Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scriindu-ţi numele de două ori în titlu, am auzit în minte începutul unui poem al tău: "Amiral, Amiral"... L-ai scris, cred, când aveai tu 26 de ani, eu 25. Nu l-am recitit de atunci; cei ce-s curioşi îl vor depista într-unul dintre volumele tale de tinereţe. Amiralul metaforic erai tu. Scriai despre viaţa pe care încă nu o trăiseşi, ca despre un ocean ale cărui valuri ameţitoare vor asalta "norocosul tău bord". Vezi că ţin minte?
Deci, dacă mă auzi în această clipă, de la spirit la spirit - ţii minte acele "jam sessions" ale noastre (jazzmenii petreceau asemenea nopţi, cântând improvizat ore şi ore), când ne adunam în apartamentul lui Ilie Constantin, tu, Constanţa Buzea, Ilie, fireşte, şi eu, înainte să fi scris "Prins" şi "Dulce ca mierea e glonţul patriei". Uneori şi alţii. Ca să scriem poezii toată noaptea şi să ni le citim, când zorii erau pe drum către Bucureştiul nostru.
Adrian, scriu aceste rânduri pentru că eram amici frecvenţi atunci. Da, tu basarabeanul, eu bucureşteanul, amândoi juniori într-o înnoire literară în care străluceau Nichita Stănescu, Matei Călinescu, Breban... Apoi viaţa ne-a despărţit. Am avut poziţii divergente chiar înainte să fug eu. Atât de divergente, încât când ne-am reîntâlnit prima oară, în '94 cred, la Alba-Iulia, cei din jur care ne cunoşteau au trăit o secundă de suspans.
Apoi, mi-ai întins mâna.
Apoi, ţi-am acceptat-o.
De ce îţi scriu? Dacă eşti în infinit, "norocosul tău bord" înfruntă alte valuri, ale infinitului. În aceste zile, când se adună flori în faţa casei tale în mormane, cum s-au adunat în Hollywood la moartea lui Michael Jackson, iată ce gândesc: tu ai trăit într-un fel care oferă o lecţie. E lecţia talentului în raport cu puterea - dar un talent atât de fecund, încât reuşeşte să rămână pur în sinea lui, iar pentru cititorii cei mai importanţi, cei anonimi, nesiliţi de nimeni să te placă, ai fost o bucurie şi o necesitate.
Cum se vede. Uită-te la flori.
Sunt de la cititorii cărora le-ai dat ceea ce nu aveau de la nimeni altcineva. Şi de nicăieri din altă parte. Îi văd în minte, la pragul tău. Succesul de masă, despre asta ştiu ce spun. Succesul de masă, cu mulţi admiratori (şi deci, cu destui detractori), el reflectă ceva adânc. Ceva absolut bazal. Nu-l are nimeni care nu-l merită.
Ai servit o nevoie interioară a cititorilor, pe care altcineva nu putea s-o servească. Ce preţ ai plătit? Unul enorm. A trebuit să accepţi pactul faustic. Dar n-ai fugit de la ziua judecăţii. Şi cititorii, în majoritate, te-au iertat, unii nici nu te-au acuzat. Pentru că le-ai dat ceva atunci când nu-l aveau de nicăieri, tu, controversat, ambiţios, zgomotos, autentic, dar şi apocrif, plin de ego, dar totuşi cuceritor, şi legat de un spaţiu şi de cei din acel spaţiu, dincolo de orice păcate.
Adrian, eşti în companie bună. Alţii n-au făcut nimic pentru care să fie iertaţi. Nici o încercare de a supravieţui dictaturii fie şi doar în cuvinte, nici o operă durabilă, nici o operă, punct! N-au alinat nici un suflet, şi evident nici pe al lor. N-au pentru ce să fie iertaţi. Dar tu ai pentru ce să fii înţeles. După Revoluţie n-ai cerşit îndurare şi nu ţi-ai pus cenuşă în cap. În tine e o lecţie de viaţă.
Zâmbeşte deci. Va veni ziua când nu înfierarea, ci simpatia umană şi respectul pentru cei care nu-s ca noi, dar sunt de talia noastră, vor fi la modă. Între timp, ţi-o spun sobru, ca un opus al tău care te respectă.
Te-ai dus devreme, şi-mi pare rău, amiral al norocosului bord.
Citește pe Antena3.ro
