x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special An Nou pe malurile Dunarii

An Nou pe malurile Dunarii

de Alexandru Nastase    |    03 Ian 2007   •   00:00
An Nou pe malurile Dunarii
REVELIONUL DIN VECINI - Boldog uj evet!
Capitala Ungariei a avut parte si in acest an de un Revelion civilizat, european, cu multi turisti straini si petreceri la care toata lumea s-a simtit bine. Nici un incident nu i-a tulburat pe petrecareti.

Vremea a tinut cu petrecaretii la Budapesta si nu le-a stricat planurile. Desi inca nu a nins, in ultimele zile ale lui 2006 au fost frig si ceata. Zecile de mii de turisti straini nu au putut face fotografii prea reusite. Parlamentul nu se vedea de pe malul drept al Dunarii si nici de la Statuia Libertatii nu puteai distinge mare lucru. Cu toate astea, la fiecare monument important din capitala Ungariei era puzderie de straini, de la asiatici la americani, de la britanici la sud-africani, de la rusi la arabi, lucru care la Bucuresti nu se intampla. Duminica seara nu a fost frig, nu a plouat, nu a nins, strazile orasului au fost pline, sampania a curs in valuri, iar oamenii s-au distrat fara probleme.

PRETURI PIPERATE. Atractia serii au fost niste instrumente confectionate din carton si dotate cu mustiucuri, care puteau fi achizitionate pentru 1.000 de forinti (aproximativ 13,6 RON), si care scoteau zgomote asurzitoare. La pachet cu trompetele improvizate turistii si-au cumparat fesuri colorate si masti. Sampania, care putea fi cumparata direct de pe strada, de la vanzatori ambulanti, era data si ea la suprapret: 2.000 de forinti sticla (27,2 RON). Lumea s-a adunat mai cu seama pe faleza Dunarii, la Vorosmarty ter (capatul metroului galben), la Oktogon, pe Vatci Utca sau la Piata Eroilor.

Petrecerile au fost variate, de la house la oldies, but goldies, si toata lumea a fost multumita. La 12 noaptea, laolalta, lumea si-a urat Boldog uj evet! (Un An Nou fericit!) O mica dezamagire totusi: unii turisti se asteptau la un foc de artificii pe cinste aprinse pe podurile de peste Dunare, dupa modelul petrecerilor de la Sydney. N-a fost sa fie anul asta.

CA LA NOI. Romanii au invadat si ei Budapesta pentru seara de Revelion. E o practica obisnuita a ultimilor ani. Multi au urmarit cu interes vesti de la televizor despre marele Revelion al integrarii, dar ungurii au trecut marele eveniment al romanilor la capitolul "si altele". Televiziunea ungara a difuzat duminica seara un reportaj despre cum se petrece Revelionul in lume si, alaturi de New York a aratat imagini si de la Bucuresti, si Sofia, unde urma sa se tina petreceri speciale dedicate aderarii Romaniei si Bulgariei. De altfel, postul national de televiziune M1TV si-a trimis o echipa pentru a relata in detaliu sarbatoarea europeana de la Bucuresti.

SFATURI. Prietenii unguri cu care am vorbit despre aderare sunt mai degraba sceptici. In Ungaria, spun ei, integrarea a adus si multa dezamagire. Prima dintre ele: cresterea foarte rapida a preturilor, care i-a determinat pe multi sa ia calea Romaniei pentru a cumpara alimente si combustibil sau pentru a merge la medic si stomatolog. Previziunea lor nu suna prea bine: "Probabil ca asa veti pati si voi, vom ajunge sa mergem toti in Republica Moldova sau in Serbia, din cauza preturilor europene...". Asta nu i-a impiedicat pe multi sa petreaca un pic cam tare, pana au ajuns in coma alcoolica (vreo 17 cazuri in Capitala) la spital sau cu rani grave la ochi, provocate de nelipsitele petarde.

×
Subiecte în articol: eveniment