Agendele generalului Vasile Milea

Procurorii fac arheologie, cautand probele disparute, care ar putea clarifica imprejurarile mortii generalului Vasile Milea. Sunt audiati in premiera martori importanti. O pista pretioasa conduce spre cele cinci agende ale lui Milea, in care acesta isi notase scrupulos toate ordinele date si primite in zilele Revolutiei. Agendele incomode sunt ascunse de Armata, care zice ca le-a pierdut. Reluarea anchetei privitoare la moartea generalului Vasile Milea, ultimul ministru comunist al Apararii Nationale, i-a transformat pe procurorii militari intr-un fel de arheologi, care, pornind de la cateva "cioburi" de informatie, trebuie sa reconstituie in amanunt un eveniment dramatic ce a avut loc intr-un trecut nu prea indepartat.

Ancheta mortii generalului Milea, reluata de procurorii Sectiei Parchetelor Militare din Parchetul General, se dovedeste a fi deosebit de anevoioasa: o buna parte din probele ce puteau fi gasite la scurt timp de la producerea dramei au disparut si nu mai pot fi refacute decat cu mare greutate.

Investigatia de acum, initiata in urma campaniei declansate de Jurnalul National, este cu atat mai dificila cu cat prima cercetare a fost superficiala, bazata pe declaratii si nu pe probe materiale. Lucrurile sunt si mai complicate, intrucat abia acum anchetatorii constata ca exista contradictii intre declaratiile martorilor si expertizele medico-legale. O astfel de contradictie este cea referitoare la existenta unei leziuni pe care generalul ar fi avut-o la cap: martorii vorbesc despre ea, in timp ce expertiza IML o trece sub tacere. Nici plansele fotografice anexate la dosar nu sunt de mare ajutor. Cele care prezinta ranile de pe trupul lui Milea nu redau decat un bust care nu poate fi identificat in mod direct, despre care trebuie sa credem ca era al generalului.

AUDIERI IN PREMIERA. De cand procurorul general a decis redeschiderea "dosarului Milea", cei doi procurori militari insarcinati cu refacerea anchetei au efectuat o serie de investigatii complexe, concretizate intr-un dosar cam de patru ori mai consistent decat cel din 1990. Ei au audiat deja 29 de persoane din care 18 martori noi, oameni care nu au mai depus marturie. Audierea altor martori la fel de importanti nu mai este posibila. Unii dintre ei au murit. Este cazul dr. Dan Schiopu, medicul legist care l-a autopsiat pe Milea, la fel ca si asistentul Vasilescu de la IML, cel care l-a "echipat" pe fostul ministru cu uniforma de gala in care a fost inhumat. Audierea lor putea sa clarifice zvonurile despre urmele de violenta care ar fi existat pe trupul generalului. Alti posibili martori sunt bolnavi, plecati la tratament in strainatate ori au o sanatate atat de precara incat nu se mai poate vorbi cu ei.

MISTERUL AGENDELOR. Unul dintre martorii audiati in premiera de actualii anchetatori este Alexandru Barbu, fostul aghiotant al ministrului Milea. Acesta a vorbit despre misterioasele agende personale ale generalului. Pana acum s-a stiut ca Milea ar fi avut trei astfel de agende in care facea zilnic tot felul de insemnari. Fostul aghiotant a corectat aceasta informatie afirmand ca, in realitate, Milea a avut nu trei, ci cinci astfel de agende. Prima dintre ele continea informatii deosebit de importante legate de tranzactiile cu armament si stadiul fiecaruia dintre contractele in derulare. A doua continea informatii referitoare la starea sistemului de irigatii, iar cea de-a treia cuprindea situatia la zi a lucrarilor de la Canalul Dunare-Bucuresti. Aghiotantul Barbu a mai relatat ca, fiind deosebit de meticulos si ordonat, ministrul Milea a mai avut inca doua agende, tinute si ele "la zi". Intr-una din ele isi nota toate ordinele primite direct de la Ceausescu. In cea de-a doua isi nota, in amanunt, toate ordinele date de el insusi, in calitate de ministru al Apararii, factorii de decizie militara carora le erau adresate si modul de executare.

"AGENTURILI". La aceasta unica audiere la care a fost convocat dupa moartea sefului sau, aghiotantul lui Milea le-a mai declarat anchetatorilor ca in octombrie-noiembrie 1989 fostul ministru al Apararii a fost contactat de atasatul militar de la Belgrad, care l-a atentionat asupra eventualitatii producerii unor miscari revendicative si chiar a unei lovituri de stat. Acum, numeni nu mai stie cum a "fructificat" Milea acele informatii si nici daca ele au stat la baza afirmatiilor lui Ceausescu referitoare la "agenturili" straine care vor sa destabilizeze Romania. Cert este insa ca, la scurt timp dupa moartea lui Milea, toate cele cinci agende ale sale au disparut fara urma. Fostul aghiotant Barbu a afirmat ca acele carnete au fost predate la Directia Secretariat a MApN. Dupa reluarea anchetei, procurorii militari au cerut de la Ministerul Apararii Nationale acele documente.

Raspunsul Secretariatului MApN a venit abia dupa trei luni. In mod surprinzator pentru o institutie care are un adevarat cult pentru inregistrarea si pastrarea oricarui document care are un cat de vag caracter secret, in acest caz, procurorilor li s-a raspuns ca agendele lui Milea nu mai exista, pentru ca, pur si simplu, au fost distruse. Putin probabil. Mai credibila pare a fi ipoteza ca in acele agende este descrisa pas cu pas activitatea Armatei in cursul represiunii ordonate de Ceausescu, represiune in care au fost implicati multi dintre ofiterii care acum au pe umeri stele mari de aur si functii importante, capetenii care nu vor sa se stie cu ce s-au ocupat intre 17 si 22 decembrie ’89.

DEPLASARI "LA FATA LOCULUI". Noii anchetatori au facut si o serie de investigatii specifice, care, in mod ciudat, nu au fost luate in calcul in 1990. Procurorii s-au dus in biroul in care a murit Milea. Desi nu mai au aproape nimic in comun cu infatisarea lor din decembrie ’89, incaperile au fost fotografiate asa cum arata acum. Mai mult decit atat, procurorii au fotografiat si toate imobilele invecinate, care se vad prin ferestre. Din fotografii se observa clar ca acel birou este mai sus decat cladirile vecine, fapt ce pare sa excluda posibilitatea ca fostul ministru sa fi fost "executat" de un lunetist amplasat pe una din ele. Efectuate in premiera, aceste cercetari sunt utile, pentru ca, dupa cum afirma procurorii: "Ancheta initiala a fost prost facuta, iar toti cei implicati, de la procurori la judiciaristi si legisti, au lucrat vraiste. Nu trebuia sa fie asa, caci, indiferent de functia decedatului, era vorba de o moarte suspecta, caz in care chiar si legislatia comunista era foarte riguroasa". In dosarul vechii anchete nu exista o sesizare prealabila si nu se poate spune ca s-a facut o cercetare propriu-zisa. In mod surprinzator, atunci s-au utilizat doar probele, adeseori contradictorii, ce duceau la "pista" suicidului. In schimb, probele materiale, strict obiective, care nu sustineau aceasta solutie au fost aproape ignorate.

PROBE ABSENTE. Din datele reconstituite pana acum rezulta ca, in "cazul Milea", erorile, chiar si cele birocratice, s-au tinut lant. Cu toate ca in primele momente fostul ministru a fost dus la Spitalul Elias, acolo nu s-a intocmit nici un fel de act care sa ateste ca ar fi fost in acel spital, fie chiar si pentru scurt timp. "Fisa Anexa" a fisei de la Terapie Intensiva (ATI), ce continea si electrocardiograma care demonstra ca Milea era deja mort, nu se regaseste nicaieri. Exista doar o copie xerox fara numele "pacientului", copie asumata de unul din medici.

Actele medicale ale generalului au fost cerute de la directia spitalului, dar raspunsul a fost ca acelea nu mai exista. O alta ciudatenie este ca certificatul de deces al lui Milea, eliberat de Morga, nu a fost "dublat" si de autorizatia de inhumare, eliberata de procurori. Chiar si legislatia comunista prevedea ca, in cazul unei morti suspecte, inhumarea trebuia autorizata de procurori abia dupa ce ei constatau ca trupul neinsufletit nu mai prezinta urme ce le-ar fi de ajutor. In cazul lui Milea, aceasta autorizatie nu a existat.

SECRETOMANIA AUTORITATILOR

Anchetatorii se confrunt` cu un soi de „secretomanie" ciudat` a autorit`]ilor, care nu par dispuse s` scoat` la iveal` mijloace de prob` importante. Primul „episod" al acestei „conspirativit`]i" s-a produs chiar pe 22 decembrie ’89: nc` nu se [tie de ce moartea generalului a fost ascuns` p~n` la ora 11:00, c~nd „sinuciderea" a fost anun]at` oficial. Acum, c~nd procurorii cer anumite acte li se r`spunde c` acestea nu mai exist` sau c` nu au existat niciodat`. Cu toate acestea, noii anchetatori ai „cazului Milea" sunt primii care au cercetat vestonul [i c`ma[a cu care era mbr`cat generalul c~nd a murit. Toate aceste obiecte personale, mpreun` cu arma cu care se spune c` el s-ar fi sinucis, se aflau la Muzeul Militar Central, expuse n sala dedicat` Revolu]iei. Procurorii ne-au relatat c`, dup` cercetarea acestor obiecte-exponat, la Muzeul Militar Central a ap`rut generalul Zisu, care p`rea iritat. Nu este prea clar ce l-a sup`rat pe general, dar a doua zi dup` vizita procurorilor, directorul Muzeului Militar a fost destituit. A[adar, cine are [i acum interes ca moartea lui Milea s` nu poat` fi deplin elucidat`?

Campania "Dosarele Revolutiei Romane" continua

La inceputul lunii martie a acestui an, Jurnalul National a avut indrazneala de a deschide dosarele neelucidate ale Revolutiei din decembrie 1989. Dupa aproape 15 ani, am descoperit cu aceeasi uimire ca si cititorii nostri ca evenimentul cel mai insemnat din istoria recenta a Romaniei este presarat de mistere. Or, nici prezentul si nici viitorul nu pot fi construite pe o temelie sanatoasa cata vreme au ramas atatea fapte neexplicate. Si foarte multi morti nevinovati, ai caror ucigasi inca n-au fost aflati, necum pedepsiti. De aceea am incercat, cu mijloacele ce stau la indemana jurnalistilor, sa croim o cale spre adevarul care lipseste, dupa aproape 15 ani.

Exista mai multe feluri de adevar. Unul este cel al istoricilor. Un adevar cu un foarte ridicat grad de relativitate, conturat spre a fi convenabil grupurilor de interese aflate, la un moment dat istoric, la putere. Un adevar care se rescrie si se resemnifica ori de cate ori conjunctura istorica o impune. Mai este si un adevar judiciar care rezida din convingerile anchetatorilor, in temeiul probelor materiale si testimoniale acumulate. Ceea ce jurnalistii nostri au cautat se apropie mai curand de adevarul judiciar decat de cel istoric. Pentru ca demersurile noastre au alta finalitate decat gasirea unor explicatii plauzibile poate, convenabile sau justificative pentru cele intamplate in decembrie ’89. Cata vreme suntem constienti ca in acele zile au fost comise crime, iar justitia nu a fost capabila sa-i supuna pe ucigasi rigorilor legii, socotim ca nu avem dreptul sa ne marginim la a consemna, fara sa cerem tragerea la raspundere a vinovatilor.

In dupa-amiaza si seara zilei de 21 decembrie 1989, la Bucuresti si la Cluj au fost ucisi zeci de oameni. Prea putini vinovati au aparut in boxa acuzatilor. Atunci nu era haos in tara. Cineva a dat ordin sa se deschida focul asupra demonstrantilor pasnici si altcineva a apasat pe tragaci. Incepand din seara zilei de 22 decembrie, s-a manifestat asa-numitul fenomen terorist. Este inadmisibil ca absolut toate rapoartele oficiale si anchetele sa ofere explicatii vagi si adesea penibile despre actiunile teroristilor, fara a putea identifica macar unul. Nici un rezultat al anchetelor ce-au avut ca obiect actiunile de razboi psihologic sau de razboi electronic indreptate impotriva puterii constituite la Bucuresti in urma rasturnarii dictaturii.

Acest fapt nu poate avea decat doua explicatii: ori autoritatile statului roman - la dispozitia puterilor politice ce s-au succedat in cei 15 ani - au blocat sau indrumat spre piste false toate anchetele initiate pe temele amintite mai sus, ori aceleasi autoritati si-au manifestat desavarsita impotenta. Nici una dintre aceste explicatii nu pot satisface opinia publica si cu atat mai putin pe urmasii victimelor sau pe cei raniti. Timp de peste trei luni, reporterii Jurnalului National au intervievat sute de participanti la evenimentele din decembrie ’89 - oameni aflati de o parte sau de alta a baricadei, actori la scena deschisa sau din umbra. Au sters praful de pe miile de file ale dosarelor ingropate prin arhive. Au pus intrebari si au primit raspunsuri. Au reconstituit - cu documente si marturii - secvente ascunse pana acum privirilor publicului. Ca demersul nostru nu este zadarnic, o arata interesul deosebit cu care cititorii Jurnalului National au primit dezvaluirile despre culisele rasturnarii regimului Ceausescu. Multi dintre cititorii ce erau maturi in acele zile fierbinti de iarna si au contribuit la sangeroasa despartire a Romaniei de comunism au rupt tacerea relatand episoadele pe care le-au trait nemijlocit. Marturiile lor au luminat aspecte pana acum nebuloase.

Dezvaluirile Jurnalului National au pus in miscare si institutii care se straduiau pana acum sa uite ca au obligatia de a elucida anumite evenimente din Revolutie. Redeschiderea dosarului privind moartea generalului Vasile Milea, dispusa de procurorul general al Romaniei, este un prim succes al campaniei deschise de Jurnalul National. Incepand din luna septembrie, vom aborda alte subiecte fierbinti, de care atat anchetatorii, cat si guvernantii s-au ferit ca dracu’ de tamaie. Pregatim dezvaluiri despre identitatea teroristilor, despre diversiunile create in zilele ce au urmat caderii lui Ceausescu, despre actele de agresiune electronica indreptate impotriva Romaniei.

In iarna asta se implinesc 15 ani de cand sute de oameni au fost asasinati, fara ca ucigasii sa fie prinsi. Codul Penal spune ca, dupa 15 ani, omorul se prescrie. Dar urmasii celor cazuti in decembrie ’89 nici nu-si mai doresc razbunarea. Ei vor sa stie macar cine le-a ucis copiii sau parintii, pentru a avea pe cine sa ierte. Statul roman are insa obligatia de a face tot ce se poate pentru ca vinovatii sa fie trasi la raspundere. Iar daca nu e in stare, atunci trebuie sa plateasca, asumandu-si greselile trecutului. Cei care au indreptatirea si intrunesc conditiile legii pentru a actiona in justitie statul roman pentru crimele neelucidate ale Revolutiei vor fi consiliati gratuit de juristii Jurnalului National. Campania noastra continua, luna viitoare, cu dezvaluiri de senzatie.