x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete “Afaceristul sportiv” Victor Ponta, asociat cu apropiații lui SOV, Niro, Cocoș și Stelu

“Afaceristul sportiv” Victor Ponta, asociat cu apropiații lui SOV, Niro, Cocoș și Stelu

de Ion Alexandru    |    18 Sep 2019   •   11:33
“Afaceristul sportiv” Victor Ponta, asociat cu apropiații lui SOV, Niro, Cocoș și Stelu

Pe vremea când Victor Ponta era președintele tinerilor social-democrați, cu mult timp înainte să devină ministru, prim-ministru sau președinte de partid ori de coaliții politice și de guvernare, deținea calitatea de fondator al unei companii cu profil sportiv, alături de omul de afaceri Gino Iorgulescu, companie din care mai făceau parte, în calitate de asociați persoane fizice, mai multe personaje controversate care au gravitat în jurul lui Sorin Ovidiu Vîntu, Alexandru Bittner sau Nicolae Dumitru, zis Niro, și care s-au intersectat, direct sau indirect, cu gruparea controlată prin interpuși de către Dorin Cocoș și  Gheorghe Stelian, zis “Stelu”. Ponta a părăsit acționariatul acestei firme în vara anului 2005, cesionându-și acțiunile către un anume Constantin Dumitru Iacov, om de afaceri care a făcut parte, ca și consilier, din Guvernul Grindeanu, și care a fost acuzat de fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, că a intenționat să preia, prin forță, Executivul, în folosul lui Victor Ponta. În prezent, Iacov este secretar executiv al partidului Pro România.

 

Este vorba despre compania Fotbal Club 2000 SA care, potrivit unui extras de la Oficiul Național al Registrului Comerțului datând 23 iunie 2004, îi avea ca fondatori pe Vladimir Soare, Victor Viorel Ponta, Vasile Goga, Mircea Ursache, Gheorghe Popescu, Cosmin Aurelian Olăroiu, Daniel Bartolomeu Finiș, Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz, libanezul cu domiciliul în Canada Abi Chahine Khalil și George Gino Iorgulescu. Ulterior, în luna octombrie a aceluiași an, în acționariatul respectivei companii sportive, care avea sediul la domiciliul de atunci al lui Gino Iorgulescu, din centrul Capitalei, a fost cooptată și Asociația Fotbal Club Național 2000 București. Victor Ponta a avut calitatea de asociat în cadrul societății Fotbal Club 2000 SA până în data de 23 iunie 2005, când tânăra speranță a politicii românești, dar și coacționarii George Popescu și Vasile Goga au decis să-și cesioneze acțiunile către un anume Mihalache Răzvan Valentin și către mult mai cunoscutul personaj Dumitru Constantin Iacov.

 

Din afaceri, direct în Guvernul Grindeanu. Ulterior, la Pro România

 

Luându-i pe rând pe partenerii de afaceri din tinerețe ai lui Victor Ponta, ne oprim, pentru început, asupra celui care a preluat acțiunile în 2005. Dumitru Constantin Iacov este fostul patron al FC Național și, în 2017, a fost acuzat public de către fostul președinte al Patridului Social Democrat Liviu Dragnea că a încercat să preia ostil partidul, în folosul lui Victor Ponta. Această afirmație a fost făcută de Dragnea la scurt timp după ce Ponta și fostul premier Sorin Grindeanu s-au baricadat în Palatul Victoria, PSD depunând împotriva lor o moțiune de cenzură. “PSD a ieșit întărit din această încercare, dar n-a fost ușor. Sunt presiuni din toate părțile pentru ca această Coaliție (PSD-ALDE – n.red.) să nu reușească să-și ducă programul de guvernare până la capăt. Această încercare a unui grup de politicieni și oameni de afaceri de a prelua prin forță acest guvern nu a reușit”, spunea, în urmă cu doi ani, Liviu Dragnea. Mai mult, el a adăugat că “și eu, și colegii mei știam oameni din guvern, foști oficiali ai guvernului, care au fost dați afară, spuneau, printre alții, de un om Costi Iacov care suna, care mergea peste secretarul general al Guvernului în funcție, peste secretarul general adjunct, o doamnă care este în spital cu perfuzii, și care suna și la partid”.

Acest Costi Iacov este nimeni altul decât Dumitru Constantin Iacov, cel care a preluat de la Ponta, în 2005, acțiunile la Fotbal Club 2000 SA și care, în prezent, deține funcția de secretar executiv al Pro România. Și, conform Topului Forbes, este un om bogat, cu o avere estimată la peste 10 milioane de euro. Care rezidă inclusiv din declarațiile de avere depuse, întrucât personajul a deținut și funcții publice. Mai exact, a deținut funcțiile de director general adjunct al Fondului Național de Garantare pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, iar din 2014 a preluat postul de director general al Societății pentru Strategii de Mentenanță a Rețelei Electrice de Transport SMART SA. Iacov a făcut parte inclusiv din Guvernul Grindeanu, unde, până în data de 28 iunie 2017, a ocupat funcția de consilier în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Din declarațiile de avere depuse în această calitate, aflăm că apropiatul lui Victor Ponta deține 50 de terenuri agricole, șase terenuri intravilane, două case de vacanță, un apartament, motociclete, ceasuri în valoare de 800.000 de euro, conturi în bancă de 3,8 milioane de euro și 2,9 milioane de lei, dar și investiții în companii în cuantum de peste un milion de euro.

 

Capii Bancorex, în aceeași companie

 

Un alt fost partener de afaceri al lui Victor Ponta în societatea sportivă este Vladimir Soare. Din datele de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, este vorba despre acel Vladimir Soare, născut la data de 29 mai 1951, una și aceeași persoană cu fostul președinte al Bancorex. Ulterior, Soare a devenit mâna dreaptă a lui Sorin Ovidiu Vîntu, în calitatea sa de președinte al grupului Gelsor. Interesant este faptul că și Vladimir Soare a avut funcții la stat. Mai exact, în perioada iunie 2009 – iunie 2012, el a ocupat funcția de membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere al Sistemului de Pensii Private. Iar un alt amănunt picant este acela că Vladimir Soare a fost asociat, alături de Marcel Pușcaș, în cadrul companiei Sport Show Media SRL. Marcel Pușcaș este soțul judecătoarei Elena Burnal, de la Tribunalul București, care a decis menținerea în stare de arest a fostului ofițer SRI Daniel Dragomir, în celebrul dosar “Black Cube”, unde “parte vătămată” era Laura Kovesi.

Alt partener din aceeași firmă al lui Ponta este celebrul Mircea Ursache. Acesta a fost, în trecut, consilier al președintelui Bancorex, a deținut funcțiile de vicepreședinte AVAB și președinte AVAS, a ocupat postul de membru în Consiliul de Administrație al Astra Asigurări, controlată de Dan Grigore Adamescu, precum funcția de președinte al Cosiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea și de vicepreședinte al ASF, în perioada guvernării Ponta.

 

Asociatul libanez, suspectat în dosarul “Microsoft”. Partener cu Niro

 

Însă și mai spectaculoase sunt legăturile unui alt fost asociat al lui Victor Ponta din cadrul societății Fotbal Club 2000 SA. Este vorba despre libanezul Abi Chahine Khalil, domiciliat în Canada. Într-unul dintre dosarele instrumentate de DNA sub denumirea de “Microsoft”, anchetatorii au descoperit pista conform căreia compania off-shore Running Total Group LTD, cu sediul în Insulele Virgine Britanice, aflată sub controlul lui Nicolae Dumitru, zis “Niro”, a intermediat o mită de 7,5 milioane de dolari SUA. Ei bine, Running Total Group LTD a făcut parte, o bună perioadă de timp, din acționariatul firmei Central Residential Park SA, compania la vedere a lui Niro, care se ocupă cu dezvoltarea imobiliară și care a ridicat doi “zgârie-nori” chiar în curtea IGPR, de lângă Circul Globus, locație unde Victor Ponta deține în proprietate un apartament și un birou. Celebrul birou, unde, de altfel, în primăvara anului 2013, Elena Udrea s-a deplasat, împreună cu Sebastian Ghiță, pentru a negocia cu fostul premier susținerea Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef al DNA.

Revenind, aflăm de la ONRC că Running Total Group LTD a preluat părțile sociale la Central Residential Park SA de la un alt off-shore, denumit Meneldil Associated, înregistrat, de asemenea, în Insulele Virgine Britanice, aflat sub controlul lui Abi Chahine Khalil. Iar căsuța poștală controlată de libanezo-canadian a ieșit din grupul Niro exact în perioada în care Victor Ponta intra pe cai mari în politică. Mai exact, în august 2006. Iar în dosarul “Microsoft”, procurorii vorbesc despre faptul că Meneldil Associated a intermediat o mită de 1,2 milioane de dolari.

Iar aceasta nu este singura legătură cu zona de interese a lui Niro și a lui Dorin Cocoș. Revenind la acționariatul Fotbal Club 2000 SA, afăm că, în același timp cu Victor Ponta, avea calitatea de acționar și Daniel Bartolomeu Finiș. Acesta este un apropiat al grupului de interese Bittner-Petrache, din care s-a desprins, practic, Dorin Cocoș, implicat în afaceri imobiliare pe litoral și în Capitală, deținând, indirect, o suprafață de 7 hectare de teren în Parcul Herăstrău. Mai exact, terenul este deținut de compania Domino Impex 94 SRL, ai cărei asociați sunt soția lui Daniel Bartolomeu Finiș, Carmen Mihaela Finiș, dar și partenerii de afaceri ai lui Dorin Cocoș, celebrii Olimpia Urlich și Ion Petre.

 

Olăroiu a preluat firma și vila din Kiseleff de la Stelu

 

Despre ultimul asociat al lui Ponta din anul 2004-2005, Cosmin Olăroiu, “Jurnalul” a relatat, recent, în exclusivitate, faptul că binecunoscutul antrenor de fotbal și familia acestuia au preluat afacerile controlate de “săgeata” lui Dorin Cocoș, Gheorghe Stelian, zis “Stelu”, unul dintre cei mai importanți beneficiari ai fraudelor de la ANRP, din perioada guvernării băsiste. Reamintim că, în anul 2012, anul intrării la guvernare a lui Victor Ponta, afaceristul “Stelu” a cumpărat de la RA-APPS o vilă de lux, amplasată pe Șoseaua Kiseleff, la numărul 16, pentru care a plătit 5 milioane de euro. În această clădire, Gheorghe Stelian și-a mutat sediile tuturor companiilor pe care le deținea, companii care activează atât în domeniul imobiliar, cât și al turismului. Ulterior, după ce a fost urmărit penal, cercetat, trimis în judecată și condamnat, în primă instanță, în dosarul fraudelor de la ANRP, “Stelu” a încercat să-și pună la adăpost aceste afaceri.

Una dintre afacerile pe care le-a plasat se numește Steda Residence SRL și, până la jumătatea anului trecut, era controlată exclusiv de către Gheorghe Stelian. În data de 4 iunie 2018, “Săgeata” lui Cocoş a decis să scape de această afacere şi şi-a găsit un cumpărător de cea mai bună calitate. Este vorba despre Cosmin Aurelian Olăroiu, cunoscutul antrenor de fotbal, care a fost cooptat, la acel moment, în societate, prin majorarea capitalului social cu suma de 200 de lei, devenind, astfel, partener egal cu “Stelu” în această companie. Ulterior, pe 16 iunie 2018, Gheorghe Stelian decide să-i cesioneze lui Cosmin Olăroiu toate părţile sociale pe care le deţinea în cadrul SC Steda Residence SRL, primind pe ele, conform unui document al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), suma de… 200 de lei. “Stelu” a rămas să administreze societatea până în data de 27 martie 2019, când noul asociat unic, Cosmin Olăroiu, a luat decizia să-l înlocuiască din această calitate cu fiul său, Antonio Daniel Olăroiu, acesta din urmă devenind persoana cu drepturi depline exercitate pe o durată nedeterminată în această companie.

De altfel, în toate aceste operaţiuni comerciale, Cosmin Olăroiu a fost reprezentat, prin contract de mandat autentificat la notariat, de către fiul său, Antonio Daniel, iar toate datele existente converg către ipoteza că familia Olăroiu a preluat de la Gheorghe Stelian nu doar afacerea imobiliară, cât şi vila de lux din Şoseaua Kiseleff. Astfel, din datele de la Registrul Comerţului rezultă că SC Steda Residence are, în continuare, sediul social în aceeaşi locaţie, deşi “Stelu” nu mai deţine nicio calitate în companie. Mai mult, conform unui extras al Registrului Comerţului din data de 14 decembrie 2018, rezultă că Antonio Daniel Olăroiu şi-a înfiinţat propria companie de imobiliare, căreia i-a declarat sediul social tot în casa lui “Stelu”. Astfel, SC Kiseeff Premium Residence SRL, societate înfiinţată de către fiul lui Cosmin Olăroiu şi de către iubita sa, Ruxandra Tănase, poreclită de presa sportivă “Mumuşica”, are ca obiect de activitate “lucrările de construcţii rezidenţiale şi nerezidenţiale, iar sediul social se află în Şoseaua Kiseleff P. Dimitrievici, la numărul 16, în camera 5, situată, conform actelor, la etajul 1 al imobilului.

Constantin Dumitru Iacov, cel care a preluat acțiunile de la Ponta, acuzat, în 2016, de Dragnea că vrea să preia ostil Guvernul României

Copartenerii din 2004-2005 ai actualului lider al Pro România au gravitat în cercurile de afaceri ale lui Sorin Ovidiu Vîntu și ale grupării Udrea-Niro-Cocoș

 

×
Subiecte în articol: Victor Ponta