Ameninţări cu moartea, documente false şi declaraţii şovine

Prezent la Budapesta, la o întâlnire la nivel înalt, Dan Petrescu, ministru adjunct al Culturii, a declarat pentru Radio Difuziunea Maghiară că "Vatra Românească este o organizaţie total lipsită de cultură politică, isterică, şovinistă". La 8 aprilie 1990, mai multe publicaţii din România au publicat protestul Uniunii "Vatra Românească" faţă de intervenţia demnitarului, fost disident, Dan Petrescu.

Declaraţia incendiară a venit pe fondul unor tensiuni interetnice româno-maghiare care au caracterizat primele luni ale anului 1990 şi care au dus la evenimentele violente din martie de la Târgu-Mureş.
Situaţia din Transilvania fusese permanent în atenţia presei locale şi centrale care a semnalat neîncetat înfiinţarea unor organisme şi filiale ale principalilor reprezentanţi ai românilor şi maghiarilor, a publicat masiv luări de poziţie de o parte şi de cealaltă, polemici, relatări despre întrunirile şi manifestaţiile simpatizanţilor, dar şi fapte mai puţin democratice cum ar fi... plângeri privind ameninţarea cu moartea.

A fost şi cazul lui Radu Ciontea, care, în ipostaza de preşedinte al Uniunii Vatra Românească (UVR), a primit din Ungaria o scrisoare plină de urări deloc frăţeşti şi care se încheia cu îndemnul: "Evadaţi din Târgu-Mureş până nu e prea târziu!".

UVR ŞI FILIALELE
La scurt timp după înfiinţarea Uniunii Democrate a Maghiarilor (UDMR) s-a constituit, în replică, mai întâi la Târgu-Mureş, în februarie 1990, asociaţia Vatra Românească cu statutul declarat de uniune culturală. Imediat au apărut filiale în Cluj, Satu Mare, Oradea, Alba Iulia. "Printre membrii fondatori a fost şi Liga Studenţilor din Bucureşti. "Marian Munteanu a mers la Tg. Mureş şi a transmis liderilor solidaritatea studenţilor din Bucureşti", îşi aminteşte prof. Ion Coja, membru marcant al asociaţiei încă de la începuturi şi unul dintre preşedinţii filialei de la Bucureşti a UVR.

Printre punctele din primul apel al UVR "către toate etniile de pe pământul românesc al Transilvaniei" exista îndemnul la toleranţă, bunăvoinţă şi înţelegere, la depăşirea oricăror tensiuni tradiţionale, dar mai ales de dată recentă. "Uniunea ia atitudine faţă de toate manifestările care lezează adevărul şi spiritul democratic de bună înţelegere dintre cetăţenii României", se arăta în primul comunicat de presă.

CHESTIUNEA ŞCOLILOR MAGHIARE
Coagularea UVR părea grăbită de "decizia arbitrară luată sub presiunea Uniunii Democratice a Maghiarilor din România de a constitui unităţi şcolare maghiare autonome", se spunea mai departe în comunicatul amintit mai sus. Membrii Vetrei Româneşti apreciau că un guvern provizoriu, cum este cel al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională), şi cu atât mai puţin responsabilul cu învăţământul din cadrul acestui guvern, Mihail Şora, nu poate fi mandatat să soluţioneze o chestiune atât de importantă.

Aceasta urma să fie o atribuţie a parlamentului ţării, care avea să se constituie după alegerile de la 20 mai. În acelaşi timp, reînfiinţarea Universităţii Bolyai din Cluj-Napoca, prin desprinderea de secţia română, era considerată de membrii Vetrei un zvon, "o informaţie falsă şi neavenită".

Primul preşedinte al UVR a fost pictorul Radu Ciontea. În mai 1990, la prima conferinţă naţională a organizaţiei au fost aleşi trei prim-vicepreşedinţi: Justinian Petrescu (profesor universitar din Cluj-Napoca) pentru Transilvania, Ion Coja pentru Muntenia şi prof. univ. Ion Rusu pentru Moldova.

DEBUT CU OBSTACOLE
Vatra Românească nu-şi declara caracterul politic, nici nu-şi declina acţiunile în favoarea vreunui partid politic. Ion Coja îşi aminteşte că "Vatra Românească a cerut să fie admisă în CPUN alături de UDMR, dar Ion Iliescu s-a opus, pe motiv că UVR nu este partid. Ni s-a cerut să înfiinţăm un patid ca să putem avea acces la lupta politică. Aşa a apărut PUNR (Partidul Unităţii Naţiunii Române), probabil singurul partid a cărui existenţă nu a fost prevăzută de scenariştii evenimentelor din decembrie 1989".

Unul dintre misterele legate de anii de început ai Vetrei Româneşti este acela al falsului statut redactat de persoane neidentificate şi foarte popularizat în epocă. Din acel text reieşea că UVR este o organizaţie şovină şi chiar fascistă. "Statutul fals a fost tradus şi a avut circulaţie în presa occidentală, îşi aminteşte Ion Coja.

Ambasadorul nostru la Roma, de exemplu, a fost convocat la Vatican, la Papa în persoană, care citise acel statut şi era îngrozit de ce era acolo. Autorităţile noastre nu au făcut nici o cercetare în acest caz, nu au dat nici o dezminţire oficială, o făceam noi, dar fără eficienţă, nu aveam experienţă."

Din partea oficialităţilor de la Externe şi a şefului lor, Sergiu Celac, nu a pornit nici o iniţiativă în acest sens. "Bunăoară, continuă Ion Coja, Ministerul de Externe s-ar fi cuvenit să aibă o intervenţie în acest sens. Presa timpului a dat citate largi din acel statut, care era compromiţător şi pentru autori, numai că autorii erau şi au rămas anonimi".