Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Ce Ceauşescu, ce grevă?... Asta a fost demult!" Preocupaţi mai degrabă de problemele lor actuale, oamenii aflaţi in mijlocul evenimentelor din august 1977 din Valea Jiului tratează prima contestare majoră a regimului comunist ca pe un eveniment ce aparţine istoriei.
"Ce Ceauşescu, ce grevă?... Asta a fost demult!" Preocupaţi mai degrabă de problemele lor actuale, oamenii aflaţi in mijlocul evenimentelor din august 1977 din Valea Jiului tratează prima contestare majoră a regimului comunist ca pe un eveniment ce aparţine istoriei.
Cei descrişi de arhivele Securităţii in cele mai sumbre culori - violenţi, alcoolici, veşnic nemulţumiţi - sunt astăzi pensionari. Ce se mai ştie azi in Vale despre greva din august 1977, ce amănunte au rămas in memoria colectivă a comunităţii, ce spun supravieţuitorii despre evenimentele la care au luat parte de voie, de nevoie?
Cu astfel de curiozităţi am coborăt in gara Petroşani, la 30 de ani fără căteva zile de la evenimente. Prima impresie făcută sub influenţa eforturilor de a nu ne rupe picioa-
rele-n gropile din peron, camuflate complice de intunericul de smoală al nopţii, s-a mai atenuat la lumina zilei. Aveam să aflăm ulterior că tot ce ţine de gară, de la repararea peroanelor la iluminat, nu cade in sarcina Primăriei, ci a SNCFR-ului, şi că singurul felinar ce le mai luminează căt de căt calea pasagerilor nocturni a fost montat din bunăvoinţa autorităţilor locale. Pe zi, Petroşaniul arată nici mai bine, nici mai rău decăt alte oraşe de provincie. In parcul din faţa Primăriei se plimbă pensionari, fie singuri, fie insoţiţi de nepoţi. Ni se spune că aici şi pe "strada mare" a municipiului işi face plimbarea zilnică şi Clement Negruţ, prim-secretar şi primar al oraşului in timpul grevei.
Citind arhivele Securităţii, minerii - prima comunitate din Romănia socialistă care a avut curajul să se impotrivească unei decizii luate "la nivel inalt" - apar precum personajele negative din basme. Violenţi in familie şi cu semenii, alcoolici, veşnic răzvrătiţi, nerespectănd nici o regulă, vinovaţi de toate relele posibile, minerii erau "elemente descompuse moral", după cum se exprimau ofiţerii in prozele accesibile astăzi din arhiva CNSAS. Dintr-o viaţă de om, cu bune şi rele, documentele produse de fosta Securitate au reţinut doar aspectele negative. In schimb, in Scinteia acelei vremi, prezentarea lor atingea cealaltă extremă - plini de calităţi, autori de fapte eroice pe "frontul muncii". Cum vor fi fost in realitate oamenii aceia, zugrăviţi in culori atăt de diferite?
DIN NUCLEUL PUTERII. Cel mai important reprezentant al partidului pe plan local şi-a expus amintirile legate de evenimente pentru volumul "Lupeni 77. Remember", al neobositului gazetar local Ion Velica, programat să apară la inceputul lunii august in cadrul ceremoniei organizate la Lupeni cu ocazia a 30 de ani de la greva minerilor. Martor privilegiat al evenimentelor, mărturia lui Clement Negruţ intregeşte povestea grevei cu amănunte pe care doar cei aflaţi in cercul puterii le puteau şti.
HUIDUIT DE MINERI. Ghid binevoitor şi competent in insuşirea evenimentelor din Valea Jiului, domnul Velica şi investigaţiile sale ne-au ajutat să intrăm in atmosfera din urmă cu trei decenii. Nicolae Ceauşescu s-a aflat in august 1977 intr-o situaţie fără precedent. O decizie a sa era contestată de un grup mare de oameni, reprezentanţi ai "clasei muncitoare", in folosul căreia, teoretic, se făceau toate de statul comunist. Tot inedită a fost şi primirea: pentru prima dată, in loc de urale, comitet de primire alcătuit din pionieri şi localnice imbrăcate in costum naţional care să-l intămpine cu păine şi cu sare, Ceauşescu a avut parte de coruri de fluierături şi huiduieli. Celor care l-au văzut in acea zi la Petroşani, oameni din nucleul puterii sau mineri obişnuiţi aflaţi in mulţime, şeful statului le-a lăsat impresia unui om care incearcă să-şi ascundă panica, nervozitatea şi nemulţumirea sub un aparent calm şi stăpănire de sine.
Din relatarea lui Clement Negruţ reiese că, in primă fază, Nicolae Ceauşescu a minimalizat importanţa evenimentelor, calificăndu-le drept "manifestări gălăgioase". Oarecum impotriva voinţei sale, şi numai la insistenţele lui Ilie Verdeţ, a acceptat să se deplaseze in Valea Jiului, dar nu intr-o "vizită de lucru", aşa cum a titrat Scinteia. Din povestea fostului activist de partid Negruţ reiese că şeful Securităţii din Hunedoara nu-l inştiinţase despre măsurile luate de această instituţie, de a deplasa forţe din alte judeţe in Valea Jiului.
"CUM A FOST POSIBIL?" "Nicolae Ceauşescu a consimţit cu greu să plece din Neptun, povesteşte Negruţ. A sosit dimineaţa la orele 9 ale zilei de 3 august 1977 la Petroşani, unde a avut o şedinţă de lucru fulger cu activul de partid, după care a plecat la Lupeni. Fără să ştiu, inainte de a ateriza elicopterul prezidenţial pe vechiul stadion sportiv «JIUL» au apărut in jur de 200-250 de soldaţi care s-au constituit in gardă de onoare şi i-au dat onorul lui Nicolae Ceauşescu. Nici pănă azi nu ştiu cine i-a chemat, de ce, cu ce scop?!...
Ceauşescu a plecat la Lupeni cu maşina, insoţit şi de alte maşini, unde a ajuns in jurul orelor 13:00-13:30. Prim viceprim-ministrul Ilie Verdeţ se găndise să facă o şedinţă la «Palatul Cultural», dar minerii n-au fost de acord şi au impus ca «şedinţa» să se ţină la vedere la Poarta numărul doi a Minei Lupeni.
Se stabilise ca Ceauşescu să fie intămpinat cu flori de nişte pionieri, dar intenţia s-a dovedit irealizabilă. La sosirea lui Ceauşescu, minerii i-au făcut un culoar de acces care se inchidea după ce trecea el. Nicolae Ceauşescu era foarte marcat de ceea ce se intămplă. Mă tot intreba: «Cum a fost posibil?!...»."
"ERAU CA TURBAŢI". Altă cunoştinţă deosebită pe care-am făcut-o la Petroşani a fost domnul Iosif Bărsan, contabilul-şef al Centralei Cărbunelui Petroşani in timpul evenimentelor. Şi-a amintit că l-a văzut pe şeful statului la Petroşani, unde a aterizat cu elicopterul in dimineaţa zilei de 3 august, obligaţiile de serviciu reţinăndu-l in Centrală. Peste ani, economistul crede că Ceauşescu a avut curaj să meargă in mijlocul minerilor infuriaţi la culme de suspendarea acordării pensiilor de invaliditate. Cu două zile inainte, Iosif Bărsan fusese in mijlocul minerilor de la Aninoasa şi văzuse cu ochii lui ce inseamnă furia mulţimii dezlănţuite. Victor Apostu, inginerul-şef al minei, anunţase "forurile superioare" că in sala de apel se strănseseră circa 1.000 de oameni care cereau explicaţii. "Erau ca turbaţi, şi-a amintit contabilul-şef, parcă innebuniseră. Cănd am intrat eu, primul-secretar Clement Negruţ şi reprezentantul Ministerului Muncii pe plan local, ne-au huiduit, ne-au fluierat.
Ne-am lipit uşor de zid, şi am zis in prima fază: «Hai, dracuâ, să plecăm de aici, sunt in stare să ne dea in cap!». Ne-am făcut curaj şi am avansat. Le-am spus să nu ne grăbim, să vedem ce putem face, am stat aşa de vorbă cu ei vreo două ore", a rememorat Iosif Bărsan zilele grevei. Legenda locală a reţinut că, la intălnirea cu minerii, Ceauşescu ar fi spus: "Tovarăşi, nici in timpul regimului burghezo-moşieresc nu am fost primit atăt de rău".
CEAUŞESCU S-A SPERIAT. Unii dintre minerii care-l aduseseră in Vale pe Ceauşescu işi petrec astăzi dimineţile de pensionari pe băncile de lăngă terasa Cina din Lupeni. "L-am văzut destul de bine, povesteşte despre Ceauşescu un fost miner care a refuzat să ne spună cum se numeşte - , cred că era speriat, deşi se străduia să n-o arate. S-a urcat pe scena improvizată, pentru că nu se făcuseră, ca de obicei, pregătirile speciale. La un moment dat nu mai ştiu cine vorbea, a căzut ceva, cred că s-a desprins o scăndură dintre cele din care, la repezeală, se construise scena, şi a făcut un zgomot. Ceauşescu a tresărit puternic."
PRIN OCHI DE COPIL. Că "vizita de lucru" nu era una obişnuită, care să beneficieze de protocolul obişnuit in astfel de ocazii, şi-a amintit şi domnul Costel, de meserie miner, care in timpul liber face un ban şi din taximetrie. In această ipostază l-am cunoscut şi noi pe domnul Costel din Lupeni. In 1977 avea 14 ani şi işi aminteşte că pentru copii greva a fost un eveniment care a rupt din monotonia zilelor de vară. Spre disperarea tatălui, miner la Lupeni, domnul Costel a urmărit evenimentele impreună cu alţi copii, căţăraţi in copacii din jurul porţii numărul doi a minei de la Lupeni. Pentru copii şi adolescenţi, greva era un fel de distracţie, care a concurat cu succes ştrandul. "Ne trezeam dimineaţa, ne povesteşte domnul Costel, şi ne indemnam unul pe altul: «Băi, hai la grevă!». Stăteam toată ziua pe la mină, ne uitam, ascultam ce se vorbea, nu inţelegeam noi mare lucru. Cănd ajungeam seara acasă mă lua tata: «Mă, ce-ai căutat acolo, să nu te mai prind!»." Tentaţia unui eveniment inedit, intr-un orăşel de provincie in care de regulă nu se intămpla nimic, a fost mai mare pentru copil decăt ameninţările paterne. Mai ales cănd zvonul "Băi, vine Ceauşescu!" a inceput să circule prin urbe. Domnul Costel l-a văzut pe şeful statului in carne şi oase tot din punctul de observaţie aflat in copac. Prin ochii de copil, Ceauşescu i-a părut "tare popular", "a dat de toate la lume", "s-a urcat pe o stivă de lemne, că nu era tribună, a stat acolo şi a ascultat pe toată lumea care a vrut să vorbească". Şi aşa se creează legendele....
DOBRE "ŞI-A PIERDUT LAMPA". Punctul memorabil al grevei, rămas in memoria localnicilor pănă in ziua de azi, este reţinerea lui Ilie Verdeţ de către mineri, ca ostatic.
Pe oricine intrebi la Petroşani despre greva din august 1977, fie că a participat la grevă, fie că ştie din auzite, iţi va răspunde că "unul mare, de la Bucureşti, a fost luat prizonier la Lupeni". Numele nu şi-l mai amintesc cu precizie, decăt poate după căteva momente de găndire. De Ceauşescu işi amintesc vag, că a venit, a vorbit, a ascultat şi a plecat. Nici despre protagonişti, lideri ai grevei sau minerii condamnaţi in procesele de drept comun care au urmat nu pare să se mai ştie mare lucru. Singurul nume reţinut de memoria colectivă este cel al lui Constantin Dobre, iar impresiile de-acum nu sunt tocmai pozitive. Interlocutorii noştri, de la oameni de pe stradă la oficialităţi, au reţinut din bogata-i biografie faptul că a urmat ulterior evenimentelor cursurile Şcolii "Ştefan Gheorghiu", care "califica" activişti de partid. "După â90, cănd a venit in Vale, Dobre a fost huiduit de mineri, ne spune Ion Velica, gazetar local şi autor al mai multor cărţi de istorie locală. A venit,le-a spus oamenilor «Eu sunt Dobre, conducătorul grevei», dar minerii l-au primit foarte rău. Printre ei circulă o vorbă, că cine şi-a pierdut o dată lampa nu mai poate fi miner niciodată".
MINERUL-CĂLUGĂR. Dintre muncitorii care au suferit condamnări, puţini mai sunt astăzi in viaţă. Dintre supravieţuitori, unul este o figură pitorească pe străzile Petroşaniului: Ion Toderaşcu băntuie cănd şi cănd pe străzile din Petroşani, imbrăcat in haine de călugăr. In oraş se ştie că a intrat in viaţa monahală undeva,
la o mănăstire din Moldova, şi că apare in Valea Jiului ca să ceară bani pentru aşezămănt. Că strănge bani pentru mănăstire, că cerşeşte, nimeni nu poate să spună cu precizie, deşi "opinia publică" inclină mai degrabă către a doua variantă.
Condamnările pronunţate in procesele care au urmat grevei presupuneau executarea la locul de muncă. Intr-un singur caz, pedeapsa iniţială a fost comutată intr-una privativă de libertate. Ion Toderaşcu fusese condamnat la patru ani de inchisoare cu executarea pedepsei la mina Bărbăteni, pentru vătămare corporală, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
Concret, ca şi ceilalţi mineri de la Lupeni care suferiseră condamnări, minerul in cauză participase la lovirea lui Gheorghe Frăţilă, pe care documentele Securităţii il prezintă ca un inofensiv şef al asociaţiei de locatari Lupeni. Victima nu fusese toată viaţa şef de bloc, ci ofiţer de Miliţie, acuzat de ortaci in zilele grevei că nu are ce căuta in mijlocul lor, din moment ce nu este miner şi, mai mult, că intreţinuse "relaţii neprincipiale" cu soţiile lor. Ştiute fiind metodele de lucru ale Securităţii, printre care se număra şi "plantarea" unor "agenţi provocatori" pe lăngă oamenii care ii doreau compromişi intr-un fel sau altul, este foarte posibil ca prezenţa lui Gheorghe Frăţilă printre greviştii de la Lupeni să nu fi fost intămplătoare, iar agresarea lui să fi fost una sau mai multe din cele 99 de "lucrări speciale" raportate de Securitate. De pe urma incidentului, Daragics Petre, Dabelea Alexandru, Căilă Vasile, Şortan Ioja şi Toderaşcu Ion au primit condamnări cuprinse intre doi ani şi jumătate şi patru ani, cele mai mari pronunţate in procesele "construite" după grevă. Dintre aceştia, Toderaşcu a avut un destin mai aparte. Conform fişei personale intocmite de Securitatea din Petroşani, semnată de locotenentul Guia Nicolae, in timp ce-şi ispăşea condamnarea la locul de muncă a avut un "comportament necorespunzător".
Astfel, in aprilie 1978, acesta părăsise locul de muncă şi, inarmat cu o secure, a pătruns in sala de şedinţe a Minei Bărbăteni şi a ameninţat conducerea; anterior, il insultase pe fostul director al minei, membru de partid din ilegalitate; după un accident de muncă şi-a luat in mod repetat concediu medical, după care işi trecea vremea prin restaurantele din Lupeni, consumănd băuturi alcoolice. Fiind condamnat la locul de muncă, Toderaşcu nu se putea deplasa in ţară decăt cu aprobarea Miliţiei. A cerut-o pentru a merge la o rudă in Bucureşti, dar a fost refuzat. Nu a ţinut cont de interdicţie, motiv pentru care pedeapsa i-a fost comutată intr-una privativă de libertate, ispăşită la penitenciarul Aiud.
"A FOST ODATĂ". La prima formă de opoziţie organizată faţă de o decizie a regimului, localnicii se raportează ca la un eveniment ce aparţine deja istoriei. "Noi nu ştim prea multe, nici nu ne născuserăm pe atunci", ne-au răspuns majoritatea tinerilor chestionaţi ce ştiu despre greva ce a tulburat Valea cu 30 de ani in urmă. Intrebaţi-i pe cei mai in vărstă, ei trebuie să mai ştie căte ceva". "Ce Ceauşescu, ce grevă?... Asta a fost atunci, a trecut. De greva din â77 ne mai arde nouă acum?", aproape că ne ocărăsc pensionarii care pe vremuri au lucrat la mină, strănşi in grup intr-un fel de parc din Lupeni. Ii preocu-
pă, fireşte, problemele lor de zi cu zi, mai degrabă decăt amintirea grevei la care unii dintre ei au şi participat.
Unul dintre ei se declară cunoscătorul unor secrete nebănuite despre grevă, dar pe care preferă să nu le dezvăluie, pentru că "n-are nici un rost". A ieşit la pensie cu puţin inainte de Revoluţie, iar drepturile băneşti i s-au calculat ca şi cănd n-ar fi lucrat 32 de ani in subteran, ci la suprafaţă. Colegilor bătrănului miner, pensionaţi căteva luni mai tărziu, li s-a recunoscut munca din mină şi au pensii aproape duble. Nemulţumit de diferenţa pe care o consideră nedreaptă, interlocutorul nostru, care a refuzat să ne spună cum il cheamă, a dat in judecată Casa de Pensii.
Cenuşiul zilei ploioase face poveştile oamenilor parcă şi mai triste. Denaturată in rapoartele ofiţerilor de Securitate, aproape uitată de participanţi, oare cum va intra prima grevă din timpul regimului comunist in manualele de istorie, şi de aici in conştiinţa generaţiilor viitoare...?
Ceauşescu, invins de mineri
Clement Negruţ a caracterizat astfel greva minerilor din 1977: "Cele 22 de revendicări pe care le-au prezentat minerii au avut un profund caracter social-economic, şi nicidecum altfel, aşa cum incearcă să se răstălmăcească. Această grevă, pentru că a fost o grevă in adevăratul inţeles al cuvăntului, nu a avut un caracter politic; in afară de acei care astăzi spun că s-a strigat «Jos comunismul!», nimeni dintre zecile de mii de oameni aflaţi la mitingul de la Lupeni din 3 august 1977 nu a auzit o asemenea zicere. Dar oportunişti au fost intotdeauna, iar astăzi cu atăt mai puţin ducem lipsă. (...) Impresionanta solidaritate a minerilor l-a determinat pe Nicolae Ceauşescu să se deplaseze la I.M. Lupeni impotriva voinţei sale, să accepte o seamă de revendicări economice, precum şi modificarea conţinutului unei legi abia aprobate de Marea Adunare Naţională. Pentru perioada respectivă acţiunea minerilor din Valea Jiului a fost un gest mai mult decăt temerar: a fost un mare semn de intrebare pus in faţa unei concepţii ce se dorea infailibile."
Instigatori
"Eram in mulţime cănd a venit Nicolae Ceauşescu. Am observat că printre noi erau oameni care ne indemnau să strigăm, să fluierăm, erau tot mineri, colegi de-ai noştri. Şi dintr-o clădire aflată peste drum de Poarta 2 a Minei Lupeni, unde ne strănseserăm in aşteptarea lui Ceauşescu, de la etaj, am văzut pe unul care ne fotografia, probabil de la Securitate. Huiduielile nu se porneau aşa, din senin. Eram şi eu pe listă să fiu scos din Valea Jiului, dar norocul meu a fost că m-am imbolnăvit şi am intrat in concediu medical. Ştiu că alţii au păţit-o rău de tot, mi s-a povestit de unul pe care il băgau in vana cu apă şi apoi puneau curent pe el"
Clement Negruţ,prim-secretar la Petroşani
Cu forţa
"Ilie Verdeţ, prim-viceprim-ministru al guvernului in acea perioadă, a apărut marţi, 2 august 1977, in jurul orelor 10:30, impreună cu Constantin Băbălău - ministrul minelor din ianuarie şi pănă in decembrie 1977. Am rămas la Lupeni pănă la ora 3:00 noaptea. Ilie Verdeţ l-a sunat pe Ceauşescu să vină la Lupeni la solicitarea minerilor, pentru că lucrurile «nu sunt chiar atăt de simple». La inceput, Ceauşescu l-a refuzat categoric pe Verdeţ, spunănd că trebuie să se pregătească să plece la Moscova la 5 august 1977 şi nu are timp de «manifestări gălăgioase». Ilie Verdeţ l-a sunat de vreo trei-patru ori pe Ceauşescu: «Ve-niţi, minerii refuză cu fermitate noua lege a pensiilor!»"
Clement Negruţ,prim-secretar la Petroşani
