Amintiri de la Arad

Viaţa lui Adrian Păunescu povestită de Andrei Păunescu
Jurnalul lui Adrian Păunescu - necesitate, şansă, condamnare (108)
________________________

13 mai 1987
Ieşind, azi, din redacţia “Contemporanul”, A.P. a fost oprit de un om din Arad, care i-a arătat nişte poze de la Cenaclul Flacăra din 28 decembrie 1982 şi i-a spus: “Am trecut prin Bucureşti şi, ştiind că s-ar putea să vă găsesc aici, v-am aşteptat, să vă văd. Reluaţi, neapărat, Cenaclul şi poate chiar revista Flacăra. Avem nevoie de ele, aşa cum le-aţi făcut dumneavoastră. Şi să nu credeţi că frigul va fi vreodată mai puternic decât căldura”.

14 mai 1987
Un turneu în Ardeal, cu miraculosul bioenergetician Valeriu Popa
Exact acum o lună, A.P. pleca în Ardeal. La fel se întâmplă şi azi. Rămân eu, de data asta, să supraveghez casa din Bucureşti. Odată cu plecarea spre Sibiu, se încheie cea mai lungă supărare dintre A.P. şi Carmen, care a durat mai mult de o săptămână, timp în care tata a scris poezia « Normalizarea anomaliei », pe care am făcut un cântec. La volan, Gică, iar în echipaj, bioenergeticianul Valeriu Popa, pe care A.P. îl ia în ţară, ca să le ofere oamenilor care nu pot ajunge în Bucureşti şansa unei întrevederi cu cel care scoate din moarte bolnavi incurabil de scleroză în plăci, cancer, ciroză şi alte afecţiuni grele. La plecare, tata îmi dă sarcini precise, pentru zilele următoare, cu febrilitatea omului care e îngrozit că fiul său ar putea să piardă timpul când el nu este acasă.

16 mai 1987
Bani contra înjurături
Seara se finalizează acţiunea pe care am început-o în martie, la liceu. Este vorba de hotărârea grupului nostru de colegi de a ne penaliza între noi, cu amenzi, de la 1 la 5 lei, pentru orice înjurătură sau vorbă urâtă, fondul astfel strâns fiind destinat unei mese cu caracter de mini-banchet, la final de clasă a douăsprezecea, la restaurantul chinezesc. Cei opt au (am) acţionat după un statut bine definit, au achitat penalizările cu stoicism şi toate acestea au făcut ca azi să ne reunim pe bulevardul Ana Ipătescu cu toţii: Nae Leahu, Mirela Stănescu, Oana Spirescu, Simona Rădulescu, Andrada Maran, Jeni Zanfir, Ovidiu Vasilache şi şeful de buget-casier, care am fost eu. Nu pot aşterne pe hârtie ce a fost la gura noastră, în cele două luni, dar pot dezvălui totalul strâns, cu migală, în casierie: 1460 de lei, care va să zică aproape două sute de lei de la fiecare inculpat, mai precis, nici o zi fără urări de bine, de îndemnuri, de măscări între colegi, dar fireşti, în prag de admitere la facultate, când nervozitatea creşte.
La o asemenea disproporţie, între numărul de băieţi şi cel de fete, era să ratăm sărbătoarea, pe motiv de gelozii combinate şi efecte de tip biliard. Dar conflictele s-au aplanat, iar domnul Mitan, şef de sală la restaurant, ne dă ce are mai bun.

Lupta pentru calendare ortodoxe
La telefon, tata îmi descrie traseul. Au fost la Alba Iulia şi Sibiu, se îndreaptă către Albac şi Deva. Prea-Sfinţitul Emilian, episcopul de Alba Iulia, se luptă, împreună cu A.P., să se revină asupra hotărârii venite de la Bucureşti, de limitare drastică a tirajului calendarelor ortodoxe. Tata sună la Bucureşti, la Partid şi la Culte, obţinând promisiunea că se va analiza şi se va găsi o soluţie. În fiecare an, românii, în special cei din Ardeal, sunt expuşi înstrăinării şi chiar dezrădăcinării religioase. În timp ce noi decimăm numărul de calendare ortodoxe, bisericile concurente se înghesuie, cu tot bagajul propagandistic şi publicitar posibil, să acapareze noi credincioşi. Lupta pentru calendare se repetă, de parcă nu ar fi clar pentru cei de la Culte şi de mai sus de ei (nu de Dumnezeu e vorba), că românii sunt tot atâţia în România şi că pisica deznaţionalizării abia aşteaptă, cu ghearele proaspăt ascuţite, să ieşim de sub scutul ortodox, care ne protejează conştiinţa de apartenenţă naţională.

19 mai 1987
Vocabularul unui copil mic autointitulat Papate Duduţa
La un an şi zece luni, fetiţa mea Andreea este posesoarea unui vocabular destul de bogat, plin de forme stâlcite, care îi dau tot hazul. Ea nu poate să spună bunicului ei (A.P.) tata-mare şi reuşeşte doar un “Maie” sintetic. Îi place să spună capac, bele (bere), pacap (variantă la capac), ba da-ba nu, igea (mingea), Igiu (câinele Virgil), caţă (încalţă şi descalţă), pee (mere), Popa (Valeriu bioenergeticianul), capi (lapte), teaiu (ceai), necucău şi păpău (ne culcăm după ce mâncăm), pupa (păpuşă), ata (geantă), baţe (în braţe), popou (zona cu acelaşi nume), ghete, cococo (cocoş), cuta-cuta (ceas, de la tic-tac), papucu, miau-miănau, tataie, mama şi, măcar la urmă, tata. Mai sunt şi alte cuvinte, mai mult sau mai puţin bine articulate, până la totalul de 75, câte ştie, dar, poate cele mai frumoase sunt cele două cuvinte care înseamnă chiar Andreea Păunescu. Fetiţa îşi spune, ei însăşi, PAPATE sau DUDUŢA.