x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special A umilit Dinamo

A umilit Dinamo

de Mihai Igirosanu    |    27 Oct 2007   •   00:00
A umilit Dinamo

Condusă şi inspirată de geniul lui Nicolae Dobrin, FC Argeş a căştigat la 24 iunie 1979 chiar in Ştefan cel Mare, contra lui Dinamo, una dintre cele mai dramatice lupte pentru titlul de campioană din istoria fotbalului romănesc.

"Finala campionatului, aşteptată cu un interes extraordinar, care a impuţinat masiv numărul spectatorilor pe toate celelalte terenuri, s-a incheiat cu victoria meritată a piteştenilor, după un joc de mare tensiune, in care setea de victorie a dinamoviştilor a primit un veto din partea lui Dobrin, care a oferit tribunelor şi telespectatorilor al nu mai ştiu cătelea meci al vieţii sale, el fiind jucătorul care a dominat din toate punctele de vedere terenul"

Ioan Chirilă, ziarul Sportul 1979

Condusă şi inspirată de geniul lui Nicolae Dobrin, FC Argeş a căştigat la 24 iunie 1979 chiar in Ştefan cel Mare, contra lui Dinamo, una dintre cele mai dramatice lupte pentru titlul de campioană din istoria fotbalului romănesc. Găscanul contribuia decisiv la cel de-al doilea titlul cucerit de echipa din Trivale, care a invins pe Dinamo cu 4-3 in urma unei partide senzaţionale. A fost practic ultima reprezentaţie de referinţă din cariera unuia dintre ultimii romantici ai fotbalului.

EXECUŢII. In sezonul 1978-1979, avănd experienţa din urmă cu şapte ani, piteştenii au mai dat o lovitură. Meciul Dinamo - FC Argeş din ultima etapă a campionatului avea un caracter decisiv. Gazdele aveau nevoie de victorie pentru a se incununa, in vreme ce argeşenii deveneau campioni şi printr-o remiză. Dragnea a deschis scorul rapid, reluănd cu capul după un corner executat de Ţălnar, dar oaspeţii au revenit după doar patru minute. Dobrin a driblat tot la mijlocul terenului, i-a pasat lui Iovănescu, acesta l-a lansat excelent pe Radu II, care a egalat. Pănă la pauză, piteştenii au dus scorul la un 1-3 fără speranţe şi se părea că totul este rezolvat. Numai că Augustin şi Dudu Georgescu (din penalty) au făcut 3-3, iar finalul avea să fie unul din infarct. Arbitrul de centru, sătmăreanul Otto Anderco, avea să-i exaspereze pe cei de la FC Argeş, prelungind meciul cu aproximativ patru minute. A fost suficient pentru ca Nicolae Dobrin să mai ofere un gol-capodoperă, şutănd senzaţional de la circa 20 de metri după ce se jucase cu adversarii. Găscanul a stabilit scorul final, Dinamo - FC Argeş 3-4. "Toată lumea ştie ce i-am spus la finalul acelui meci, că dacă mai prelungeşte ca să marcheze Dinamo o să marchez eu. De atunci nu am mai vorbit niciodată cu el, nici după o zi, nici după o săptămănă, absolut niciodată", şi-a amintit Dobrin intr-unul dintre ultimele sale interviuri. La sfărşitul acelui an, 1979, aureolat de cucerirea titlului, Nicolae Dobrin a cucerit din nou titlul de cel mai bun jucător al anului. Meciul Dinamo - FC Argeş (3-4) a fost unul dintre puţinele partide decise de genialitatea şi inteligenţa unui fotbalist a cărui celebritate nu s-a extins doar din cauza sistemului.

Mentorul Halagian

Florin Halagian, omul care timp de 12 ani a gestionat cariera lui Nicolae Dobrin, nu poate uita meciul de poveste din 1979. "Pănă şi trofeul fusese inscripţionat de FRF cu «Dinamo Campioană Naţională». Gicu era suspendat de mine, că mă supărase. Cu două zile inainte de meci a venit şi m-a implorat să-l bag in echipă. Spunea că el va da golul victoriei. In minutul 92 a luat mingea de la centrul terenului şi a inceput să dribleze. Apoi, de la 30 de metri, i-a dat un gol lui Anuţei pe care nu-l va uita niciodată", a rememorat Halagian.



● Povestea lui Dobrin povestită de Dobrin ● Spectator de lux ● Imposibil recurs pentru Prinţul din Trivale ● S-a refăcut cuplul Dumitrache - Dobrin ● Bisturiul care a salvat driblingul  ● In topul de suflet al lui Helmut Schon ● Evadarea la Craiova
Â

×
Subiecte în articol: dinamo ediţie specială dobrin