabeta-Karina

    MS - Majestatea Sa

    MMLL - Majestatile Lor

    AALLRR - Altetele Lor Regale

    ASR - Alteta Sa Regala

    Si-a schimbat certificatul de nastere

    Radu Duda s-a nascut la 7 iunie 1960, la Iasi, intr-o familie de medici. La trei ani dupa ce s-a casatorit a primit titlul de Principe de Hohenzollern-Veringen, special creat de Alteta Sa Principele Friedrich-Wilhelm-Hohenzollern. Interesant este faptul ca i s-a schimbat si certificatul de nastere o data cu primirea acestui titlu, pe care nu-l va putea transmite urmasilor. Principele Radu este reprezentant special al Guvernului pentru Integrare, Cooperare si Dezvoltare Durabila, Consilier al Majestatii Sale Regelui Mihai I si Maior (r) al Armatei romane. De asemenea, Principele Radu a sustinut o bogata cariera artistica in teatru, film si televiziune in tara, dar si Franta, Belgia, Elvetia, Luxemburg, S.U.A., Israel, Macedonia si Camerun. In 1999, Alteta Sa a creat in Elvetia asociatia culturala „Spectacolul Secolului XXI", consacrata promovarii culturii Europei de Est.

    SUMAR EDITIE DE COLECTIE

    Nunta la romani

    Cum a zburat puiul de cuc din Casa Regala

    Petreceri domnesti

    Sarbatoare in tot satul

    Idila se nastea la sezatoare

    1944: „Se desfac cu viteza inimaginabila..."

    Voie buna cu secera si ciocanul in spate

    Dumnezeu a cerut oamenilor sa fie perechi

    La "Nunta Zamfirei" astazi se joaca altfel

    Nunta cu protocol, in Marginimea Sibiului

    Pirostriile se pun in Cimitirul Vesel

    Nunta in Frumusita

    „Sa imbatraniti pe aceeasi perna!"

    Masa bogata si voie buna

    Mireasa de ieri, mireasa de astazi

    A fost mai intai sot si apoi a devenit print

    Ceremonii cu fite

    Virginitatea e o floare pe cale de disparitie

    Afacerea "Nunta"
  • ×