x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Afacere de Crăciun marca „Grupul de la Cluj”: pușcăriașii, plimbați cu duba lui Ioan Rus

Afacere de Crăciun marca „Grupul de la Cluj”: pușcăriașii, plimbați cu duba lui Ioan Rus

de Ion Alexandru    |    22 Dec 2017   •   08:19
Afacere de Crăciun marca „Grupul de la Cluj”: pușcăriașii, plimbați cu duba lui Ioan Rus

Subsidiara din Timișoara a dealerului de autoturisme de lux RMB, controlat de către fostul ministru de Interne Ioan Rus, membru marcant al vestitului “grup de la Cluj”, a încheiat, de zilele trecute, o afacere importantă cu Penitenciarul Timișoara. Mai exact, pușcăria din vestul țării a achiziționat de la RMB Casa Auto Timișoara, o autospecială destinată transportului deținuţilor, printr-o procedură fără licitație, la care doar compania în cauză a participat ca ofertant. Duba lui Ioan Rus urmează să intre în dotarea penitenciarului până la sfârșitul acestui an, va avea o garanție de trei ani pentru motor și de opt ani pentru caroserie.

Penitenciarul Timișoara a anunțat, pe SEAP, în data de 27 noiembrie 2017, că este interesat să achiziționeze o autospecială de transport al deținuților, cu o capacitate de 16 persoane, cu tot cu șofer. Pentru aceasta, autoritatea contractantă a precizat că va efectua o selecție de oferte, prin procedură simplificată, fără să organizeze o licitație.

Această selecție, derulată în data de 19 decembrie, a regăsit pe lista firmelor doritoare doar un ofertant. Anume, SC RMB Casa Auto Timișoara SRL, care a prezentat o ofertă de 296.988,3 lei cu TVA (66.000 de euro) pentru livrarea dubei cerute de Penitenciarul Timișoara. Oferta a fost acceptată, între părți, în aceeași zi și a fost încheiat contractul de livrare nr. J2/56411/2017.

Grup auto care vinde limuzine Mercedes

Conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, în prezent, SC RMB Casa Auto Timișoara SRL, societate existentă pe piață din anul 1994, are doi acționari: omul de afaceri timișorean Liviu Eugen Anton și offshore-ul cipriot, cu sediul în Nicosia, Vitexa Holdings Limited, reprezentat de un anume Dragoș Lucian Dinu.

Vitexa Holdings Limited este acționarul majoritar, cu 70% aport la capitalul social, în compania SC RMB Inter Auto SRL Cluj-Napoca. Celălalt acționar, cu 30% aport la capitalul social al  RMB Inter Auto SRL, este SC Autosincron SRL Cluj-Napoca, controlată în mod direct de către fostul ministru de Interne și ministru al Transporturilor din guvernele PSD (Năstase și Ponta), Ioan Rus.

Jurnalul a dezvăluit, într-o anchetă publicată acum doi ani, că Ioan Rus este patronul unei companii extrem de influente care se ocupă cu livrarea de autoturisme de lux, cu sediul în Cluj-Napoca. Aceeași societate, SC RMB Inter Auto SRL, dealer de autoturisme Mercedes, este implicată, ca asociat persoană juridică, în mai multe companii de profil deţinute de omul de afaceri Ion Ţiriac. În 20 iunie 2014, chiar în perioada în care Ioan Rus a devenit ministru al Transporturilor, în Guvernul Ponta, a avut loc o Adunare Generală a Asociaţilor SC RMB Inter Auto SRL, prilej cu care am aflat că asociaţii companiei sunt două firme: SC Autosincron SRL, deţinută şi administrată de Ioan Rus, şi căsuţa poştală Vitexa Holdings Limited, cu sediul în Cipru, Nicosia, reprezentată de o anume Octavia Malene.

Aceasta din urmă este nimeni alta decât avocata magnatului Ion Țiriac și a reprezentat, în urmă cu câțiva ani, două offshore-uri cipriote, Dongo Holdings Limited și Ameil Enterprises Limited, care dețin compania SC Medusa Hotels SRL. Aceasta este compania care a dezvoltat celebrul complex rezidențial “Stejarii”, din nordul Capitalei, locație care găzduiește și imobilul în care locuiește, cu chirie, Elena Udrea.


Afacerea-mamă, administrată de însuși Ioan Rus

În urma AGA din 20 iunie 2014, compania lui Ioan Rus, Autosincron, vinde offshore-ului cipriot un pachet de 15 la sută din acţiunile RMB Inter Auto, pentru care primeşte suma de 2 milioane de euro. Vitexa Holdings Limited devine astfel acţionar la RMB cu 70% din beneficii şi pierderi, în timp ce Autosincron rămâne cu un pachet de 30% din acţiuni.

Cinci zile mai târziu, după ce Rus a preluat portofoliul Transporturilor, a avut loc o nouă AGA a RMB Inter Auto SRL, unde aceiaşi doi asociaţi au decis înlocuirea din funcţia de administrator a lui Ioan Rus cu un anume Adrian Ioan Ivan. Lucrurile au revenit, însă, la forma iniţială, după ce Ioan Rus a demisionat de la Ministerul Transporturilor, în urma episodului „gratulării” cu apelativele „curve” şi „golani” a familiilor românilor plecaţi la muncă în străinătate. În data de 17 iulie 2015, Autosincron SRL, companie la care Ioan Rus este asociat unic, şi Vitexa Holdings Limited Cipru, reprezentată de Octavia Malene, decid înlocuirea din funcţia de administrator al RMB Inter Auto SRL a lui Adrian Ioan Ivan cu Ioan Rus, acesta din urmă fiind numit pe o perioadă nedeterminată.

Ce dotări are duba pentru transportul deţinuților, livrată de RMB

Duba pe care Penitenciarul Timișoara a achiziționat-o de la sucursala locală a companiei controlate de Ioan Rus are, potrivit caietului de sarcini, o lungime de 7,5 metri, înălțimea părții din spate de 1,95 metri, o greutate de 5 tone, este dotată cu motor diesel Euro 6, cu o capacitate cilindrică de 3.000 de centimetri cubi și cu o putere a motorului de 190 de cai-putere. Vehiculul este împărțit în mai multe compartimente (cel al șoferului, salonul comun pentru deținuți, două compartimente de izolare și un compartiment pentru escortă). Toate aceste compartimente sunt prevăzute cu sistem de monitorizare video și lămpi de iluminare tip salon, protejate cu grilaje metalice antivandalism.

Interiorul vehiculului este căptușit cu tablă zincată mată și nituită, pereții despărțitori sunt prevăzuți cu uși glisante și cu sisteme de blocare, ferestrele sunt din sticlă incasabilă, fără vizibilitate din exterior. Scaunele din compartimentul escortă sunt tip fotolii, tapiţate, și prevăzute cu tetiere, în timp ce, pentru deținuți, atât în salon, cât și în compartimetele destinate izolării, există zece scaune din poliester armat cu fibră de sticlă.

Abonați la contracte cu statul

SC RMB Casa Auto Timișoara SRL a fost selectată, în zeci de ocazii, de către mai multe companii de stat sau instituţii, pentru a livra autovehicule. Printre acestea, menționăm ANRE, Regia de Transport Public Timișoara, Enel Banat, Universitatea Politehnica Timișoara, Ministerul Educației Naționale sau IPJ Timiș. Ultimul contract, anterior celui cu Penitenciarul Timișoara, a fost încheiat în 27 august 2015, când Enel Distribuție Muntenia SA a achiziționat de la această companie servicii de întreținere, revizii și reparații a unei autospeciale Mercedes Benz. Valoarea contractului s-a ridicat la 956.489,5 lei cu TVA (212.555,2 euro).

Și firma-mamă, RMB Inter Auto SRL, a derulat contracte cu statul. Ultimul astfel de contract, în valoare de 116.633 de euro cu TVA, a fost încheiat, în 27 ianuarie 2017, cu Institutul Oncologic din Cluj-Napoca, vizând dotarea spitalului cu o unitate complet utilată. În noiembrie 2016, împreună cu Țiriac Auto, firma lui Ioan Rus a primit de la MApN un contract de 4,05 milioane de euro, pentru dotarea UM 02574 București cu mai multe microbuze.

RMB Casa Auto Timișoara SA a fost singurul dealer auto care a depus ofertă pentru livrarea autospecialei către Penitenciarul din Timișoara. Autospeciala, achiziționată pe 19 decembrie, va intra în dotarea unității de detenție până la sfârșitul anului.

×
Subiecte în articol: ioan rus RMB Casa Auto Timișoara